Serge Doubrovsky si Jerzy Kosinski, monstri ai autofictiunii

Soarta, careia ar trebui sa ii lasam intotdeauna ultimul cuvant de vreme ce aranjeaza bine lucrurile, m-a condus la Serge Doubrovsky (gratie magistralului sau studiu despre Corneille) si la Jerzy Kosinski, dupa ce am citit la douazeci de ani L’Oiseau bariolé. Cel dintai mi-a devenit un prieten demn de piscina Deligny si de serile noastre in saloanele Lutetia. Celalalt ar fi putut fi, petrecand noi cateva seri la Crans si putand sa remarc ca era de asemenea un remarcabil schior si jucator de polo, dar s-a sinucis precoce la New York, in 1991, dupa ce publicase o ultima carte quasi-talmudica, L’ermite de la 69ème rue (éd. Plon). Toata lumea isi aminteste ori ar trebui sa isi aminteasca de povestirea sa voltaireana, Bienvenue Mister Chance, transpusa pe ecran de Hal Ashby (1979) impreuna cu genialul Peter Sellers. Acest aventurier care starnea scandaluri pe oriunde trecea a facut din viata sa o fictiune, iar din fictiuni material pentru cartile sale.

Serge Doubrovsky l-a intalnit la New York. Universitarul si gambler-ul. Doi monstri ai autofictiunii fata in fata. De neconceput. Nu puteau decat sa se ignore. Si au facut-o. Un mare clasic al istoriei literaturii. Si iata ca Serge Doubrovsky, in amurgul vietii, ne ofera si o opera fascinanta si ilizibila de doua mii de pagini. Un Doubrovsky chintesenţial. Fara inceput si fara sfarsit. De o tonalitate care nu seamana cu nimic si cu o scriitura care ne hartuieste si ne bantuie si care ne bulverseaza cu fiecare pagina obiceiurile de cititori prea intelepti. Pe scurt, In cautarea timpului pierdut dinamitata, a unui Proust anti-Proust.

Serge Doubrovsky a visat mereu sa fie “un model implinit de nenorocire”. El e astfel mai mult ca oricand acest Monstru, uxoricidul nostru preferat. Ar trebui sa citim mereu doar monstri: ei sunt singurii care vad lucrurile asa cum sunt.