Protestul elevilor impotriva colegului cu nevoi speciale: cine pe cine discrimineaza?

Din nou zile triste pentru sistemul de invatamant din Romania. Aflam ca, intr-o scoala din Pitesti, elevii de la clasa a VII-a au refuzat sa intre la ore in semn de protest fata de un coleg de clasa care, asa cum aflam din textul stirii, este un copil cu nevoi speciale. Nu ni se spune prea mult despre nevoile lui speciale. Colegii de clasa si parintii acestora sustin este un copil agresiv verbal si fizic. Cer mutarea lui urgenta la o alta scoala. Pana atunci, copiii ameninta ca nu vor intra la clasa. Elevii sunt sprijiniti in protestul lor de comitetul de parinti si chiar de directorul scolii. Tatal copilului, intervievat de mai multe televiziuni, pare neputincios in fata camerelor. Spune ca fiul lui primeste ajutor psihologic, se lucreaza cu el si ca decizia familiei este de a nu-l muta la o alta scoala. Sustine ferm ca are dreptul la educatie ca orice alt copil. Mai aflam ca, pana de curand, unul dintre parinti asista la ore pentru a interveni cand era cazul. Ni se da si un diagnostic, dar asta dupa ce protestul a continuat si in urmatoarea zi: copilul are ADHD. Inspectoratul Scolar Arges a trimis la scoala o comisie care sa ancheteze situatia elevului cu nevoi speciale si sa stabileasca daca acesta intr-adevar constituie un pericol pentru ceilalti copii. Intre timp, decizia conducerii scolii a fost aceea ca elevii care nu vor participa la ore vor primi absenta.

Am redat mai sus un tablou care se intampla ca zilele acestea sa fie in atentia presei, desi el reprezinta o situatie frecvent intalnita in scolile din Romania. Este un subiect delicat, acesta al integrarii unui copil diagnosticat cu o tulburare pervaziva de dezvoltare sau cu o tulburare de comportament. Este dificil pe de-o parte, pentru ca acel copil va avea nevoie, intr-adevar, de o atentie speciala din partea dascalului. Pe de alta, va fi greu pentru colegii lui sa-l accepte in grupul lor daca nu sunt incurajati si sprijiniti in acest sens. Este o reactie naturala aceea de a respinge pe cineva care este diferit de noi. Problema se complica si mai mult daca celalalt, „copilul cu nevoi speciale”, eticheta de care cine stie cand se va putea debarasa, manifesta un comportament agresiv fizic si verbal fata de colegi. Parintii isi doresc, desigur, sa stie ca fiii si fiicele lor se afla in siguranta la scoala si ca pot desfasura activitatile educationale in conditii optime. La celalt pol avem „copilul ADHD”, copilul care deranjeaza, care poate ca vorbeste nepotrivit, care poate chiar loveste un coleg. Acest copil are si el dreptul la o educatie intr-o scoala de masa. Mai mult, nu doar ca are dreptul, dar este vital pentru dezvoltarea lui ulterioara sa fie integrat intr-o scoala de masa.

Problema dureroasa apare atunci cand drepturile unui astfel de copil nu sunt respectate si ajunge sa fie plimbat de la o scoala la alta, dintr-un colectiv intr-altul, in speranta ca vor exista niste directori si profesori care sa il accepte in scoala si clasa lor. Ceea ce ar trebui sa constituie un demers normal care sa sprijine integrarea cu succes a copilului intr-o scoala se transforma intr-un calvar al discriminarii si al situatiilor care uneori ajung imposibil de gestionat. Lipsa de educatie sistematica si continua in privinta incluziunii sociale se resimte din plin in incapacitatea noastra de a-l primi pe cel de langa noi, asa cum este el.

Protestul elevilor de la Pitesti este, inainte de toate, nu un protest al copiilor, ci unul al adultilor. Copiii sunt dispusi sa accepte cu destula usurinta pe cineva diferit de ei daca sunt incurajati sa investeasca intr-o astfel de relatie si daca au ca model in acest sens pe adultii semnificativi pentru ei. Copilul care are nevoie sa fie integrat inregistreaza, de asemenea, progrese uriase in adaptarea sa daca simte ca are pe cine sa se sprijine si daca i se propun modele de relationare adecvate. El va simti negresit daca este primit sau respins intr-un colectiv si se va comporta ca atare. Poate ca limbajul agresiv sau nevoia de a-l lovi pe celalalt traduce neputinta lui de a face fata unei lumi despre care crede ca nu primeste nimic din ceea ce este el si nimic din ceea ce este in el. O lume insensibila nevoilor si suferintei lui. Pentru ca, da, un copil care manifesta comportament agresiv duce cu el intotdeauna o suferinta pe care nu o poate elabora. O realitate sfasietoare cu care trebuie sa se trezeasca dimineata de dimineata si a carei povara nu-i ingreuneaza doar ghiozdanul, ci si sufletul. Uneori intr-un mod iremediabil. De multe ori insa forta vitala a copilului si ajutorul potrivit al adultului fac echipa pentru a vindeca aceasta suferinta atat de tulburatoare. Este greu sa vedem dincolo de comportamentul unui copil, dar este datoria noastra de adulti sa reflectam asupra cauzei inainte de a eticheta si sanctiona un efect.

Sa privim acum imaginea de mai sus si sa ne imaginam ca toate acele mesaje sunt tinute in manunchi de copilul „cu nevoi speciale”. Vom remarca imediat ca acestea nu sunt nevoi speciale, ci niste nevoi valabile pentru toti copiii, fara discriminare. Cum facem ca ele sa fie respectate? Este o tema de gandire pentru adulti si indeosebi pentru cei care lucreaza indeaproape cu copiii. Cand aceste cerinte vor fi indeplinite punctual, vom putea spune ca ne aflam, in sfarsit, intr-o stare de normalitate. De normalitate, da!

Alexa Plescan

este psiholog si lucreaza cu adulti, adolescenti si copii.

Toate articolele acestui autor