„Te indragostesti de anxietate tot atat de mult pe cat inveti s-o dispretuiesti”

Daca tulburarea psihica in sine reprezinta o conditie invizibila, te poti intreba, desigur, cum poti aduce aceasta stare intr-o forma vizibila, vizuala. Acesta a fost scopul fotografului Steph Wilson care a vrut sa redea, prin intermediul fotografiilor sale, o dimensiune vizuala suferintei psihice. Steph a suferit de anxietate de la varsta de 11 ani pana la 22 ani. Fotografiile sale alterneaza intre interpretari simbolice si literale ale simptomelor si mecanisme de a face fata discomfortului produs de simptom.

The Bell Curve, denumirea seriei de fotografii pe care o veti urmari in continuare, vine dintr-o explicatie referitoare la atacurile de panica pe care Steph a primit-o de la terapeutul ei. Acesta i-a spus ca atunci cand suferi de anxietate si ai un atac de panica, esti convins ca aceasta stare infernala va dura o vesnicie. In acelasi timp, daca ajungi sa constientizezi ca este imposibil ca ea sa se manifeste pentru totdeauna, durata ei se va scurta.

„Medicamentele reprezinta fie cel mai bun prieten, fie cel mai de temut dusman.”

Steph Wilson vede munca sa de artist ca pe un fel de catharsis care a ajutat-o sa transforme suferinta sa psihica in ceva cu efecte pozitive. Ea vede anxietatea ca pe ceva care, desi pare o conditie invizibila, simptomele sale sunt cat se poate de vizibile. Odata ce te afli blocat intr-un atac de panica si greata, trebuie sa-ti gasesti singur antidotul. Pentru Steph, antidotul a fost acela de a nu mai manca. Ea asocia ideea de mancare cu vomatul in public.

„Iti petreci viata calcand pe coji de oua.”

Steph Walson a dorit, de asemenea, ca pozele ei sa arate celorlalti care sufera o tulburare mentala ca acest tip de suferinta, desi este una interioara, poate fi exprimata. La fel ca intr-o terapie in care incerci sa pui in cuvinte suferintele tale, dorintele tale, fantasmele pe care le ei, si fotografia poate deveni un mijloc prin care sa exprimi ceva din interiorul tau, ceva dificil de verbalizat.

„Intotdeauna m-am mirat cum deprivarea de somn nu te-ar putea omori.”

Artista crede ca depresia este mai trendy, a capatat un caracter mai romantic, sau chiar unul sexual in comparatie cu anxietatea. Ea spune ca oamenii se simt mai miscati atunci cand aud despre „abisul intunecat al sufletului tau gol” decat atunci cand aud despre dificultatea de a sta in acelasi taxi cu partenerul mamei tale. Pe de alta parte, spune Steph, anxietatea poate fi considerata, pe buna dreptate, sora mai mica a anxietatii. In ceea ce priveste suferinta ei, spune ca cel mai invalidant aspect pentru ea a fost relatia cu mancarea. Mai bine spus, senzatia de voma experimentata atunci cand intra in contact cu mancarea. Isi aminteste cum tatal ei o forta sa-si bea milkshake-ul inainte de scoala, tocmai pentru a-i calma stomacul. Cum ajungea insa la scoala, varsa totul. O relatie de intimitate cu corpul sau, desi una paguboasa. Intimitate care se regaseste si in fotografiile realizate de artista.

„Claustrofobia este pretudindeni, mai putin la toaleta.”

Sursa: www.dazeddigital.com