Pe 22 mai, in plin scandal al dezinfectantilor diluati, patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, moare in urma unui accident rutier. Masina sa iese de pe sosea si se rastoarna dupa ce loveste cu putere copacii de pe margine. Pe 20 iulie vine si concluzia rapoartelor criminalistice si tehnice: a fost sinucidere. In lunga asteptare a verdictului, au circulat in presa diverse interpretari, adesea senzationaliste. Iar psihologii n-au lipsit din acest peisaj mediatic:
Nu prea am vazut mari acuzati de coruptie sa-si ia viata (…). In opinia mea, sinuciderea e putin probabila. Nici calea pe care ar fi ales-o pentru sinucidere nu e cea potrivita profilului acestui om,
comenteaza, chiar in ziua accidentului, conferentiarul Hanibal Dumitrascu (DCNews.ro)
Daca nu suntem atenti din diverse motive la volan, in ultimul moment se incearca o franare. In cazul acesta nu exista urme de frana. Aceasta informatie a dat-o purtatorul de cuvant al Politiei. Atunci sinuciderea capata o intindere mai mare de credibilitate,
declara in aceeasi zi psihologul criminalist Tudorel Butoi. (Digi24.ro)
Faptul ca nu a fost un impact frontal tinde sa duca spre ipoteza unui accident. Mintea unui eventual sinucigas aflat in deplasare rapida nu este una organizata, ci impulsiva. Primul impuls afectiv ar fi alegerea coliziunii frontale, ceea ce se pare ca nu s-a intamplat,
opineaza la o zi dupa eveniment psihologul motivational Cezar Laurentiu Cioc (Libertatea.ro).
Cititi si O sinucidere la fiecare 40 de secunde
A fost sau n-a fost?
Sunt trei opinii diferite emise de trei dintre psihologii invitati sa comenteze straniul accident. Conferentiar la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala a Universitatii din Bucuresti, domnul Dumitrascu respinge varianta suicidului si nu exclude ideea unei inscenari.
Evident, publicul va fi greu de convins ca nu e o inscenare,
spune dansul in aceeasi declaratie. (E adevarat, domnul Dumitrascu revine peste doua zile, afirmand ca noile datele despre personalitatea impulsiva a lui Condrea il fac sa-si schimbe opinia si sa prefere varianta sinuciderii). Domnul Butoi (singurul expert, dintre cei trei, calificat in psihologia criminalistica) prevede cu acuratete concluziile anchetei. In fine, ultimul opinent, specialist in leadership si psihologia sportului, nu e foarte decis –
Ancheta va lamuri mai multe!
avertizeaza el – dar pare, in finalul declaratiei, ca privilegiaza ipoteza accidentului. Din cei trei specialisti consultati de presa, doi s-au inselat in evaluarile facute ”la cald”. Ceea ce ridica doua serii de intrebari.
Pentru psihologi
In ce conditii poti sa comentezi despre motivatiile din spatele unor gesturi greu de inteles, ale unor acte extreme sau reactii emotionale imprevizibile? Ce fel de evaluari psihologice poti face despre o persoana pe care n-ai cunoscut-o si despre care ai doar cateva elemente vagi livrate de presa? Cat de precis si de acurat poti sa fii in interpretare / evaluare? Cum gasesti un echilibru intre prudenta metodologica si curiozitatea jurnalistilor si publicului care asteapta de la tine interpretari substantiale?
Precizez ca aici codul deontologic al breslei (al Colegiului Psihologilor) nu prea ajuta. Exista, ce-i drept, un articol referitor la un tip de ”abatere disciplinara” in care specialistul foloseste metodele de evaluare psihologica in cadrul unui ”spectacol mediatic” (o sintagma deloc clara),
aducand atingere secretului profesional sau altor persoane.
Or, prin cele doua comentarii psihologice citate mai sus (si infirmate ulterior), nimeni nu vatama pe nimeni si nici nu se dau in vileag date confidentiale. In schimb, poate avea de suferit imaginea breslei: acceptand sa faci evaluari pornind de la date putine si incerte, risti sa gresesti, risti sa-ti decredibilizezi meseria si, in plus, speculand despre motivatii invizibile, alimentezi prejudecatile de tipul
psihologii ne ghicesc gandurile si emotiile.
Pentru jurnalisti
Cat de relevanta va fi opinia unui psiholog pe un domeniu diferit de specialitatea sa? Codul deontologic al jurnalistilor de la noi nu vorbeste, explicit, despre calificarea pe care trebuie s-o aiba invitatii chemati sa desluseasca evenimentele zilei (e recomandata, in schimb, moderatia in tratarea temelor ”morbide”, dar asta e deja o alta tema). Pe de alta parte, sociologii francezi observa cum comoditatea si autosuficienta multor jurnalisti face ca cercul expertilor chemati sa lamureasca evenimentele curente devine tot mai restrans si tot mai putin deschis catre noi voci (Wolton, p. 243; Bourdieu, pp. 44-45). Concret, in orice redactie, exista in baza de date 1-2 psihologi (de obicei, nu mai mult) la care se apeleaza indiferent despre ce tema e vorba. Asa se face ca aceiasi psihologi ajung sa-si dea cu parerea azi despre o sinucidere, maine despre trainicia cuplului si poimaine despre ADHD sau droguri. A apela fara discernamant la acelasi psiholog pentru orice fel de probleme e ca si cum te-ai apuca sa intrebi un ortoped despre afectiunile cardiace (caci ambii sunt medici, nu-i asa?) sau un deputat din comisia de educatie despre probleme fiscale sau de politica externa (caci tot de ”politica” tin si ultimele).
>> Caută aici psiholog, psihoterapeut, psihiatru
Jurnalistii (producatori, repoteri etc.) care vor sa lumineze realitatea ar trebui, spune Bourdieu,
sa-i caute pe cei care ar avea cu adevarat ceva de spus
– cercetatori, profesori, specialisti la curent cu tot ce se intampla in domeniul lor de expertiza. Pe scurt, daca esti jurnalist si vrei o opinie despre un divort, vorbeste mai bine cu un consilier de cuplu, si nu cu un psiholog militar, iar daca doresti un comentariu despre ADHD, cauta mai bine un specialist in psihiatrie pediatrica, si nu-l suna pe psihologul organizational din baza de date. Doar astfel vei primi si altceva decat generalitati, idei de-a gata, care, oricat de bine articulate sunt, tot irelevante (daca nu chiar eronate) raman.
Sursa foto: captura Antena3, preluata de pe site-ul ”Jurnalului National”.
Victor Popescu
este filosof si fost jurnalist specializat in etica mass-media.
