Citind
Up to now, the mindfulness movement has avoided any serious consideration of why stress is so pervasive in modern business institutions. Instead, corporations have jumped on the mindfulness bandwagon because it conveniently shifts the burden onto the individual employee: stress is framed as a personal problem, and mindfulness is offered as just the right medicine to help employees work more efficiently and calmly within toxic environments. Cloaked in an aura of care and humanity, mindfulness is refashioned into a safety valve, as a way to let off steam — a technique for coping with and adapting to the stresses and strains of corporate life.
In many respects, corporate mindfulness training — with its promise that calmer, less stressed employees will be more productive — has a close family resemblance to now-discredited “human relations” and sensitivity-training movements that were popular in the 1950s and 1960s. These training programs were criticized for their manipulative use of counseling techniques, such as “active listening,” deployed as a means for pacifying employees by making them feel that their concerns were heard while existing conditions in the workplace remained unchanged. These methods came to be referred to as “cow psychology,” because contented and docile cows give more milk.
Bhikkhu Bodhi, an outspoken western Buddhist monk, has warned:absent a sharp social critique, Buddhist practices could easily be used to justify and stabilize the status quo, becoming a reinforcement of consumer capitalism.
Unfortunately, a more ethical and socially responsible view of mindfulness is now seen by many practitioners as a tangential concern, or as an unnecessary politicizing of one’s personal journey of self-transformation.
in Huffington Post, tragem concluzia ca societatea occidentala in care traim este in plina contradictie cu psihoterapia de lunga durata si cu orice nu este rapid (in 12 sedinte esti ca nou). Si totusi psihoterapia de lunga durata pare a fi o parte din solutie la impasul social, pentru ca ea cultiva cresterea tolerantei la frustrare si rabdarea, deci maturizarea.
Pentru corporatii este aparent convenabila o spoiala de „bine” psihologic – stil fast food – McMindfulness. Ele nu sunt interesate de integrare, care merge mana in mana cu timpul si rabdarea, ci de „eficienta”. O aparenta eficienta, care pe termen lung, cred ca ne costa pe noi toti.
Daca privim reclamele, majoritatea promit „peste noapte” cate ceva (dieta-minune, medicamentul-minune, tehnica-minune, metoda-minune). Societatea actuala este ca un copil omnipotent de 3 ani care crede ca are lumea la picioare (care vrea totul „acum” sau cat se poate de repede), care crede ca daca stie sa scrie o litera, atunci stie tot.
Cititi si Psihoterapia pe scaunul clientului si slow psychotherapy
Cristiana Alexandra Levitchi
este psihoterapeut, psiholog clinician, facilitator constelatii. „Sunt om si nimic din ce e omenesc nu-mi este strain” – vorba lui Terentiu a devenit motto-ul sau.
Foto: verywell.com
Acest text m-a dus cu gandul la terapia "en detail", cu beneficii de durata, propusa de Maria Sharapova ("Unstoppable") :
"De-a lungul timpului am dezvoltat propriul tratament. Cand simti nevoia sa mergi la un psiholog, du-te si cumpara-ti o pereche de pantofi. Daca sunt niste pantofi cu-adevarat minunati, atunci grijile tale se vor evapora. De ce sa dai 300 de dolari pe discutii idioate cu un psihiatru cand poti sa platesti la fel de mult pe o pereche minunata de pantofi, pe care sa ii ai in fiecare zi. Oameni buni, e la mintea cocosului!"
Dar dvs., desigur, n-ati auzit de Sharapova!
funny
acum… nu pot decat sa sper ca asta nu o sa va strice tabloul acestui clasic in viata al psihoterapiei si ds terapia prn pantofi de lux… da' vorbim despre aceeasi maria sharapova care dona bani copiilor din zona cernobal pentru recuperare prin jocuri interactive si sedinte de psihoterapie?
🙂 Să nu fi auzit de Sharapova ar fi cu totul neobișnuit (în paranteză fie spus, regina Angliei știe de Mașa cel puțin din 2004, nu știu cine n-ar avea doza sănătoasă de snobism să respingă ce până și regina recunoaște!)
Dar cred că le-am cere cam mult dacă ne-am aștepta să înțeleagă chestia cu pantofii.
Păi doamnele-astea-bine care scrie p-aci mai ceva dăcât vorbește și face acte ratate d-na Dăăă…, știe altă versiune : că pantofii să face din terapie, nu din absența ei. Ele, sărmanele, dacă vrea pantofi minunați, tre să facă terapie, n-au nici constrângerea, nici libertatea alegerii între cele două! Poate doar între pantofii lor și ai copiilor din Cernobîl, între cămașă și haină, între mama lor și mama ta!
P.S. Și mie mi-a plăcut cartea mult, mult… vă recomand și cartea autobiografică a lui Agassi 🙂
anonim1 says:
@anonim2
In caz ca "ds" il prescurteaza pe "dumneavoastra" sau pe "detur signetur" :
Am zis eu ca fac terapie cu pantofi de lux?!? 🤣 😂😅 Scuze, dar nu m-am putut abtine gandindu-ma la cum s-ar asorta cu vestimentatia. De fapt, daca ma gandesc bine, la acest moment n-am nicio pereche de pantofi pentru primavara si sper s-o fentez si de data asta – tenisi, espadrile, lucruri d-astea – varianta ieftina! (Nu zic, poate-as incerca o pereche dac-ar veni cu bani de la Sharapova 😃)
In conditiile date insa, devine obligatorie (si posibila) o alta presupozitie cu privire la genul terapiei pe care o practic.
@anonim3
Multumesc pentru recomandare si interes.
Aveti dreptate, problema, asa cum o ridica ea, nu se pune cand n-ai de ales, situatie pe care mizeaza cel mai adesea terapeutii, ci atunci cand iti mai ramane o doza de libertate de decizie. Probabil ca "doamnele de bine" n-au de ales, cum nici copiii din Cernobil nu au, cu atat mai mare meritul Mashei de a fi inteles si acceptat asta mai presus de propriile conceptii si optiuni – ceea ce, intr-adevar, nu mai mira dupa contactul cu admirabila lectie de autenticitate si caracter pe care-o reuseste aceasta biografie. ☺💓
simpatica discutie, am pute-o grupa sub titlul 'fiecare cu sarapova lui'
ma ciocnesc bunaoara zilele trecute de o demonstratie precum ca pantofii vin la pachet cu terapia si de partea ailalta; adica daca te duci sa afli ce te-mpiedica la mers ajungi sa faci mai bine si bani de pantofi mai buniq (incidental, si de terapie)
in tot cazul, te poti astepta ca pe masura ce avanseaza analiza sa-ti creasca nu numai pretul serviciului, dar sicalitatea incaltarilor; aici se identifica doua cauze: 1 iti creste forta financiara 2 ti se restabileste stima de sime; bineinteles, terapeutul nu va admite sa se tina depoarte de noile achizitii si spre folosul tau in primul rind, isi va revendica partea leului
altfel ce sa zic, cand iti iei emblema pildei statutare din andra ft whats up (si alte asemenea figuri, 'paraziti', 'paparazzi', 'papagali', 'paparude' care-au mai populat tabloaiele sulimenite de distinsii samariteni cand le-a picat oportun la filosofie), sharapova nu mai autoriza nici o intrebare ajutatoare pentru a fi unsa superstar (si) in domeniul psihoterapiei; cat s-ar stradui mistocarul analitic sa intoarca virtutea-i impotriva-i
inchei cu o revelatie care mi s-a mai aratat si-n alte ocazii… nu stiu, au compozitiile dnei levitzchi ceva de invita la retorsiune… reusesc ele sa trezeasca o emotie aparte, o aversiune particulara fata de terapiile psihodinamice carora isi pune ambitia sa le faca reclama
leodelastrehaia (a, pardon, delapartealeuluidinfabula (am ajuns la vorba dv, m-am convins ca p-aici nu mai razbati fara, mi-am luat pseudonim :))