Cu ocazia Congresului International de Psihanaliza de Cuplu si Familie care a avut loc la Madrid recent, in cadrul Fundación Francisco Giner, Institución Libre de Enseñanza, am reintalnit-o pe extraordinara Janine Puget, o psihanalista argentiniana cu o gandire inovatoare si cu o vivacitate iesita din comun, in ciuda varstei inaintate, in calitate de discutant la prezentarea Annei Maria Nicolo (actuala presedinta a Societatii Italiene de Psihanaliza) si a Dianei Norsa, o lucrare despre Interpretarea viselor in psihanaliza de familie. Janine si-a inceput discutia spunand:
Daca am fost chemata sa discut aceasta lucrare, o voi discuta! Voi expune si ideile mele, care desi respecta munca autoarelor, nu sunt neaparat in acord cu ele.
Apoi a continuat cu o fraza de o mare simplitate, dar cu valoarea unei interpretari:
Convivir no es tan fácil! (A trai impreuna nu este atat de usor).
A vorbit despre spatiul analitic ca un spatiu destinat explorarii, iesind putin din sfera traditionala a explicatiilor cauzale, a determinismului si arezistentelor care se opun procesului. A vorbit despre o deschidere a campului analitic, a libertatii de a fi impreuna aici si acum, despre semnificatia efectului de prezenta, lasand sa se inteleaga ca ceea ce este valoros pentru proces nu este neaparat intelegerea imediata si redarea ei sub forma unei interpretari saturate, ci uneori aparitia unor intrebari, indoieli care imbogatesc procesul. A mai adaugat ca adesea se intampla sa existe o confuzie intre persoanele prezente si functiile lor (de exemplu daca este femeie si mama, atunci are o functie materna), ceea ce ne poate conduce pe o directie eronata, in care putem ignora dinamica inconstienta si distributia specifica a functiilor intr-o familie (de exemplu in care fiica poate avea o functie paterna). A punctat propria ei contributie, introducand conceptul de inferenta ca unul complementar interpretarii. In timp ce interpretarea clasica ofera sens printr-o determinara cauzala, raportata de obicei la trecut, la ceea ce a trait pana acum cineva, inferenta intervine in prezent, in aici si acum, si nu cauta sa explice in sine, ci sa lucreze impreuna in relatie o idee noua care apare si prin noutatea ei produce anxietate. Interpretarea ramane o functie a analistului, care poate semnifica ceea ce gandeste pacientul, pe cand inferenta presupune a lucra impreuna in campul analitic cu perspectiva de a crea ceva nou aici si acum si de a produce un efect in prezent si nu de a recupera o urma a istoriei trecutului.
Psihanaliza nu isi poate propune doar sa recupereze urmele inconstientului infantil, ci este nevoie sa poata permite si crearea permanente a unui inconstient nou. Adesea oamenii cauta sa se intoarca in urma, in trecutul lor si senzatia noastra este ca ei cauta ceva ramas acolo sau pierdut intre timp. Dar, in egala masura, ne putem intreba ce anume din prezent evita prin aceasta intoarcere, ce din prezent este atat de coplesitor incat ii impinge sa fuga in trecut?
Cititi si Privind catre clinica psihanalizei legaturii
Dupa incheierea acestei prezentari, m-am dus la Janine Puget si i-am reamintit ca acum multi ani mi-a oferit privilegiul de a-i lua un interviu (din care nu am inteles absolut nimic la vremea aceea, parandu-mi straniu ceea ce imi spunea). Ea si-a amintit de acel moment si mi-a zambit. I-am spus ca as vrea sa-i spun ceva acum, dupa ce am ascultat-o la ani-distanta de acel moment. Ea mi-a raspuns:
Stiu ce ati vrea sa-mi spuneti. Acum, aici, ati inteles ceea ce v-am raspuns atunci.
Asa este, i-am raspuns si am zambit complice impreuna. Ceva nou se crease. La momentul acela de demult si multa vreme dupa m-am straduit sa inteleg ceea ce imi spusese prin ceea ce stiam deja. A fost insa imposibil si efectul aparut a fost doar unul de confuzie si neputinta.
Iata ce imi spunea Janine Puget despre conceptul de legatura in interviul de acum multi ani:
Eu definesc legatura ca o relatie intre doi sau mai multi subiecti, bazata pe diferenta care ii uneste. Aceasta diferenta cere sau implica din partea subiectilor, care ocupa un loc in legatura, necesitatea de a realiza ceva, in sensul de “a face impreuna cu celalalt” pentru a construi legatura. Si legatura are drept caracteristica faptul ca nu se compune din persoanele care se relationeaza doar prin ceea ce le aseamana sau le face sa fie complementare, ci prin ceea ce le diferentiaza. Cu alte cuvinte, o legatura intre doi sau mai multi subiecti cere ca acei subiecti sa aiba drept calitate fundamentala alteritatea si cea de a fi straini. Sa constientizeze ca sunt iremediabil diferiti si ca o comunitate se constituie prin ceea ce are fiecare diferit, diferenta este cea care dinamizeaza legaturile. Nu as spune ca familia de astazi este intr-o permanenta transformare, ci ca, pe masura ce trece timpul, apar mai multe forme de a intra in legatura, modalitati noi de a constitui familia, care nu mai corespund doar modelului mostenit de familie bazata pe ceea ce sustine structura oedipiana, ci trebuie sa tinem cont de noile modele care se impun dinspre cultura, dinspre social. Familia nu este in mod necesar una de sange. Familia sau structura familiara inconstienta concepe un loc pentru fiecare dintre membrii sai, tata, mama, copii, familie largita. In modelul traditional, aceste locuri trebuie sa fie in mod necesar ocupate de cei care au legaturi de sange.
Asadar, uneori ne refugiem in trecut pentru a ocoli raspunsurile pe care ni le-ar putea oferi prezentul. In mod paradoxal, ceea ce ne apropie nu este asemanarea dintre noi, care sub presiunea diferentei angoasante se epuizeaza rapid, ci izvorul nesecat al strainului care ne permite ca mereu sa mai ramana ceva de cunoscut, de descoperit la celalalt.
Cititi si O deschidere către teoria legaturii – Interviu cu Isidoro Berenstein
Cristina Calarasanu
este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.
