In contrast cu timidul si puritanul Henri-Frédéric Amiel, il aflam pe Cioran care, adolescent fiind, asimila deja femeia cu Neantul – si chiar cu mai putin decat nimicul. E drept, faptul ca l-a citit pe Weininger (Sex si caracter) nu a contribuit la temperarea misoginismului sau. Daca tanara fata nu e decat o fictiune, un zero incarnat, de ce sa nu ne indreptam mai degraba catre acest romantism al prostitutiei atat de popular in Mitteleuropa?
El povestea bucuros ca viata-i de student in Romania s-a desfasurat sub farmecul Curvei. Oferindu-mi ratiunile filosofice pentru a detesta femeile, adauga el, Otto Weininger m-a vindecat de dragoste. La Paris i se intampla uneori sa regrete ca fusese atat de nebun in tinerete. Ma indoiesc ca si-a impartasit regretele lui Simone Boué, femeia vietii sale.
Cititi si Galeria mea de nihilisti 2: Otto Weininger, Cioran sau cultul geniului…
Cum Amiel se lamenta in legatura cu mizeria vietii sale sexuale, iar pe Cioran il incerca nostalgia dupa bordelurile din Sibiu, am ajuns sa ma intreb ce anume ma fascineaza, pe mine, care nu am cunoscut in anii saizeci nici bordelurile, nici frustrarile lui Amiel, din povestile necazurilor si ale exaltarilor lor. In plus fata de geniul lor literar, fara indoiala ca este vorba despre acea magie extrema care ea singura poate metamorfoza un individ oarecare intr-un scriitor ce va insemna mai mult decat un literat sau, mai rau, decat un intelectual. Singurul meu regret este ca am ramas prea rezonabil, prea bine crescut asa cum imi spunea Cioran cand ma tachina, de a fi nu cunoscut culmile disperarii sau abisurile melancoliei.
Roland Jaccard
este scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
