Poate ca analistul suficient de capabil sa recunoasca vulnerabilitatea in el insusi reuseste sa gestioneze cu succes postura sa de „analist perfect” in relatie cu un altcineva (pacientul) infricosat ca nu este perfect. Cu cat analistul este mai impacat cu statutul sau imperfect, cu atat pacientul are si el acces mai liber spre afectele care duc spre acceptarea de sine.
Perfectiunea, cautarea cu orice pret a perfectiunii, perfectionismul sunt indicatori ai suferintei psihice.Patologia narcisica si obsesionala au printre indicatori aceste „nazuinte” ale realizarii de sine sub patronajul sadic al supraeului arhaic subiacent. Sigur ca nu e o ipoteza valida pentru omul de rand care in aceasta ipostaza, aflat „sub dominatia zeilor totalitari interni” (mortifera, as zice), nu-si poate permite sa se simta bun asa cum e.
Cititi si Psihanalist de mai bine de 46 de ani pentru acelasi pacient
[…]
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Cred ca [in relatia terapeutica] e nevoie de mai mult [decat de cuvinte], de atitudine, de ceea ce se transmite implicit si nu doar in cuvinte. Pentru o schimbare, cuvintele, interpretarile, nu sunt de ajuns. Poate de aceea sunt oameni care se intreaba sau intreaba terapeutul, in debutul terapiei,
cum?,
pentru ca mai apoi, dupa un timp de relatie, comunicare de la inconstient la inconstient, interactiune implicita, sa ajunga sa stie singuri „cum”. Pentru acest lucru am considerat ca sinele analistului este „stradivarius”-ul (citez pe cineva) procesului analitic.
Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii
Comentarii de Codruta Zerfas la comentariul ales „Analistul, intre «perfectiune» si «vulnerabilitate»”
