Orice raspuns e pana la urma o forma de autodezvaluire, si chiar si tacerea transmite o informatie in relatie. Nevoile analistei [psihanalistei – n. red.] sunt oricum cumva parte a procesului, dar cred ca e important de inteles cum nevoile analistei afecteaza sau influenteaza procesul analitic. Eu cred ca cea mai buna informatie despre un client e data de intelegerea unei diferente. Exista o diferenta intre reactia ta in alte contexte si reactia ta in functie de relatia cu un client.

Pana la urma, nu conteaza ce spui, ci in ce dinamica te afli si ce importanta contextuala are ce spui.

Cititi si Deconstruind mitul analistului neutru: O forma alternativa provenita din teoria intersubiectiva a sistemelor 

De asta sunt cu totul de acord cu ce spune Georgiana. Cred ca trebuie privit raspunsul in contextul unei relatii, si nu in contextul unui

ar fi mai bine sa fi zis asta

sau

ar fi mai bine sa fi zis altceva

De asta, de pilda, reactia ta la un caz ipotetic cred ca zice mai putin ceva esential despre tine (tu esti X, ai nevoie de Y), cat mai mult zice de relatia pe care o ai tu cu mediul in care ti se pune intrebarea, de relatia pe care o ai cu cine pune intrebarea, si mai ales de ce asteptari ai tu de la cel care pune intrebarea.

Cat despre ce as zice eu, cred ca m-am despartit de cazuri ipotetice de mult timp. In filosofie exista multe dileme ipotetice de tipul asta, pe care nu le gasesc foarte productive (de tipul, pe cine salvezi, pe nevasta sau pe Mozart daca se ineaca? Sau, si mai tare, un tren merge pe calea ferata si tu fie omori 10 oameni, fie omori un tip gras pe care il arunci in fata trenului? Pe cine sacrifici? Nu exagerez cu exemplelele astea ipotetice. Eu le consider putin productive in a intelege in abstract viata morala si psihologica a oamenilor).

Comentariu de Bogdan Popa la articolul „Autodezvaluirea din perspectiva teoriei intersubiective”

Foto: http://www.detroitanalyticcouch.com/buy-detroit-michigan-made-psychoanalytic-couches/