Numerosi istorici au cercetat istoria durerii, precum si pe aceea a spaimei, a delicatetii, a plictiselii, a tacerii sau a iubirii. Ei au apreciat, nu fara dreptate, ca sa lasi deoparte dorinta, aversiunea, rusinea, mania, pe scurt: istoria emotiilor inseamna sa inlocuiesti istoria umanitatii cu o reconstructie rationala contrara realitatii. Daca Alain Corbin ne-a uimit cu a sa Histoire du silence, Javier Moscoso ne-a insuflat un sentiment de teroare citind a sa Histoire de la douleur, care cuprinde, cu toate acestea, si cateva pasaje comice. Cu deosebire despre destinul a trei dentisti care, prin anul 1845 isi disputau gloria de a fi „cucerit durerea” gratie efectelor narcotizante ale protoxidului de azot.
Cititi si Cand Alain Corbin e istoricul tacerii…
Cu o retorica belicoasa, acesti trei oameni de stiinta britanici se lanseaza intr-o polemica violenta si confuza, insa usor de rezumat: Horace Wells avand ideea, dar neputand sa o aplice; pacientul sau urland de durere. William Morton obtinand unele succese experimentale, cu deosebire pe cainele sau, care va pastra o teama panicata fata de stapan, dar nestiind sa o puna in valoare. In fine, Jackson, care neavand nici ideea, nici posibilitatea de a o dezvolta, dar fiind mai istet decat cei doi prieteni ai sai, reuseste sa obtina brevetul produsului. Fiecare pretinzand apoi ca este autenticul si unicul descoperitor al anesteziei, nume care nu fu inventat de nici unul dintre ei. Urmarea a fost catusi de putin glorioasa: amaraciunea il impinse pe Horace Wells mai intai in alcoolism, mai apoi in inchisoare si intr-un sfarsit la sinucidere. William Morton sucomba de un infarct, iar Jackson isi sfarsi zilele intr-un spital psihiatric. Filosoful David Hume, inca in viata, nu pierdu ocazia de a face cinica remarca:
principalul resort al spiritului uman este placerea in durere.
Gratie folosirii eterului, chirurgul inceta sa se mai comporte ca un calau – luand postura unui gentleman – iar pacientul abandona rolul martirului pentru cel temporar de cadavru. Presupusa legatura dintre suferinta si pacat fu rupta definitiv. Si insasi Regina Victoria nascu sub anestezie. Bineinteles, psihologii nu voira sa ramana cu nimic in urma: anestezia chimica antrenand o alterare a constiintei similara celei pe care o putem observa in numeroase cazuri de transa, ca sunt de sorginte religioasa sau naturala. Pana la William James – care observa ca protoxidul de azot si eterul, dar mai ales primul, daca sunt suficient amestecate cu aer, constituie stimulente energice ale constiintei mistice.
Celui care le inspira i se arata un adevar mereu mai profund, din abis in abis.
Nu mai e vorba despre pedepse de la Dumnezeu dupa Cadere, implicand o purificare, ci de a studia fluxul constiintei si de a explora creierul. Psihanaliza si neurochirurgia ocupara scena, iar suferinta lua alte forme. Am putea vorbi despre progres daca am crede, odata cu Schopenhauer si Nietzsche, ca doar suferinta ne conduce spre perfectiune sau, chiar mai frust,
ca gradul de suferinta pe care il putem indura decide cu privire la locul si autoritatea noastra.
Pe scurt, doar filosofii par in masura sa suporte durerea: le-o cedez bucuros.
Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii
Roland Jaccard
este scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris.
