Intransigent, vindicativ si deja constient de pasiunea filosofica de care e stapanit.
Prin definitie, scrisorile de dragoste sunt stupide. De n-ar fi asa, nu ar fi scrisori de dragoste. Eram curios prin urmare sa deschid volumul de scrisori adresate de Marcel Conche, elev la liceul din Tulle, unei tinere profesoare asociate de limbi clasice, Marie-Thérèse Tronchon, care, dupa ce i-a fost profesoara, i-a devenit sotie. Cincisprezece ani ii separau.
Si iata ca deja in aceste scrisori inedite – trebuie sa le salvam pe acelea care depun marturie despre epoca fericita a serviciilor postale, spune Marcel Conche – el isi arata geniul. E nevoie de geniu pentru a-i face logodnicei tale o profesiune de credinta atat de radicala precum aceasta:
Increderea mea in ratiune si in mine e totala. Voi fi – afara de cazul vreunui accident – ceea ce imi va placea sa fiu. Nu imi imaginez vreun Dumnezeu ascuns indaratul fenomenelor spre a-mi supraveghea faptele. Nu dau socoteala nimanui. Imi sunt propriul creator si judecator.
Cititi si Dovada ca Dumnezeu nu exista
Nici cea mai mica urma de sentimentalism in aceste scrisori, dar, in schimb, unele marturisiri emotionante:
Sunt capabil sa fiu fericit cu tine, iar asta ma dispera, intrucat trebuie sa spun adio tuturor dorintelor mele baroce si pentru totdeauna acestei filosofii glaciale, adio mie insumi, adio la tot.
E fortat sa admita ca orgoliul lui a primit o ditamai lovitura: e atat de greu sa te lasi prada dragostei. Nu Marie-Thérèse e cea care rezista, e el. A vrut sa se joace cu focul si s-a ars. Intr-un final recunoaste:
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Te iubesc si asta-i tot.
Nu fara a adauga: Totusi…
La fel si cu politica: il dezgusta. Si totusi adera la Partidul Comunist. Recunoaste ca din slabiciune. Dar crede, el, fiu de muncitor agricol, deci fiu de sclavi, ca sa faci politica – cat mai putina cu putinta, intrucat detesta actiunea – poate rupe in cele din urma lanturile eternei supuneri.
Cititi si Framantarile lui Marcel Conche
Casatoria e o problema, intrucat fetele il dezgusta la fel de mult ca politica, dar va fi o casatorie care nu ar trebui sa dureze mai mult de cinci ani.
In fond, concede el, cred ca vreau sa ma casatoresc cu tine pentru ca sa-mi dai cateva leacuri si ca sa-mi spui cum sa imi aflu locul in teatru.
Greu sa dai dovada de mai putin romantism. Si e nevoie de un mare caracter pentru a scrie (si pentru a crede cu adevarat) ca femeia pe care o iubesti e un bloc invulnerabil, complet insensibila si pe care nu o misca nimic.
Cat despre societate, adauga el, aceasta e o beteala mizerabila, iar ceilalti sunt niste fantome.
Odata cu aceasta corespondenta, Marcel Conche ni se ofera asa cum e si asa cum nu a incetat sa fie, nu doar in filosofia sa, dar de asemenea in al sau Journal étrange, unde il regasim pe tanarul de optsprezece ani hotarat sa nu faca nici un compromis.
Marcel Conche, Lettres à Marie-Thérèse 1942-1947, HD Témoignages
Roland Jaccard
este scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris.
