Celebru diagnostician al  metehnelor noastre psiho-sociale, Erich Fromm redefineste binele si raul intr-o noua traducere a Editurii Trei: Omul pentru sine. O cercetare asupra psihologiei moralei. Iata un fragment in avanpremiera din volumul care va aparea in aceasta luna in colectia ”Psihologia pentru toti”.

Numesc orientare mercantila acea orientare de caracter inradacinata in trairea propriului sine ca pe o marfa si a valorii proprii ca pe o valoare de schimb. In vremurile noastre, orientarea mercantila e intr-o expansiune rapida, impreuna cu dezvoltarea unei noi piete, care e un fenomen al ultimelor decenii – ”piata de personalitati”. Pe aceasta piata apar functionari si reprezentanti de vanzari, dar si doctori, avocati si artisti. Desigur, statutul legal si situatiile economice sunt diferite: unii sunt independenti, percepand bani pentru serviciile pe care le furnizeaza; altii sunt angajati, primind un salariu. insa toti sunt dependenti, pentru propriul succes material, de acceptarea personala a celor care au nevoie de serviciile lor sau care ii angajeaza.

Succesul depinde in mare masura de modul in care o persoana se vinde pe piata, de cat de bine isi etaleaza personalitatea, de ce are de ”oferit”; de cat e de ”vesel”, ”rational”, ”agresiv”, ”de incredere”, ”ambitios”; in plus depinde din ce mediu familial provine, de ce cluburi apartine si daca ii stie pe oamenii care conteaza. Tipul de personalitate cerut depinde pana intr-un punct de bransa in care individul munceste. Agentul bursier, comisul voiajor, secretara, directorul de cai ferate, profesorul universitar sau managerul unui hotel trebuie sa ofere fiecare varii tipuri de personalitate care, indiferent de diferente, trebuie sa indeplineasca o conditie: sa existe „cerere“ pentru ei.

Atitudinea fata de sine e determinata de faptul ca pentru succes nu e suficienta competenta si inzestrarea, ci e nevoie si ca personalitatea sa fie ”etalata” in competitie cu multe altele. Daca ar fi suficient pentru a-ti castiga existenta sa te bazezi pe ce stii sau poti sa faci, sentimentul valorii de sine ar fi proportional cu capacitatile, altfel spus, cu valoarea de utilizare; insa deoarece succesul depinde in mare masura de modul in care cineva isi vinde personalitatea, experienta de sine a oamenilor e cea a unei marfi sau, mai degraba, cea de a fi simultan vanzator si marfa la vanzare. Persoanele nu sunt preocupate de viata si fericire, ci de a deveni vandabile. Acest sentiment poate fi comparat cu cel al unor marfuri, niste posete pe tejghea de pilda, ce ar fi capabile sa simta si sa gandeasca. Fiecare poseta va incerca sa se faca cat se poate de ”atractiva” pentru a atrage clientii si sa arate cat mai scumpa, pentru a obtine un pret mai mare decat rivalele sale. Poseta vanduta la pretul cel mai mare se va simti incantata, deoarece asta inseamna ca e cea mai ”valoroasa”; cea care nu s-a vandut se va simti trista si convinsa de propria lipsa de valoare. Aceasta soarta poate lovi o poseta care, desi arata excelent si e foarte utila, a avut ghinionul sa fie demodata. (…)

Deoarece experienta de sine a omului modern e deopotriva cea de vanzator si cea de marfa de vanzare la piata, stima lui de sine depinde de circumstante pe care nu le poate controla. Daca are ”succes”, atunci e valoros; daca nu, e lipsit de valoare. Gradul de nesiguranta care rezulta din aceasta orientare va fi unul mare. Daca o persoana simte ca valoarea proprie nu e data in primul rand de calitatile omenesti posedate, ci de succesul pe o piata competitionala cu conditii in perpetua schimbare, stima sa de sine va fi necesarmente fragila si va resimti in mod constant o nevoie de confirmare de catre ceilalti.