Psihoterapeutii, a caror menire sta in ajutorarea celor aflati in suferinta, pot usor aluneca in partea ”intunecata” a profesiei lor atunci cand nu-i mai intereseaza binele pacientului, ci urmaresc propriul beneficiu si, mai ales, detinerea puterii. Despre aspectele de ”umbra” ale unor profesii, precum psihologia, medicina sau de asistenta sociala (dar si despre integrarea sanatoasa a acestor ”umbre” profesionale), vorbeste Adlolf Guggenbuhl-Craig in volumul Riscurile puterii celor care ajuta. Scrisa de o figura de marca a analizei jungiene, cartea va aparea in luna martie la Editura Trei. Iata un pasaj in avanpremiera.
Umbra puterii poate fi constelata inca de la prima intalnire dintre psihoterapeut si pacient. Atunci cand cei doi se intalnesc pentru prima data, fiecare dintre ei are o intentie constienta clara. Adesea pacientul cauta, pur si simplu, ajutor in gestionarea diverselor tipuri de greutati ale vietii, cum sunt problemele din casnicie, probleme legate de cresterea si educarea copiilor etc., la fel cum un pacient bolnav fizic cauta ajutor la un medic; cel putin asta este ceea ce se poate observa la suprafata psihicului.
Asteptarile de natura profunda sunt insa, adesea, altele. Pacientul spera, in parte fara sa constientizeze acest lucru, sa gaseasca un salvator care sa-l poata elibera de toate problemele cu care se confrunta si care sa poata activa in el, de ce nu, puteri supranaturale. Unul dintre cei mai inteligenti pacienti ai mei, o doamna care, in plus fata de o nevroza grava, suferea mereu de raceli, mi-a explicat, la cateva luni de la inceperea analizei, ca sperase ca psihoterapia sa o ajute sa dezvolte imunitate la orice fel de imbolnaviri fizice. Racelile ei constante fusesera un test. La inceputul terapiei fantasma ca, daca in timpul terapiei nu va mai contracta nici o raceala, va deveni apoi, treptat, capabila sa-si foloseasca puterile fizice pentru a neutraliza orice afectiune fizica. Pacientul se indreapta, adesea, catre terapeut nu doar pentru a fi sprijinit de acesta in lupta sa impotriva nevrozei, ci si pentru a dobandi acces la o stiinta secreta care sa-i permita, apoi, rezolvarea tuturor problemelor vietii. (…)
La inceputul unei terapii, relatia dintre analist si analizand seamana adesea cu cea dintre un vrajitor si ucenicul sau. Fantasmele din gama vrajitorului si a ucenicului vrajitor il influenteaza, foarte puternic, si pe terapeut; in inconstientul acestuia, incepe sa se consteleze figura magicianului sau cea a salvatorului. El insusi incepe sa creada despre sine ca ar fi o persoana cu puteri supranaturale, capabil sa faca minuni cu magia sa. Asteptarile si sperantele pacientului de a gasi in terapeut un vrajitor puternic joaca un rol deosebit si in alegerea terapeutului. Pacientul nu cauta neaparat terapeutul despre care are sentimentul ca l-ar putea ajuta in cea mai mare masura, ci il cauta, in schimb, pe cel mai puternic dintre vrajitori. Pe cat posibil, analistul trebuie sa aiba foarte multe diplome si sa se fi facut cunoscut prin intermediul cartilor.
Cititi si Relatia dintre psihanalist si analizand – intrebari si raspunsuri
Analistului ii este foarte greu sa reziste acestei proiectii, in care este investit ca vrajitor. El incurajeaza, chiar, aceasta proiectie ce vine dinspre pacient, incercand sa se impuna in relatie cu acesta, prin puterea si perspectiva sa. Cand pacientul ii povesteste istoria suferintelor sale, analistul da de inteles ca intelege deja totul. Folosind anumite gesturi, precum inclinatul intelept al capului, mentiunile pline de sens strecurate printre relatarile pacientului etc., analistul creeaza impresia ca nu vrea sa impartaseasca pacientului chiar tot ceea stie si tot ceea ce gandeste, chiar daca pe pacient il vede si il cunoaste pana in strafundul sufletului.
Din imaginea vrajitorului face parte, de asemenea, si o anumita pretentie de a detine puterea absoluta. De regula, vrajitorii vor sa fie atotputernici, neingaduind alti colegi alaturi de ei. Relatia dintre vrajitori este caracterizata cel mai adesea de lupta pentru putere, de vraji facute si desfacute, de blesteme si dezlegari. Fascinati de acest vrajitor din interiorul lor, majoritatea psihoterapeutilor vor ca toti cei care au nevoie de ajutor sa li se adreseze lor, si numai lor. Din lipsa de timp, ei recomanda, cu bunavointa, uneori, cate un terapeut aflat la inceputul carierei, straduindu-se insa, in continuare, sa nu scape nici un fir din mana. Unii analisti muncesc pana in pragul epuizarii si povestesc, cu relativa mandrie, ca au lungi liste cu pacienti aflati in asteptare. Pretentia interna la putere absoluta si fantasma conform careia ei sunt cei mai puternici si cei mai priceputi dintre vrajitori ii impiedica sa trimita, cu convingere, pacienti unor colegi care le sunt egali, si chiar incepatorilor sau terapeutilor aflati in supervizare. Desi nu se cred, asemenea mamei vitrege din Alba-ca-Zapada, „cei mai frumosi din tara”, un mic demon-vrajitor din interiorul lor pretinde totusi ca ei sunt singurii din tara care inteleg, cu adevarat, cum functioneaza, in mod real, procesul terapeutic (analitic).
Foto: Secventa din filmul A Dangerous Method de David Cronenberg (2011)
Aceasta pretentie de putere am vazut-o manifestata si in felul in care terapeutul se inconjoara de tot felul de colaboratori, dar toti de conditie inferioara, care prezinta garantii certe ca n-au potentialul de a evolua vreodata la un nivel care sa-i ameninte lui suprematia. Ii sustine, ii ridica chiar, erijandu-se si-n salvatorul binevoitor al acestora, dar nu se descurca decat cu cei despre care stie clar ca pot fi controlati, ca au o indicatie de evolutie strict limitata, ca un soi de fatalitate intr-o prescriptie genetica. Si in afilierile largite se poate observa ca prefera cercurile de nisa, pe "interlopii" domeniului, fara statut clar. O posibila explicatie ar fi aceea ca s-a obisnuit de mic sa fie cel mai rasarit din grupul sau, status la care nu poate renunta fara o grava alterare a sentimentului de sine omnipotent, dovedind inca o data pesimistul adevar ca toate stradaniile si cea mai inalta invatatura nu sunt suficiente pentru a depasi o conditie de origine precara.
Și de ce nu? Decât codaș la oraș, mai bine-n satul tău de proști, fruntaș!
Asteptarea clientei nu era atat de absurda. Raceli repetate inseamna un sistem imunitar slabit. Un sistem imunitar slabit e foarte probabil sa fie legat de o stare interna,de stres, de tensiune interna, de doliu,etc. Faptul ca ea venise in analiza cu aceasta idee, arata probabil ca ea constient sau nu observase o corelare intre problemele ei interne si starea de sanatate.