Georg Simmel spunea ca daca dintr-un punct de vedere etic minciuna are o valoare negativa, semnificatia sociologica a minciunii este extrem de pozitiva: limitarea cunoasterii reciproce, recursul la disimulare fac parte din miscarile evolutiei si din reactiile necesare in relatiile umane. Jeannine Worms scria, in acelasi sens, ca trebuie
sa alegem minciuna, care stie ca este o eroare, si nu eroarea, care trece abuziv drept adevar.
Plecand de la cateva pilde, printre care cea a lui Cristofor Columb, care nici nu a dezvoltat si nici nu a cautat sa confirme o teorie, dar a fost manat de o idee fixa si a persistat in eroarea sa, putem defini minciuna drept mijloc de schimbare a unei perspective si de intoarcere a adevarului catre sine. Minciuna se multumeste sa insele fara a se insela. Minciuna il face pe om:
Doar pornind de la suma minciunilor de care e capabil un om, pornind de la stilul minciunilor sale, ii putem aprecia gradul de realizare.
Astfel pot fi revizitate toate marile paradoxuri: amorul este prima dintre escrocherii, suicidul e o cale de a scapa de frica de moarte, filosofia este fiica fricii, iar opera de arta este transsubstantierea debilitatii oamenilor. Pentru mai multe lamuiriri, vom trimite la eleganta lui Baltasar Gracián, la anti-intelepciunea lui Roger Caillois si la vehementa distructiva a lui Cioran, ca sa inchidem cunoscutul cerc al detractorilor existentei.
Cititi si Cioran si Leopardi: omul e un animal ciudat…
Roland Jaccard
este scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris.
Toate articolele acestui autor
Foto: Lorenzo Lippi, Alegoria simularii
