Mi-am reamintit zilele acestea o frantura dintr-o discutie cu un pacient. Acesta imi spunea ca ii este foarte teama. Eu il intrebam de ce anume se teme si el imi spunea ca de ziua de maine, de ce altceva s-ar putea teme? Poate de ziua de ieri, ii raspundeam eu. Cum asa, se arata el mirat, aceea a trecut deja!?
Cu adevarat ne facem foarte multe griji pentru ceea ce sta sa vina, pentru ceea ce urmeaza sa ni se intample, pentru ceea ce inca ne asteapta. Dar viitorul nu este tabula rasa si nici nu se naste intr-o puritate absoluta fata de trecut. Ziua de maine este in mare parte ecoul zilei de ieri. Asta nu inseamna ca traim numai in trecut. Si nici ca marea provocare ar fi sa traim doar in viitor. Ci ca de fapt traim in fiecare clipa in intalnirea perpetua dintre ceea ce am incheiat de trait si ceea ce tocmai urmeaza sa incepem sa traim. Intre ele nu exista pauza, ele se succed continuu cu o viteza care uneori ne produce confuzie sau ne amesteca simturile. Altfel ajungem sa ne temem de viitor.
Ma intreba recent un prieten care este profesor la Oxford: Ai vazut ce ravagii face Trump? Da, ii raspundeam cu tristetea celui care se simte un spectator neputincios. Oamenilor, continua el, le place sa li se vanda iluzii. Iar el se pricepe cel mai bine la asta, e un om periculos. Ca si Hitler. Ca asa a inceput si el: azi un ou, maine o gaina, poimaine un cocos, peste o luna un bou si peste trei ani un dinozaur.
Am ramas gandindu-ma la aceasta mica filosofie existentiala si m-am intrebat despre ce sa fie vorba in teama larg raspandita fata de acest “om periculos” care poate face “ravagii”. Lucrurile care ne sperie cel mai tare sunt cele pe care le-am cunoscut deja. Pericolul nu vine din actiunile pe care le va face, ci din faptul ca el are puterea de a trezi in mintea noastra amintirile unui trecut plin de ravagii si de a deshuma cadavre pe care le credeam de mult disparute. Istoria se repeta atunci cand nu ne asumam aceasta deshumare, cand ne inchidem intr-o cripta a mintii cadavrele inca neelucidate ale istoriei noastre si intr-o zi tam-nesam ne trezim ca vine cineva si le zgandare cu batul, obligandu-ne sa le acceptam prezenta.
Oricant de exagerata ar parea comparatia dintre Trump si Hitler, ceea ce compara de fapt oamenii sunt momentele in care orbim si surzim in fata unor evenimente despre care intuim ca nu pot aduce nimic bun. Orbim pentru ca daca am deschide ochii, flash-uri ale memoriei ne-ar patrunde pe retina si ne-ar trezi la viata constiinta adormita. Surzim pentru ca daca am deschide urechile, sunetul ororii ne-ar patrunde in timpan si ne-ar trezi dintr-o inertie a resemnarii.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Cititi si Donald Trump la Casa Alba si identificarea cu agresorul. Explicatii psihanalitice
De cate nu am auzit urmatoarea exprimare: cel mai mult mi-as dori sa o pot lua de la zero, sa sterg totul cu buretele si sa incep o noua viata. Tentanta dorinta aceasta de a patrunde pe un nou taram al fagaduintei. Insa singura usa prin care putem intra in ceva nou este un ceva vechi. Ma intrebam care sa fie diferenta dintre un dinozaur si un elefant. In timp ce despre primul ne vedem nevoiti sa inventam povesti cu privire la existenta lui, despre cel din urma ne vedem nevoiti sa nascocim trucuri care sa il faca sa dispara. Poate ca Hitler este la momentul acesta un dinozaur de mult mort si ingropat, dar Trump este un elefant cat se poate de viu, ale carui talpi butucanoase lasa urme uriase, poate la fel de uriase precum oasele ingropate ale dinozaurilor.
Nu invata nimeni din istorie pentru ca toti spun ca circumstantele sunt diferite, desi, in esenta, oamenii nu se schimba: tot un creier au, tot o inima, tot doi plamani, concluziona amicul meu scurta noastra discutie. Asadar sa nu uitam ca tot elefantul va deveni peste ani un dinozaur si orice dinozaur a fost la vremea lui un elefant. Simplul gand ca doar pentru ca ceva este mort el devine istorie si atat este la fel de daunator ca ideea ca toate lucrurile se intampla doar in trecut sau in viitor. Niciodata in prezent.
Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii
Cristina Calarasanu
este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.
