Fara filtru… Duminica, 11 iunie

Deodata, o iluminare: cea a literaturii, a literaturii adevarate, puternice, fara concesii si ornamente. Care ne vine din Rusia – bineinteles. E fantastica, la propriu si la figurat. Titlul bubuie in noapte: Sifilis. Autorul ei, Mihail Elizarov, nascut in 1973 langa Harkov, traieste la Moscova. Cea dintai carte, Bibliotecarul, i-a adus Russian Booker Prize. Sifilis e dovada, daca mai era necesar, ca o literatura puternica nu poate inflori decat intr-o tara puternica. Mersi, Putin!

Ii multumesc si lui Aldo Sterone care denunta cu obisnuita-i verva sarlatania schimbarilor climatice, pe YouTube. Aviz tuturor gogomanilor care vor „sa salveze planeta”, ambitie pe cat de ridicola, pe atat de sterila.

Doar scriitorii, cei adevarati, pot vorbi inteligent despre cinema. Sa zicem ca putem preda in facultati, unor sarmani cretini, incapabili sa se concentreze mai mult de zece minute, arta de a vorbi despre cea de-a saptea arta. Unii dintre acestia chiar obtin o licenta de „critic de cinema” care le va folosi, poate, la ambalarea cumparaturilor din supermarket. Dar nimic mai mult.

Daca exista un cronicar pe care sa il citesc saptamanal (si nu vad sa mai fie altul), acesta este, desigur, Éric Neuhoff in Le Figaro. Daca exista vreun regizor pe care sa il urmaresc, acesta este coreeanul Hong Sang-soo. Ceea ce pica tocmai bine: saptamana asta Éric Neuhoff vorbeste despre cel mai recent film al regizorului, Ziua de dupa.

In acest marivaudaj melancolic pluteste o dulceata de nedescris,

scrie Éric Neuhoff, care e un expert in materie, dupa cum ne marturiseste cea mai recenta carte a sa, Costa Brava.

In Ziua de dupa, un film minimalist care ne aminteste pe alocuri de Noaptea mea cu Maud de Éric Rohmer, auzim o tanara femeie recitand Pater Noster intr-o noapte inzapezita. Ii e rusine sa-si marturiseasca credinta in Dumnezeu. In lumea editoriala ar trece drept o inapoiata. Editorul care nu neglijeaza voluptatile adulterului, ca orice editor care se respecta, abuzeaza un pic de soju* si de credulitatea feminina. E un mitocan si de aceea ne si place. La sfarsitul filmului, el ii ofera un roman de Sôseki, fara doar si poate Le pauvre cœur des hommes, unei stagiare care ezita in dorinta ei de a deveni romanciera. Sa spunem ca actorii sunt epatanti ar fi un eufemism. Numele nu sunt usor de retinut. Insa expresiile lor sunt de neuitat. Uneori cinematograful te transporta in alta parte. Éric Neuhoff merita recunostinta noastra: nu mai sunt multi ca el care sa ne conduca intr-o sala de cinema – un truc vechi – si sa iesim de aici cu douazeci de ani mai tineri.

* Tarie coreeana, obtinuta din orez si cartofi dulci (n. trad.)

Roland Jaccard

este scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris.

Toate articolele acestui autor