0 Shares

Asteptarile fundamentale fata de lume in general se dezvolta din fantasmele timpurii, create din interpretarile date de copil cu privire la lumea copilariei sale. Spre exemplu, cand era mica, Sue nutrea convingerea ca femeile le spun intotdeauna barbatilor ce sa faca, fiindca asa stateau lucrurile in familia ei extinsa. Astfel ca a avut un adevarat soc cand a mers la scoala si a descoperit ca asistentele medicale (femei) trebuie sa faca ce le spun medicii (barbati). In cazul lui Frances, tatal ei a plecat de acasa cand ea avea doi ani si jumatate. Mai multe relatii amoroase pe care Frances le-a avut intre douazeci si trezeci si ceva de ani au durat aproape exact doi ani si jumatate. Ea nu credea sa fie vreo legatura intre una si alta, iar sugestia mea ca ar putea sa existe a iritat-o.

Cititi si Fantasma si iubire: povestea unei deconstructii

Fantasmele pe care le folosim pentru a ne intelege copiii se bazeaza, de asemenea, pe fantasmele despre noi insine si parintii nostri. Ne putem considera copiii prosti si ignoranti, asa cum ne-am temut mereu ca am fi, sau ii putem crede capabili sa ne implineasca visele cele mai frumoase. Ii putem iubi, asa cum am simtit ca ne-au iubit parintii nostri. Ne putem teme ca vor sa ne pedepseasca, asa cum noi am vrut sa ne pedepsim parintii. Deseori, parintii par a avea fantasma ca propriii lor copii ii vor secatui de puteri sau ii vor baga in mormant, si asta nu doar cand sunt bolnavi.