Jean-Paul Sartre, citind cateva pagini de Amiel, l-a calificat ca „maniac al analizei”, apoi a ramas insensibil in privinta acestuia. El pretindea ca e mai curios cu privire la idei si la lume decat cu privire la sine insusi.
Nu vreau sa fiu bantuit de mine insumi pana la sfarsitul zilelor mele.
Nobila ambitie, pe care Amiel ar fi aprobat-o, fara indoiala, constient cum era ca termenul logic pentru ceea ce numim „viata interioara” nu e altul decat Neantul. Poate ca ne dorim sa scapam, poate ca, dimpotriva, ne place, insa nu putem nega ca totul sfarseste prin a se incheia. Amiel ne-a condus la aceasta concluzie, in maniera sa, care este fara doar si poate cea mai disperata si, din acelasi motiv, si cea mai placuta.
Roland Jaccard
este scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
