Bruno Le Maire nu a fost iubit de tatal sau. A spus-o si a scris-o. Ne pare rau, sincer. Fratii si surorile sale – si chiar si mama sa – sustin totusi contrariul. Nu mai stim ce sa credem. Bruno spune ca tatal l-a descurajat in intentia sa de a se casatori cu Pauline. El nu l-a ascultat. Iar dupa nouasprezece ani traieste inca iubirea perfecta cu Pauline, cel putin asa sustine in emisiunea lui Laurent Ruquier, On n’est pas couché. Sa fi fost tatal sau lipsit de perspicacitate? Sa fi fost acesta un om obtuz, taciturn, chiar crud… atatea intrebari care ii vor trebui adresate in eventualitatea putin probabila ca fiul sau Bruno va deveni presedintele Republicii franceze.
In ultimii ani Bruno tot iese in intampinarea francezilor. Le masoara disperarea. Le plange de mila. E o nebunie cati candidati isi pleaca urechea la francezi si vor sa le schimbe soarta. Bruno chiar mai mult decat ceilalti, intrucat nu suporta nedreptatea. Le-a repetat-o de atatea ori cu asa o emfaza, incat am ajuns sa cred ca il prinde foarte bine. Daca vreun om politic imi va spune vreodata ca ii dispretuieste pe francezi si ca e de parere ca o societate nu poate functiona fara nedreptate, eu il voi sustine atunci pentru franchetea sa.
Bruno Le Maire se prevaleaza si de literatura, dar scrisa intr-un stil arhaic. Putin cam ca Daudet, spune Yann Moix. Daca stilul e omul, cum se poate pretinde atunci mai modern decat cei mai avangardisti dintre politicieni? Ar trebui sa il citeasca pe Thomas Bernhard. Ascultandu-l, ne simtim indreptatiti sa ne indoim. Cu un fel de naivitate perfida, Léa Salamé il altoieste spunandu-i ca, la urma urmelor, omul politic la care o face sa se gandeasca mai mult si mai mult nu e altul decat… Jacques Chirac. Si adauga ca, dupa ea, doar Emmanuel Macron si pe Marion Maréchal Le Pen ar putea scutura politica franceza. Bruno are nervii tari. Fara sa clipeasca, continua sa isi insire poncifele: da unui Islam al pacii si al iubirii, nu islamismului (nu vede oare nici o legatura intre cele doua?), nu razboiului din Irak al lui W. Bush, cauza tuturor relelor, si de trei ori nu lui Donald Trump. O prefera pe Hillary Clinton. Da trimiterii de militari francezi in Siria pentru a eradica Statul islamic. Si un pic de orgoliu fata de Qatar si Arabia Saudita. Sa tinem capul sus, chiar daca financiar vorbind au mijloacele sa ne trimita la dracu.
Nimic nou. Daca as fi tatal lui Bruno, as considera ca e mai bine sa continue sa ma urasca si sa-si traiasca fericitele zile cu Pauline. Atata energie in serviciul atator ineptii, iata portretul dezgustator al fiului meu. Isi va rata tinta cum mi-am ratat-o si eu pe a mea.
Roland Jaccard
este scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
