Freud le spunea celor care voiau sa invete psihanaliza ca aceasta nu poate fi inteleasa teoretic, ci este necesar sa o traiasca. Cu alte cuvinte, sa se supuna unei analize personale, sa simta ce presupune un travaliu analitic. Sa vorbesti despre procesul analitic este o incercare de a pune in cuvinte complexitatea unei trairi, straduinta de a pune intr-o forma liniara, ceva extrem de complex si cu multe nuante. Uneori, replica celor care trec printr-o cura analitica la intrebarea

Dar ce iti face terapeutul acela?

este

Sta de vorba cu mine. Dar nu iti pot explica. Trebuie sa traiesti tu experienta asta.

Deseori in productiile cinematografice relatia terapeutica este prezentata in cadrul sau: un analist asezat intr-un fotoliu amplasat langa un divan, pe care se intinde analizandul astfel incat sa nu il vada. Cel din urma incepe sa vorbeasca in timp ce analistul noteaza, cu mina preocupata, intr-o agenda voluminoasa (sau nu) ceea ce i se pare interesant din discursul analizandului. Alteori, cei doi protagonisti stau fata in fata si vorbesc, iar terapeutul ia notite. Putine sunt filmele in care trairea afectiva a unei psihanalize poate fi reprezentata. Adica in care tu ca spectator sa simti cum are loc transformarea profunda in mintea celor doi eroi si sa ramai cu o serie de intrebari la care sa cauti ulterior raspunsuri.

Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii

Un astfel de film, prin simbolistica sa, este Arrival (Primul contact). Chiar dupa prima vizionare mintea mea a vazut in narativul filmului simbolizarea unui travaliu analitic. Gandurile s-au asezat in doua directii de analiza: cea a procesului de individuatie și cea a relatiei terapeutice.

O femeie in jurul varstei de 30 de ani, implinita din punct de vedere profesional, apasata de o chemare inconstienta, porneste intr-o aventura prin necunoscut. Pe parcursul misiunii pe care si-a asumat-o, se contureaza si chemarea lăuntrica pe care am putea-o asemui cu cea ce Freud numea pulsiune de viață. Ca o confirmare a acestei idei este ceea ce unul dintre extraterestrii ii spune la final: ai ales viata!

Promisiunea intalnirii cu propriul inconstient, cu ceea ce fiecare a trait, și-a reprezentat si a dat sens pe parcursul vietii, este un act de seductie, careia multi ii dau curs tocmai pentru facinatia pe care o reprezinta necunoscutul-cunoscut al propriei fiinte. In film, aceasta promisiune este simbolizata de intalnirea cu fiinte extraterestre, in propria lor nava supranumita „Scoica”, cu care comunicarea are loc printr-un emblematic „ecran alb” freudian. Louise, specialistul in lingivistica, foloseste reprezentarea cuvant pentru a crea o punte de comunicare, in timp ce launtricul foloseste mandale pentru a comunica complexitatea informatiei pe care o detine. Procesul dureaza, este complicat si necesita rabdare, curiozitate, intuitie, capacitate de a sintetiza, de a reduce complicatul la simplu, de a formula cat mai clar scopul. Este fermecator si modul in care cele trei instante psihice, eul, se-ul si supraeul sunt simbolizate. Eul este Louise, specialistul in comunicare, se-ul sunt cele doua entitati extraterestre, in timp ce supraeul este reprezentat de colonelul de armata si intreaga sa echipa de soldati, pe care i-am vazut ca mecanisme de aparare psihica, la care eroina renunta, intr-un final, atunci cand nevoia de a incheia procesul si de a afla „marele secret” a fost mai puternica ca orice restrictie.

Cautarea launtrica a lui Louise este implinirea personala ca femeie. Chiar daca nu este explicit formulata, ea este prezenta prin imagini in film prezentate ca fiind din viitor. Privind din perspectiva psihanalitica, sunt fantasmele sau dorintele ce apar in timpul visului, ale femeii care il intalneste pe barbatul care ii va darui un copil. Acest impuls o „impinge” spre aventura intalnirii cu propriul inconstient. In aceeasi perioada apare un barbat in viata ei, de acelasi nivel intelectual, cu un simt al umorului dezvoltat si suficient de liber incat sa nu o perceapa ca pe o concurenta, ci sa faca o buna echipa. M-am intrebat ce ar putea reprezenta cele doua entitatie extraterestre. Raspunsul care a venit firesc ar fi legat de parinti. Chiar daca in realitate parintii au o identitate, la nivel de inconstient acestia, functie de experienta personala a fiecaruia, pot sa apara ca niste fiinte de neinteles, care lasa urme adanci si vii in lumea interna a fiecaruia. Deseori auzim expresia ca „trebuie sa-si invinga monstrii / demonii pentru a inainta”. Acestia sunt nascuti si crescuti de modul in care omul si-a trait proprii parinti, de relatiile pe care le-a avut cu acestia. Iar procesul analitic duce la intelegerea lor si la modificarea structurala, afectiva a acestora, flexibilizand modul de raportare la trecut.

Cititi despre Relatia psihanalitica 

„Monstrii” devin mai putin inspaimantatori, sunt priviti cu intelegere, caldura, afectiune, ca la final ei sa se retraga simbolic, lasand eul, omul, sa isi poata curpinda intreaga fiinta. Este relevanta secventa in care, intr-un moment de singuratate, departe de tumultul taberei armate, Louise ii spune lui Ian ca site ca ceea ce se intampla in Scoica are legatura cu ei. In secventa urmatoare unul dintre extraterestrii moare, iar ei, Louise si Ian, se aliaza sa dea o ultima lovitura autoritatii irationale, eliberand astfel o tensiune care ar fi afectat intreaga lume. Aceasta eliberare interioara de ceea ce in plan psihic ar putea fi reprezentat de loialitatea fata de modelele parentale, face loc unui alt tip de viata, in doi si chiar in trei. Intelegerea trecutului face ca viitorul sa fie posibil. „Arma / unealta” extraterestrilor este capacitatea de a prevedea viitorul. Viitor care ar putea fi pus in asociere cu capacitatea de a elabora si de a folosi experientele trecutului, revenite in memorie prin dorinta arzatoare ce se naste in prezent, pentru a putea fi implinita in viitor.

Inconstientul nu comunica liniar, ci prin simboluri. Fiintele extraterestre comunica prin mandale, al caror sens Louise, Ian si echipele lor, il cauta zi de zi, pe masura ce comunicarea cu ele inainteaza. Procesul, aidoma celui analitic, este unul de durata. Mandalele par asemanatoare, dar au mici detalii care le fac extrem de complexe si prin care se comunica sensuri. Aceasta imagine a mandalelor care apar la fiecare „sedinta” m-au dus cu gandul la repovestirea, in diverse contexte ale acelorasi evenimente de viata si care, de fiecare data, releva un al sens al trairii afective. Elementul comun, insa, este timpul. Timpul care nu este liniar, ci este complet, intreg, cu trecutul, prezentul si viitorul cuprinse in acelasi cerc, de fiecare data acelasi, si totusi diferit.

Cititi despre Comunicarea de la Inconstient la Inconstient 

Cea de a doua cale pe care gandurile mele au pornit-o este cea a relatiei analitice. Ian o intreaba pe Louise daca este adevarata teoria conform careia daca inveti limbi straine ti se schimba modul de a gandi. Ea ii clarifica informatia facand trimitere la ipoteza Sapir-Whorf, conform careia in mintea noastra se formeaza reprezentari ale lumii in relatie simbiotica cu sensurile limbii materne, reprezentari care se modifica atunci cand invatam limbi straine. O privesc, deci, pe Louise, in postura analistului aflat la prima intalnire cu un pacient. Paseste spre lumea interna a celui din fata sa cu teama, dar si cu un soi de curiozitate stiintifica, cu preocupare, curaj si dorinta de a intelege, in relatie cu care apeleaza la toate resursele sale teoretice si practice. In mod similar, analistul, aduce in campul relatiei cu analizandul intreaga sa experienta si cunoastere teoretica, dar se adapteaza, pe parcurs, modului de comunicare afectiva a acestuia din urma. Exista, poate nu evident exprimat, un sentiment de respect reciproc.

Prima intalnire dintre un analist si analizandul sau este similara unei intalniri dintre două civilizatii necunoscute, care cauta sa creeze punți de comunicare. Pentru specialist se presupune ca este mai simplu, pentru ca are experienta si pregatirea necesare unui astfel de demers. Modul in care Louise creează puntile de comunicare cu cele doua fiinte extraterestre este similar cu interpretarea psihanalitica. Pentru un analist, cel ce intra in cabinetul sau are o lume interioara ce urmeaza sa fie descoperita. Comunicarea se face prin cuvinte, dar depinde de capacitatea de reverie a analistului de a identifica ce se afla dincolo de ceea ce este rostit, de a extrage esenta si de a gasi narativul. Si ma gandeam ca din fiecare relatie analitica, analistul invata, practic, un nou mod de comunicare, un nou limbaj, dincolo de toate teoriile pe care le stie. Și astfel, mintea lui este fortata sa se dezvolte, sa poata cuprinda cat mai mult din ceea ce analizandul ii transmite dincolo de cuvinte, sa gaseasca sensul simbolurilor care se releva in comunicare. Ogden vorbea despre capacitatea de reverie a analistului, de a-si lasa mintea libera astfel incat sa poata primi ceea ce inconstientul analizandului ii transmite. Spunea el ca acestea pot sa apara ca o amintire, ca un miros sau o culoare, ca o secventa de film sau ca o melodie. Si totul incepe sa prinda contur pe masura ce simboluri incep sa capete sens.

Iar la final ramane raspunsul la intrebarea

Daca ai putea sa iti vezi viata de la inceput pana la sfarsit, ai schimba ceva?

Poate as spune mai des ceea ce simt.

Andreea C. Talmazan

este psihoterapeut psihanalitic.

Toate articolele acestui autor