Catre sfarsitul vietii, Thomas Szasz sustinea ca am intrat intr-o era noua. Teocratiei si democratiei ii urmeaza „farmacratia” sau, daca vrem, domnia medicinii si a medicilor. Aceasta dictatura a sanatatii nu are nici un opozant, Szasz fiind mai degraba pesimist:
Dupa ce am invins cele doua mari etatisme ale secolului al douazecilea, national-socialismul si comunismul, ne sacrificam libertatea pe altarul dreptului la sanatate.
Evident, era impotriva reformelor sistemului sanitar propuse de Obama si ar fi aplaudat abolirea lor de Donald Trump. Ca libertarian, se intelege.
Cititi si Thomas Szasz despre el insusi
Thomas Szasz nu avea incredere in tirania binelui. Iar acesta e motivul pentru care, desi era profesor de psihiatrie, nu a incetat sa isi puna in garda studentii si cititorii impotriva puterii coercitive si a arbitrariului unei discipline care multiplica „diagnosticele” prin identificarea ca boli a tuturor comportamentelor care nu intra in normele consimtite.
Nici un sistem universal de sanatate, sustinea el, nu merita sa ii sacrificam libertatea noastra.
El se intalnea aici cu Walden de Thoreau, care nu se incredea nici el in tirania binelui.
Daca as sti sigur ca un om vine la mine cu intentia de a-mi face bine, mi-as cauta de indata salvarea in fuga. Nu exista o miasma mai neplacuta ca aceea care emana din bunatate.
Ma voi abtine sa va explic de ce. Veti avea toti aceasta experienta intr-o zi.
Cititi si Antipsihiatria, la ce bun?
Thomas Szasz nu facea decat sa reia observatiile profetice, astazi de neauzit, ale lui Tocqueville despre aceasta
putere imensa si tutelara, absoluta, amanuntita, regularizata si dulce
care este forma de despotism proprie regimurilor democratice. O sublima profetie a lui Goethe ne incanta:
Cred ca umanitarismul va triumfa in cele din urma, dar in acelasi timp imi e teama ca lumea va deveni un mare spital in care fiecare va deveni caritabilul infirmier al celuilalt.
Sau acest citat din Chesterton:
Omul liber isi apartine. El se poate submina prin droguri. Se poate ruina la casino. Daca o face, este cu siguranta stupid si, foarte probabil, se condamna. Dar daca il convingem sa nu o faca, el va fi inca mai putin liber ca un caine.
Cine ar indrazni azi, fara sa para nebun, sa ridice cea mai mica obiectie impotriva lui no smoking, impotriva purtarii obligatorii a centurii de siguranta sau a castii de motociclist? Si totusi, fara sa fie constient, fiecare alearga spre propria moarte cu o feroce determinare. Oare nu chiar asta ii confera maretie? Ar trebui oare sa il lipsim de ea?
Cititi si In memoriam Thomas Szasz
Roland Jaccard
este scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris.
