Vacanta terapeutica

E nepotrivit sa existe orice forma de contact intre analist si analizand pe durata vacantei?

Este mai potrivit [sa nu existe contact intre analist si analizand pe durata vacantei terapeutice] din punct de vedere terapeutic. Sa respectam impreuna cadrul si fiecare in parte, pacient si analist, face ca relatia sa nu fie una obisnuita, ci una terapeutica. Trairile din intervalul pauzei de vacanta nu isi vor pierde consistenta, ci, din contra, prin faptul de a le lasa la “dospit” si a nu ceda primului impuls de a scrie analistului, vor fi supuse unui travaliu personal ce se dezvolta incontinuu. Pe de o parte pacientul isi elaboreaza un sens personal, metabolizarea continuturilor psihice in maniera proprie si, pe de alta, isi consolideaza urmatoarea treapta spre individuare. Incepe progresiv sa-si gestioneze propriul sine si fara ajutor. Cu alte cuvinte incepe sa vada ca el poate si de unul singur.

[…] cred ca nu “nepotrivit” este cuvantul pentru contactul pacient-analist in perioada vacantei, ci “mai potrivit”. Si este etic in acest fel pentru ca protejeaza relatia terapeutica si deci scopul tratamentului, adica binele pacientului. Si da, cred ca este important sa se comunice sincer despre trairi in cadrul acestei relatii.

Comentariu de Codruta Zerfas la articolul sau “Analistul intre «perfectiune» si «vulnerabilitate»”