S-a starnit saptamana trecuta o discutie foarte aprinsa legata de pozitia unei familii cunoscute mediatic care si-a exprimat public decizia de a-si retrage copilul de la scoala si de a continua educatia acestuia acasa. Argumente pro si contra au curs pana la epuizarea hartiei si a cuvintelor. Fara a ma apleca in detaliu asupra acestor contradictii de idei, fiecare dintre ele originate esential in felul propriu in care fantasma de educatie s-a fondat in interiorul nostru si in social, am avut sentimentul acut ca nu este ceva in regula cu aceasta discutie. Pana la urma fiecare este liber sa gandeasca, sa cantareasca si sa hotarasca in conformitate cu nevoile sale, cu posibilitatile oferite de realitate si cu modul in care isi percepe proiectul personal si familial de viata.

Senzatia de ceva confuz a inceput sa mi se clarifice o data cu amintirea unei expresii de demult: rufele (murdare) se spala in familie, nu in public. Am pus intre paranteze murdare pentru ca insist pe o noua semnificatie, sau mai bine zis pe sensul originar al acestui cuvant care nu este cel de „secrete rusinoase”, ci cel de intimitate. Cu alte cuvinte, intimitatea apartine unui interior care o protejeaza si ii confera sansa sa se desfasoare in timp si spatiu. Ceea ce nu era inregula cu toata aceasta tevatura era situarea ei in public, sarind niste etape de elaborare si asezare care priveau in primul rand un registru intim, apoi unul privat. Efractia acestui traseu arunca ceva care este intim, care apartine corpului si mintii familiale intr-o arena publica si nu permite evolutia fireasca a unei ambivalente sanatoase care inconjoara orice decizie, ci o transforma intr-un clivaj: bun-rau / reusita-esec / curaj-nesabuinta / capabil-incapabil etc.

Este poate dificil sa ne imaginam de ce un travaliu atat de intim, care privea demersul unei familii cu privire la viitorul copilului lor, a fost facut public si supus astfel oprobiului care apare la orice este diferit. Poate pentru a sublinia destinul persecutat al unei familii care s-a vazut nevoita sa se auto-excluda si sa se transforme in noi vs ei. Poate pentru a sublinia esecul principiului realitatii in fata libertatii placerii. Poate pentru a arata ca frustrarea necesara cresterii si maturizarii este uneori insuportabila si atunci apare o noua amenajare.

Ipoteza cea mai viabila ramane aceeasi a unui conflict inconstient, unul suficient de puternic, incat nu a putut apartine doar continatorului familial, in intimitatea acestuia, nu a putut fi elaborat intr-un spatiu privat intre familia si posibilitatea educationala aleasa de ei, ci a avut nevoie sa fie adresat unui auditoriu menit sa confirme sau sa infirme valabitatea acestei alegeri. Adresarea unui conflict ce face parte din intimitate unui auditoriu public este in sine o efractie pentru ca transgreseaza spatiul psihic, spargandu-i anumite bariere naturale. Nu doar ca spatiul public nu va putea oferi confirmarea mult cautata, dar el va invada intimitatea, intruzand si alterand posibilitatile de a se clarifica.

In opinia mea, daca sistemul clasic de educatie a esuat este pentru ca posibilitatile de acceptare a pierderilor repetate pe care le presupune realitatea sunt mult diminuate in raport cu cerintele exterioare. Realitatea nu este nicidecum o lume paradisiaca, o continere materna neconditionata. Educatia, in formatul ei actual, este mai degraba un tata cu accente tiranice, care pretinde mult si ofera putin sau deloc. In aceste conditii, home schooling este asemenea unui obiect tranzitional. El va permite copilului sa castige timp si sa-si aline suferintele produse de realitate, ranile afective generate de impunere, sa-si creasca noi posibilitati de a intampina si de a acomda lumea aceasta in care traieste. Pentru ca inevitabil, la un moment dat, se va reintalni cu ea.

Cititi si Donald W. Winnicott – Cateva concepte

What is a normal child like? Does he just eat and grow and smile sweetly? No, that is not what he is like. The normal child, if he has confidence in mother and father, pulls out all the stops. In the course of time, he tries out his power to disrupt, to destroy, to frighten, to wear down, to waste, to wangle, and to appropriate. . . At the start he absolutely needs to live in a circle of love and strength (with consequent tolerance) if he is not to be too fearful of his own thoughts and of his imaginings to make progress in his emotional development.

Cristina Calarasanu

este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.

Toate articolele acestui autor