Nuvela Nasul a fost scrisa intre anii 1832 si 1836, iar la inceput a primit titlul Visul. Intr-o scrisoare catre mama sa, Gogol descrie povestirea ca
nimic mai mult decat fragmente fara inteles si nelegate intre ele la care eu m-am gandit, pe care dupa aceea le-am lipit impreuna si am facut o salata.
Asadar, in versiunea initiala, Gogol atribuie unui vis tot ce se intampla in nuvela.
Gogol s-a debarasat de titlul original al nuvelei si a renumit-o Nasul, dar tema visului a ramas, chiar daca acum era mascata. Nasul este echivalentul visului si viceversa; nasul nu e nimic mai mult decat un vis. Acest lucru este confirmat de fragmentul din Insemnarile unui nebun in care nasul nu poate fi vazut, nasul este un vis si este localizat pe luna si este in pericolul de a fi strivit de Pamant. Astfel Gogol face apel la un fenomen caracterizat de gandirea simbolica a visului. La inceputul primului si celui de-al doilea capitol, Gogol ne dezvaluie si ne ascunde in acelasi timp starea eroilor sai. Fiecare se trezeste foarte devreme; aceasta desteptare, pentru care nu este data nici o motivatie, lasa loc pentru indoiala ca nici barbierul si nici maiorul nu s-ar fi trezit complet, amandoi fiind inca intr-o stare alterata de constienta sau chiar ca ar fi continuat sa doarma. Aceasta ultima posibilitate este sugerata atunci cand maiorul
porni sa se pipaie bine zicandu-si ca poate viseaza,
prin aceasta Gogol accentuand confuzia dintre starea de veghe si somn.
In 1836 ii apare povestirea Nasul, foarte apreciata de tar, dar considerata a fi o satira la adresa institutiilor regimului. Acest eveniment il descumpaneste pe Gogol, care alege calea pribeagului timp de doisprezece ani prin Europa. Nu sunt deloc calatorii de placere, ci forme de cautare depresiva care se transforma treptat intr-o manie mistica. In strainatate scrie Mantaua si prima parte din Suflete moarte, insa incepe sa aiba deliruri tot mai dese. Gogol a suferit prima criza in 1840, la Roma. El si-a dat seama ca se afla intr-o stare morbida neobisnuita si in epistolele sale vorbeste de o greutate in piept, de o apasare pe care n-o cunoscuse pana atunci, de oprirea digestiei si de o tanjeala bolnavicioasa.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Nuvela incepe
in ziua de 25 martie,
data care semnifica in afara de Buna Vestire si ziua cucului, pasare cu un pronuntat substrat erotic, simbol al nestatorniciei si mai ales, al adulterului, al dragostei tainuite. Prin urmare lucrurile cele mai degradante si dezgustatoare sunt asociate cu sexul animalic, imperecherile de primavara, insa, asemeni caracterului lui Gogol, acestea contrasteaza cu simbolul religios la Bunei Vestiri, de puritate si maretie.
Barbierul Ivan Iakovlevici, al carui
nume de familie nimeni nu-l mai tine minte,
este trezit de mirosul painii si de dorinta de a manca aceasta paine, mai precis nasul, insa este pedepsit pentru acesta dorinta homosexuala. Teama de sexualitate nu e nimic mai mult decat refularea dorintelor sexuale si pedeapsa pentru aceasta dorinta, dorinta de castrare.
Cititi si Despre trauma si homosexualitate in romanul „O casa la capatul lumii”
Numele barbierului nu are nici o importanta, la Gogol obiectele sunt personificate si persoanele depersonificate. Personajele sunt mereu in pericol sa devina lucruri, iar lucrurile aluneca intr-o categorie a oamenilor. Complexul personificarii / depersonificarii este unul dinamic, dar in acelasi timp un fenomen unitar care se afla in spatele tendintei lui Gogol pentru caractere care arata ca mastile, lipsite de viata, si tendinta ca obiectele sa devina animate cu calitati umane.
Ivan Iakovlevici
ca sa respecte buna-cuviinta,
si-a tras un frac peste pijama si a inceput sa taie foarte solemn painea, care este un element falic. Taierea painii se face in traditie de catre barbat care detine si cutitul necesar pentru acest lucru, insa aici dorintele sexuale au fost interzise, astfel ca Ivan Iakovlevici descopera in paine nasul, obiectul partial. Acesta este un concept de a vedea alimentele anal, ceea ce este caracteristic nevrozei isterice, exact starea in care se afla Gogol. Nasul gasit in paine ii apartine lui Kovaliov, maior cu functie superioara, reprezentand intruchiparea supraeului si a pedepsei pentru pulsiunile sexuale. Acest nas este, spre deosebire de barbier care nu avea nici macar un nume, un individ cu identitate proprie care se desprinde de stapanul sau, Kovaliov, un asesor de colegiu. Povestea este impartita in trei parti, iar toata istoria se petrece intocmai ca intr-un vis.
In tot acest joc autorul fantasmeaza transformarea obiectelor in oameni si a oamenilor in diferite lucruri, continuand un univers in permanenta pendulare intre realism si fantastic, principiul realitatii si delir, nebunie.
In primul capitol barbierul Ivan Iakovlevici este tinta tacuta a abuzului sotiei sale, o femeie dominatoare care-l apostrofeaza si-l critica neincetat. Ivan Iakovlevici este un individ neajutorat, supus, murdar, dezordonat, care descopera, spre surpriza lui totala, nasul maiorului in paine. Din aceasta cauza se invinovateste, chiar daca nu isi da seama cum s-a intamplat.
Barbierul este descris ca si cum ar fi impregnat de pregenitalitatea stadiului oral-anal:
era un betivan fara cusur
si care poftea la paine cu ceapa.
Desi radea zilnic barba altora, el ramanea vesnic nebarbierit. Fracul lui Ivan Iakovlevici luase o culoare de cal pag, fusese candva negru, dar acum il acopereau peste tot nenumarate pete rotunde, galben-cafenii sau batand in verde-cenusiu;
se poate observa amestecul de culori coprofilice.
Inca de la inceput registrul pulsional al excitatiei si al placerii se manifesta prin mirosurile apetisante: barbierul
simti pe la nas o adiere de paine abia scoasa din cuptor,
iar
nevasta-sa, o respectabila cucoana, ii placea cafeaua la nebunie.
Cei doi soti impart astfel placeri diferite, dar in timp ce barbierul
puse mana pe cutit ca sa taie painea, despica miezul si spre marea lui uimire
descoperi un nas.
Cunoscut fiind ca profesia sa implica si „lasarea de sange”, nevasta-sa l-a certat cu indignare, astfel ea transformandu-se intr-un supraeu care critica si pedepseste actul comis:
Cui i-ai taiat nasul, bruta? il apostofa ea, furibunda. Sarlatanule! Betivule! Sa stii ca anunt politia… Oof, of, criminalule! Pana acum, trei clienti mi s-au plans ca tragi asa rau oamenii de nas, la barbierit, ca te miri ca nu le cade!
Sotia sa nu accepta un astfel de ,,organ delict”, care aminteste de un falus taiat:
– Nici sa n-aud de asa ceva! Cum as putea ingadui una ca asta? In casa mea, un nas retezat! Posmagule, sfrijitura! Atata-mi stie si dumnealui: sa sada locului si sa tot dea briciul pe curea! Nu mai e mult si n-o sa mai fii in stare sa-ti vezi nici macar de meserie!.. Muieraticule, ticalosule! Sa am eu incurcaturi cu politia pentru tine!? Nu, carpaciule! Esti prost de dai in gropi! Afara cu nasul! Afara! Du-l unde poftesti, dar sa nu-l mai vad aici!”
Ivan Iakovlevici realizeaza ca nasul este al unui asesor de colegiu, cu numele de Kovaliov, pe care-l barbierea miercurea si duminica. Intre cei doi exista un conflict mocnit pentru ca Ivan Iakovlevici era cinic, in felul sau, deoarece atunci cand asesorul de colegiu, Kovaliov stramba nasul in timpul barbieritului, stanjenit, acuzandu-l ca-i put mainile:
barbierul ii raspundea cu lenesa intrebare: – De ce sa puta? – Nu stiu de ce, mai frate, dar put al dracului, staruia asesorul de colegiu.
Este cunoscut, din activitatea clinica, faptul ca atingerile masturbatorii contin fantasma contaminarii mainilor. Michel Foucault in lucrarile lui enumereaza modalitatile prin care se manifesta defensele fata de placerea autoerotica. De-a lungul istoriei refularea, mai ales asupra copiilor, a luat numeroase forme de restrictii comportamentale: de la coaserea manecilor camasilor de noapte, amplasarea de clopotei de alarma legati de maini, pana la amenintari legate de deteriorarea, uscarea mainilor, murdarirea lor care ating organul excitat.
De asemenea, Vera Sandor aminteste ca un copil care este chinuit de fantasmele sale masturbatorii obisnuia sa deseneze maini incatusate. Cu alte cuvinte, culpabilitatea si rusinea sunt pedepse localizate asupra mainii. Totodata, unui alt pacient, ne arata Vera Sandor, mama lui ii mirosea mainile de fiecare data cand iesea de la baie pentru a se asigura ca nu se masturba.
Asadar, putem deduce ca mirosul mainilor barbierului tinea de tentatia inconstienta in raport cu masturbarea si homosexualitatea. Pentru ca barbierul obisnuia sa-i tina si sa-i traga de nas pe clientii lui, ne putem gandi ca acesta a comis un act inconstient de castrare, de emasculare a maiorului Kovaliov.
Cititi si Onania, focul si sfredelitul. Transformari ale libidoului
Ulterior Ivan Iakovlevici reuseste sa se descotoroseasca de nas aruncandu-l in apa, de pe un pod, exprimand totodata eliberarea de angoasa si satisfactia implinirii dorintei de castrare:
Uff! I s-au luat peste zece puduri greutate de pe inima si zambeste.
El se indreapta spre un birt grabit sa comande un punci ca si cum ar dori sa sarbatoreasca un eveniment important. Dar pe drum se intalneste cu un comisar de politie, acesta fiind un reprezentant al figurii autoritare cu atribute falice evidente:
un barbat cu prestanta si favoriti bogati cu tricorn si spada.
Aceasta imagine in uniforma a supraeului il incremeneste de frica pe barbier si-l va supune unui interogatoriu persecutor:
Minti, minti! Cu baliverne de-astea nu scapi tu! Sa-mi spui imediat adevarul, ca altfel… Ia pofteste si spune-mi ce faceai acolo pe pod?
Cuprins de teama, Iakovlevici se pare ca lesina, devenind inconstient sau putem spune ca aluneca din vis in starea de somn profund:
Fata lui Ivan Iakovlevici se facu alba ca varul… Dar acum totul intra intr-o ceata deasa si nu se stie ce s-a petrecut mai departe.
In al doilea capitol il cunoastem mai bine pe asesorul de colegiu, Kovaliov. Acesta, spre deosebire de barbier, caruia ii lipseste un nume de familie, poseda un nume splendid, Platon Kuzmici Kovaliov, un rang de maior si un viitor stralucit. Totodata, Kovaliov este singur, nu are o nevasta, ceea ce ne arata ca este autosuficient afectiv chiar daca are relatii cu femeile, toate acestea nu ar fi legaturi in care el sa se implice profund emotional, ci, mai degraba, trasaturi ale unei persoane narcisice. O alta caracteristica a personalitatii narcisice este aceea de a se impodobi cu o bogatie de obiecte:
Maiorul Kovaliov etala o profuziune de brelocuri si insigne de cornalina cu blazoane gravate si altele.
El era in cautarea unui post pe masura gradului sau, de viceguvernator sau macar intr-un departament important. S-ar fi insurat, dar
numai cu conditia ca mireasa sa vina cu o dota de cel putin doua sute de mii.
Rezulta ca personajul gogolian este mai mult interesat de imaginea de sine, de prestanta, bogatia si faima pe care le poate dobandi, decat de orice altceva.
Aroganta maiorului care este indragostit doar de el insusi s-a manifestat si prin refuzul doar par amour al unei femei pe care o curtase inainte, chiar daca aceasta devenise disponibila.
Kovaliov simtea nevoia sa se laude in fata femeilor:
Asculta, draguta, zicea el, de pilda, intalnindu-se pe strada cu vanzatoarea de plastroane scrobite, casa mea e pe Sadovaia, si intrebi doar atat: Aici sade maiorul Kovaliov? Oricine te lamureste.
Chiar adauga si o aluzie erotica mai explicita care tinea de o latura perversa a personalitatii narcisice:
Sau, cand avea in fata o fata mai draguta, adauga si alta recomandare mai secreta: – Intreaba, sufletelule, unde-i apartamentul personal al maiorului Kovaliov.
Prin aceasta descriere Gogol invita cititorul sa empatizeze cu lezarea narcisica resimtita de Kovaliov:
Dupa aceste date, cititorul este acum in masura sa judece si singur situatia nenorocitului maior cand, in locul nasului, potrivit de mare si defel urat, s-a trezit cu goliciunea aceea neteda si stupida.
De fapt, conotatia sexuala a pierderii nasului este exprimata si de ingrijorarea pe care maiorul o avea cu o zi inainte:
o bubulita ce-i crescuse in ajun, seara, drept pe nas.
Aceasta preocupare anxioasa denota o teama de boli venerice atunci cand organul sexual a fost inspectat. Apoi cu stupoare descopera ca nasul lipsea, locul lui fiind neted ca si cum ar fi fost ras din radacina, astfel, raul fiind indepartat. Asadar, eroul nostru manifesta o angoasa de castrare si astfel el apeleaza inconstient la o solutie nevrotica, un fel de targ pe care il face in el insusi, cu el insusi. Este si un targ care se poate traduce prin partea pentru intreg si intregul pentru parte. Aceasta echivalare a investirii inconstiente narcisice a penisului se poate vedea si in intalnirea dintre Kovaliov si nasul lui. Acesta din urma fiind un obiect partial, dar si un organ foarte pretios al corpului dobandeste viata si vointa proprie, ca si cum cele trei aspecte ale lui Kovaliov s-ar contopi (organul-corpul-subiectul; adica, penisul, nasul, Kovaliov).
Deodata, ramase ca trasnit in fata unei case; vazuse cu ochii lui ceva absolut inexplicabil: la scara casei tragea un cupeu, usa cupeului se deschise si din ea cobori dintr-un salt, putin inclinat inainte, un domn in uniforma militara, apoi porni sa urce scara cu mare repeziciune. Uluit si ingrozit, Kovaliov isi recunoscuse nasul, da, propriul sau nas! La vederea acestui spectacol atat de extraordinar, toate pornira sa se invarteasca in jurul lui. Simtea ca i se taie picioarele, dar se hotari sa astepte cu orice pret intoarcerea nasului la cupeu. Tremura din tot trupul, parca apucat de friguri. Intr-adevar, peste cateva minute nasul reaparu. Purta o uniforma cu fireturi de aur, gulerul tare si inalt, pantaloni de antilopa si sabie la sold. Dupa tricornul cu penaj, parea sa aiba rangul de consilier de stat, pe putin. Bietul Kovaliov cat pe ce sa innebuneasca! Nu stia ce sa creada despre intamplarea asta mai mult decat ciudata. Intr-adevar, cum ar fi fost posibil ca nasul lui, care abia in ajun era la locul lui, pe obrazul lui Kovaliov, care nu putuse nici sa umble, nici sa se plimbe cu trasura, sa poarte acum si mundir!
Oroarea fata de castrare a maiorului Kovaliov este exprimata prin teama de a fi furat, prejudiciat, taiat, de a i se smulge ceva din corp.
Ambii eroi, atat Ivan Iakovlevici, cat si Kovaliov sunt pe jumatate dezbracati atunci cand devin constienti de ceea ce se intampla cu nasul, iar actiunea se petrece la trezire, cand continuturile visului sunt inca proaspete in memorie.
Interesant de observat este descrierea nasului, care este spectaculoasa, fata de caracterizarea personajelor. Cu toate acestea, nasul nu are nici o descriere faciala, asa cum suntem obisnuiti la Gogol, iar toate detaliile luxuriante pot fi asociate cu puterea, organul sexual. Aceste trairi interioare il fac pe Kovaliov sa-si urmareasca nasul pana in catedrala si sa-l acuze ca e necuviincios ca si cand ar fi facut o blasfemie.
Cred ca ar fi cazul sa va stiti bine locul, si iata ca va aflu – tocmai unde! In biserica!
De asemenea maiorul se lamenteaza ca nu se cuvine sa umble fara nas si ca diferenta dintre sexe nu ar mai exista, ar fi un mascul lipsit de insemnele virile, castrat:
poate o precupeata care vinde portocale descojite pe Podul Voskresenski ar putea sa traiasca si fara nas.
Clivajul obiectului care este vizat de pulsiuni erotice distructive devine acum dintr-un obiect partial, nasul, un obiect intreg:
Nasul se uita la maior si se cam incrunta: Va inselati, stimate domn, sunt o persoana cu totul independenta. Si, in afara de asta, intre noi doi nici n-ar putea exista legaturi mai intime.
Asadar, odata clivat, nasul devine un obiect de sine-statator care-si declara independenta si superioritatea in fata maiorului.
Disperat, Kovaliov doreste sa apeleze la oberpolizei, dar nu-l gaseste acasa. Se gandeste sa reclame la Colegiul Moravurilor,
o institutie in directa legatura cu politia,
o reprezentare inconstienta a instantei supraeului.
Cititi si Ce este psihanaliza? (partea IV)
Kovaliov, incercand sa-si imagineze cine ar fi putut sa-i ia nasul, dupa lungi recapitulari a ajuns la
ofitereasa Podtocina, care ar fi dorit sa-l vada insurat cu fata ei,
iar aceasta i-ar fi facut vraji. Se observa dorinta de a gasi un vinovat intr-o parte feminina, partea rea care se razbuna, care ar fi putut produce castrarea. Melanie Klein spune ca
originea anxietatii de castrare se afla in fazele pregenitale sadice. Caracteristica narcisica a complexului de castrare consta in faptul ca falusul este resimtit ca parte esentiala a propriului eu, astfel incat amenintarea care vizeaza falusul revine la o amenintare asupra eului, si astfel complexul narcisic trimite la o rana narcisica.
In cazul lui Kovaliov, sau mai precis al lui Gogol, dorinta de castrare este atat de mare, incat aducerea nasului de catre un ofiter de politie nu presupune si dorinta regasirii:
Dar – ce grozavie – nasul refuza sa se lipeasca… lipeste-te odata nataraule, dar nasul, parc-ar fi fost de lemn, cadea mereu pe masa cu un sunet sec de dop… Sa nu se mai lipeasca deloc, niciodata?
Al treilea capitol debuteaza cu trezirea din vis in care nasul este la locul lui:
intre cei doi obraji ai maiorului Kovaliov, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Totodata, cosul a disparut si nasul reapare curat.
Maiorul isi reia obiceiul barbieritului matinal, lasandu-se pe mainile lui Ivan Iakovlevici, care
parea speriat ca o pisica dupa ce a mancat bataie ca si-a bagat botul in slanina
– ispita placerii erotice. In acelasi timp Kovaliov se asigura in mod repetat ca barbierul sa aiba mainile curate. Deducem din toate acestea vigilenta lui Kovaliov ca tentatia pulsionala erotica sa nu mai aiba loc. Operatia barbieritului se desfasoara cu toata prudenta imaginabila si,
organul olfactiv izbuti sa invinga toate dificultatile,
adica sa supravietuiasca tentatiei de a fi taiat de brici.
In final starea de spirit a maiorului Kovaliov devine increzatoare:
zambitor, vesnic binedispus, urmarind toate femeile frumoase, da, pe toate, fara exceptie.
Se impodobeste din nou cu
o panglicuta de decoratie, el nefiind pana atunci cavaler al unui ordin.
Kovaliov se exhiba cu fiecare ocazie, isi compara intr-un mod batjocoritor nasul cu un militar
care avea un nasuc cat un nasture de vesta.
Etalarea narcisica a nasului se facea prin oglindirea permanenta in ochii celorlalti.
Maiorul exprima nedumerirea legata de functionarea inconstienta a psihicului prin confuzia si incertitudinea din finalul nuvelei:
Nu, nu! Asa ceva e prea complicat pentru mine. Dar ceea ce mi se pare si mai ciudat si mai de neinteles: cum pot autorii sa-si aleaga astfel de subiecte?! Marturisesc, aici chiar, ca nu pricep nimic! Este ca si cum… Nu-nu, eu unul nu concep asa ceva! In primul rand, fiindca nu e de nici un folos pentru tara; al doilea… dar si in al doilea rand tot nefolositor ramane. Nu, sa ma taiati, nu pricep deloc cum vine asta!…
Gogol reuseste cu maiestrie in nuvela sa sa faca o gluma care nu ascunde numai problema in sine, dar si solutia ei. Problema pusa in Nasul este una sexuala, iar solutia pe care o gaseste inconstient Gogol ar fi deplasarea si proiectia, de la organul genital catre organul olfactiv. Rezulta un compromis suportabil ca un simptom care ar deghiza, dar si ar exprima in acelasi timp, ceea ce este inacceptabil.
Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii
Bibliografie
- V. Ermilov, N. V. Gogol, Editura Cartea Rusa, Bucuresti, 1955
- Michel Foucault, Anormalii, Editura Univers, Bucuresti, 2002
- Anna Freud, Eul si mecanismele de aparare, Editura Fundatiei Generatia, Bucuresti, 2002
- N. V. Gogol, Suflete moarte, Editura Univers, Bucuresti, 1987
- N. V. Gogol, Insemnarile unui nebun. Nasul. Mantaua, Grupul Editorial ART, Bucuresti, 2007
- Constantin Gorgos, Dictionar enciclopedic de psihiatrie, Editura Medicala, Bucuresti, 1988
- R. D. Hinshelwood, Dictionarul psihanalizei kleiniene, Editura Sigmund Freud, Binghampton & Cluj, 1995
- Jean Laplanche, J-B. Pontalis, Vocabularul psihanalizei, Editura Humanitas, Bucuresti, 1994
- Vladimir Marinov, Figuri ale crimei la Dostoievski, Editura Trei, Bucuresti, 2004
- Vera Sandor, Itinerar de psihanaliza, Editura Fundatiei Generatia, Bucuresti, 2005
- Ivan Yermakov, The Nose. In Gogol from the Twentieth Century: Elevem Essays, edited by Robert A. Maguire, Princeton University Press, 1974
- http://orthomihail.wordpress.com/2011/05/24/depresia-ca-patima-si-ca-boala-partea-ii/
Ruxandra Niculescu
este psihoterapeut psihanalitic pentru copii, adolescenti si adulti.