Lecturile de psihanaliza ne pot lamuri asupra unor intrebari pe care le avem despre noi insine. Din carti aflam ca exista oameni pentru care se intampla cutare lucru. Daca simtim ca ni se intampla si noua, sigur ca facem legatura si ajungem sa gasim explicatii. Adica luam explicatiile generale din carti sau explicatiile cu privire la altii si facem analogii cu situatia noastra. In felul acesta putem avea insight-uri, iluminari, privind problemele noastre. Acesta este un prim nivel de autoanaliza.
Cititi si Winnicott – lecturi psihanalitice
Autoanaliza facem toti de fapt, atunci cand ne gandim la ceea ce ni se intampla si incercam sa gasim explicatii, insa de multe ori poate fi vorba doar de o pseudoanaliza, adica de un mecanism de aparare numit “rationalizare”: sa gasesti explicatii intemeiate rational, dar departe de continuturile emotionale de care nu te poti atinge. Eu as vorbi mai degraba despre autoreflectie, adica putinta de a te vedea pe tine insuti.
De exemplu, celor cu o capacitate mica de a reflecta asupra propriei persoane le este greu sa isi asume ca pot fi cauza lucrurilor si pun in exteriorul lor determinarea a ceea ce li se intampla. E putin probabil ca lecturile parcurse sa ne sporeasca aceasta capacitate de autoreflectie profunda pentru ca aceasta depinde de resorturi mai profunde, adica de nivelul de maturitate emotionala.
Cititi si Ce influenteaza capacitatea de autoanaliza?
Mai departe, a urma o terapie psihanalitica este cu totul altceva decat a citi lucrurile din carti pentru ca in terapie le traiesti pe pielea ta. Este ca diferenta intre a vedea un film si a fi chiar personajul filmului. De asemenea, in analiza, pacientul nu preia pasiv modul de intelegere al terapeutului, ci traieste pe pielea lui relatia cu acesta si internalizeaza exact aceasta relatie, care poate fi un tip de atasament nou.
Cititi si Psihoterapie psihanalitica
[…]
Cred ca ne putem cunoaste mai bine citind carti sau articole sau vazand un film sau ascultand experientele altora, dar este vorba […] despre nivele diferite de intelegere. Si intrebarea urmatoare ar fi: avem nevoie de certitudini? De multe ori acestea inchid nevoia si posibilitatea sau sansa de cunoastere. E posibil ca lipsa certitudinilor sa ne aduca oarecare depresie, dar aceasta traire poate sa insemne o nevoie de a ne indoi, adica o nevoie de schimbare si crestere.
Comentariu de Georgiana Branisteanu la articolul “Horst Kächele: “Doua tipuri de testare a patternului de atasament din perspectiva psihodinamica” de Ioana Marculescu
