Scena politica autohtona ofera un prilej de reflectie cu privire la dinamica inconstienta a functionarii grupale. Asistam la o miscare de agresivitate indreptata nu impotriva unei opozitii, ci impotriva propriei structuri de functionare. Intr-o incercare de paternaj autoritar ratat, un “tata”, el insusi impotent in a se impune in acest rol care i-ar putut oferi prin putere un scut impenetrabil in fata unei amenintari intolerabile de castrare (in fata unui astfel de eu fragil orice rivalitate devine o amenintare), a gasit de cuviinta sa inscauneze ca inainte purtator un fiu idealizat. Ca orice fiu preaiubit, avea o misiune dificila, aceea de a transcrie prin idealul intruchipat o copie fidela a tatalui sau. De a deveni geamanul dorintelor si aspiratiilor acestuia. Purtatorul gandurilor si cuvintelor lui.
W. R. Bion afirma despre geamanul imaginar ca el este o creatie care apare pentru a impiedica un subiect sa se nasca si sa isi castige libertatea si independenta. Cu alte cuvinte sa devina el insusi, ceea ce este si nu doar un invelis alcatuit din ceea ce este cel de langa el. Aparitia unui astfel de geaman imaginar traduce o incapacitate de a tolera un obiect care este inafara unui control absolut. Ca atare, functia lui este aceea de a renega realitatea. O cale de a te asigura de fidelitatea eterna a celuilalt este ca el sa fie geamanul tau, sa iti preia fara ezitare mintea ta, ideile tale, iluziile tale, asteptarile, sa duca razboaiele tale etc.
Cititi si W. R. Bion in transeele Primului Razboi Mondial
Reintorcandu-ne la fiul idealizat, destinul lui era clar. Calea lui era deja croita cu pasi apasati, iar urmele lui trebuiau sa se potriveasca perfect in acestia. Foarte interesant afirma Michel de M’Uzan ca geamanul imaginar nu functioneaza ca un obiect tranzitional, ci ca un subiect tranzitional. Aici idealizarea nu se bazeaza pe o seductie oedipiana care in cele din urma va permite rivalitatea, ci pe o seductie narcisica care nu poate promite decat o dedublare.
In momentul in care fiul s-a abatut fie si doar cu un pas de la calea deja trasata, in care si-a permis sa gandeasca diferit sau sa foloseasca alte cuvinte decat cele impregnate prin ingemanare, atunci tatal lui l-a repudiat, s-a dezis de o versiune a lui care a indraznit sa capete glas si viata proprie. Si idealizarea s-a transformat in ura (una pusa in act, nu doar o fantasma), iar singurul scop al tatalui a devenit distrugerea fiului, sperand ca in felul acesta se va salva de un potential urmas gata sa il infrunte. Fiul rebel s-a facut vinovat de intoarcere impotriva propriului sau creator si a ajuns fulgerator in situatia de a prezenta un deficit iremediabil. Acela de a nu mai putea fi o copie perfecta, ci de a fi o versiune imperfecta. Acest deficit este suficient pentru a produce o rana intolerabila perfectiunii narcisice a creatorului.
Fantasma de ingemanare nu permite existenta unei legaturi de filiatie si cu atat mai putin nu poate oferi mostenirea unui viitor liber arbitrat. Ea nu permite decat exista unei legaturi fraterne sincretice care il transforma pe celalalt intr-un prizonier al unei simulari perpetue. Celalalt nu exista decat ca o asigurare, ca un backup, ca o extensie a unui ideal incomensurabil. Orice contributie proprie este o inalta tradare. Iar pretul platit va fi uciderea obiectului.
Asistam asadar la abandonul unei functii parentale care are un rol de sprijin si intram intr-un registru pervers in care paternitatea are ca scop utilizarea propriului fiu ca un dublu narcisic pastrat indeaproape cu lanturi, in robie psihica.
Cristina Calarasanu
este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.
Foto: Cadru din The Double de Richard Ayoade (2013, cu Jesse Eisenberg, dupa Dublul de F. M. Dostoievski)
