Galeria mea de nihilisti 3: Leonid Andreev, apostolul autodistrugerii…

Leonid Andreev are douazeci de ani cand scrie in jurnalul sau intim, la data de 1 august 1891, ca aspira sa fie apostolul autodistrugerii:

Vreau sa arat inconsistenta acestor fictiuni care i-au permis pana azi umanitatii sa nu se scufunde: Dumnezeu, morala, transcendenta, nemurirea sufletului, fericirea pentru toti…

Ce isi doreste este ca viitorii sai cititori sa paleasca de spaima citindu-i cartile, sa isi piarda uzul ratiunii si, daca-i posibil, sa se sinucida sau cel putin sa il omoare. Cu putin inaintea mortii sale, in 1919, Leonid Andreev va reveni asupra acestei declaratii de razboi, observand surprins cum ceea ce nu putea fi la urma urmelor decat o bravada de licean hranit cu Schopenhauer si Nietzsche ii marcase destinul. Vedea el bine puerilul din aceste reverii romantice, dar, asa cum ii explica prietenului sau Maxim Gorki, ramanea convins ca un om care nu a incercat niciodata sa se sinucida nu valoreaza mare lucru. De altfel, el insusi se va arunca sub un tren de marfa. Cum grotescul frizeaza mereu sublimul, va pica intre sine, iar trenul va trece pe deasupra si il va lasa in coma.

Nihilismul lui visceral il face foarte repede sa priceapa ca visul comunistilor nu era altul decat sa instaureze la randul lor o dictatura chiar mai nemiloasa decat cea a tarilor. Exilat in Finlanda din 1918, scrie un articol – S. O. S. – care face inconjurul lumii si in care pledeaza inaintea Europei si a Statelor Unite sa il combata pe Lenin. Un an mai tarziu, in timp ce se pregateste sa plece intr-un turneu de conferinte in Statele Unite cu scopul de a dezvalui adevarata natura a bolsevismului, moare in urma unui foc de revolver pe care si-l trage in inima. El face parte din acea categorie de oameni care nu rateaza nici o tinta.