Purtam o discutie cu jurnalista Calina Curticapean de la Radio Romania Cultural pe tema Balenei Albastre in particular, dar si a interactiunii copiilor si adolescentilor cu mediul online in general. Dialogul nostru pornea de la faptul ca citisem chiar in ziua respectiva un articol care se numea “Cum ii impingem pe copii sa joace balena albastra” si de la faptul ca jurnalista imi adresase o intrebare cu privire la promovarea excesiva a acestui “joc” in media si faptul ca aceasta promovare ar fi sporit exponential interesul pentru acest subiect. Mergand pe firul natural al discutiei am ajuns la a-i explica interlocutoarei mele metafora internetului ca un ocean. Exista cateva trasaturi particulare ale oceanului. La suprafata totul este linistit si arata la fel, in timp ce pe masura ce ne afundam in adancime el este populat de tot felul de specii, este tot mai agitat si mai intunecat. Apoi, singurul reper real al oceanului este tarmul. Cu cat te indepartezi mai tare de el, cu atat totul devine mai confuz si mai greu de recunoscut. Oceanul este o intindere fara margini, pe cat este de fascinant, pe atat de inspaimantator poate deveni. Asadar, de ce te-ai avanta fara sa stai macar pe ganduri pe internetul-ocean?
Freud, ca urmare a corespondentei sale cu Romain Rolland, vorbeste in Disconfort in cultura despre sentimentul oceanic al carui scop serveste restaurarii unui narcisism originar nelimitat. Interogandu-se despre geneza Eului, acesta afirma:
…la origine, Eul contine totul; mai tarziu se desparte de el o lume exterioara. Sentimentul de Eu pe care il avem azi este deci doar o ramasita atrofiata dintr-un sentiment mult mai cuprinzator, chiar atoatecuprinzator, care marturiseste o unitate intima a Eului cu lumea exterioara. Putem concepe ca acest sentiment primar de Eu este cuprins in viata sufleteasca a multor oameni – in proportie mai mare sau mai mica – dar atunci el s-ar opune ca un fel de contrariu sentimentului de Eu mai ingustat si mai bine delimitat al maturitatii.
Freud pune astfel in discutie notiunea de Eu primar, nelimitat sau cu o delimitare relativa, orientat spre interior, spre deosebire de Eul solid, stabil, clar delimitat care se constituie in raport cu lumea exterioara. Intrebarea-cheie ar fi atunci de a sti daca Eul primar isi pastreaza existenta si dincolo de trecerea de la principiul placerii la cel al realitatii, daca se pastreaza si in viata adulta, daca cele doua moduri de functionare Eu primar – Eu matur continua sa existe juxtapuse. Sentimentul oceanic ar fi in cazul acesta dovada unei manifestari de reintoarcere la o unitate primara, o senzatie de nostalgie de uniune a Eului cu lumea inconjuratoare, o aspiratie de intoarcere in viata intrauterina. O atractie care poate deveni cu usurinta dezorganizanta sau distructiva spre ceva nelimitat si care se situeaza in afara constiintei timpului si limitelor finite, intr-o temporalitate particulara, nu in afara timpului, ci intr-un timp suspendat sau chiar un timp in continua expansiune.
Cititi despre sentimentul oceanic si Sindromul idealitatii si credinciosul adolescent
Intorcandu-ne de unde am plecat si anume de la metafora internetului-ocean, in lumina celor descrise mai sus devine poate putin mai limpede de unde provine aceasta atractie irezistibila a mediului online. Internetul propune si hraneste o fascinatie a necunoscutului, o tentatie de a prelungi la nesfarsit suspansul unui nou care nu se termina niciodata, o promisiune a amanarii sfarsitului la nesfarsit. Internetul dilueaza spatiul si timpul, creand o bresa in interiorul acestuia si inlaturand orice reper cotidian. In interiorul lui nu exista o temporalitate bine delimitata si nici un spatiu clar trasat. Este o plutire, poti fi peste tot si nicaieri. Internetul permite iluzia omnipotentei absolutului, oferind aparent tot ceea ce cautam: violenta, sex, moarte, gratificare, interactiune etc. Acest amestec infinit te absoarbe pana la imposibilitatea de a mai sti care sunt de fapt nevoile tale si in cautarea a ce ai pornit initial. Internetul propune o dictatura a imediatului, totul se intampla instant. Daca iti doresti ceva il poti obtine imediat, insa aceasta realizare este una halucinatoare, produsul final fiind doar unul fantasmatic.
Poate ca ramane in continuare neclar ce anume cauta copiii, adolescentii, oamenii ore in sir pe internet. Dar daca ne gandim ca exista in fiecare dintre noi o dorinta compulsiva de a ne satisface imediat orice impuls imperios oricat de exagerat ar fi el, tendinta care este puternic domolita de tot ceea ce inseamna social, moral, educatie (supraeu), atunci intelegem de ce cand suntem invitati intr-un paradis fara nici un gardian nu stam nici o clipa pe ganduri daca sa acceptam sau nu aceasta invitatie. Aceasta nostalgie a unei vieti incarcate doar de placere ne da tarcoale toata viata si vom cauta mereu sa-i dam satisfactie. Ceea ce putem face este sa ne construim propriul nostru gardian interior care sa ne ofere repere, indicii despre momentele cand este cazul sa ne oprim sau cand am putea fi in pericol.
Cititi si Balena Albastra, intre manipulare si amenintare paranoida
Asadar, pentru a lupta cu Balena Albastra (si oceanul este plin de multe alte balene, caracatite, rechini etc.) avem nevoie de repere interioare si de o reprezentare foarte clara a felului in care ne putem opune unei atractii imposibil de refuzat.
Cristina Calarasanu
este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.
Foto: zabra.com
