Un interviu de epoca pentru uzul scriitorilor care nu scriu
Tot ce scriu este extras din jurnalul meu intim. Sunt lucruri personale si impudice, despre oamenii pe care ii intalnesc, despre spiritul epocii. Deci nu despre stari sufletesti, nu despre problemele inspiratiei. Angoasa vine mai apoi, cand cartea a fost publicata. Ma intreb atunci cum am putut sa fiu atat de tampit sa ma lansez in aceasta poveste. Sa ma dezgolesc fara ca nimeni sa mi-o fi cerut si sa ma livrez astfel criticii. Toate elementele necesare instruirii procesului meu sunt acolo, in carte! Angoasa, pentru mine, este prin urmare angoasa de a fi spus prea mult.
Cat despre prima fraza, ea apare intotdeauna spontan si antreneaza dupa sine restul. Asa e intotdeauna cel mai bine, trebuie sa recunoastem. Am putea, de altfel, sa ne oprim la prima fraza.
Pe cand eram tanar si inaintea dizertatiilor mele, eram cuprins de o alta angoasa, aceea de a nu reusi sa spun tot. De a ma opri din elanul meu mai inainte de a fi avut timp sa inchei. In romane, dimpotriva, e mai bine sa te abtii de la a incheia, sa il coplesesti pe cititor prin virtuozitate si prin dovezile grandilocvente ale cunoasterii tale. E necesar insa sa ii lasam o marja, asa incat sa se dezangoaseze singur.
Cititi si “Angoasa şi stranietatea – o carieră intelectuală”…
Roland Jaccard
este scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris.
