Un set de fotografii publicat recent pe Facebook a produs o revolta generala in randul societatii. Fotografiile proveneau de la un Bal al Bobocilor al unui liceu si suprindeau una dintre provocarile adresate elevilor si anume ca fetele sa mimeze sexul oral folosindu-se de o banana pe care baietii o tineau intre picioare. Indignarea generala s-a raspandit printre profesori, care s-au grabit sa afirme ca nu au avut nici o legatura cu asa o idee cel putin neavenita pentru o scoala, cat si printre parinti care s-au ingrijorat pentru comportamentul copiilor lor. Elevii au afirmat ca ei au gasit aceasta provocare ca una foarte amuzanta, care chiar a starnit hohote de ras si ca nu oricine ar putea participa la asa ceva, ci doar cei care sunt mai open minded.
Dincolo de o discutie care ar merita atentia noastra separat si anume absenta spatiilor tranzitionale din cele mai multe dintre scoli, adica acele proiecte si activitati care faciliteaza o anumita transformare adecvata a trairilor si actelor adolescentine, oferindu-le o semnificatie si stimuland astfel creativitatea, originalitatea, capacitatea de sublimare, capacitatea de implicare, capacitatea de a dezvolta bune deprinderi sociale si relationale etc., ne putem acorda putin timp pentru a intelege o situatie care produce un val de indignare generala. In cele din urma, ne putem intreba, ce este atat de reprobabil la aceste fotografii?
Primul nostru reper clarificator este faptul ca vorbim despre adolescenti. Un moment al dezvoltarii care este destinat constructiei identitatii de sine si a identitatii sexuale si care, ca urmare a impulsului constant de descarcare a tensiunii pulsionale neelaborate (adica lipsita de sens, semnificatie sau cuvant), reactualizeaza conflicte psihice mai vechi, din stadii de dezvoltare anterioare (cum este de exemplu stadiul oral), fragilizand eul in rolul sau de filtru de excitatie. Acest tumult care descrie totalitatea proceselor psihice care acompaniaza transformarile corporale pot confrunta adolescentul cu o asemenea cantitate de necunoscut, incat el poate deveni un strain pentru el insusi (nici el nu poate explica anumite comportamente sau gesturi).
Aflati si Ce se intampla cu adolescentii care nu au acces la telefon si internet o zi intreaga
Al doilea reper se refera la intelegerea oralitatii ca parte din dezvoltarea psihica si implicit ca o prima forma de sexualitate pregenitala inconstienta (adica ca modalitate de contact si de relatie cu celalalt, fara a avea vreo legatura cu ceea ce se intelege prin sexualitatea adulta). Fiind prima modalitate de contact cu celalalt, este o modalitate prevalent senzoriala, care foloseste ca obiect al transmiterii corpul si care utilizeaza o comunicare specifica si anume cea afectiva. Insa pe masura ce crestem, modalitatea de relatie se maturizeaza si formele de a intra in contact sunt mult mai evoluate si mai variate. Atunci cand corpul ramane chiar si la adolescent modalitatea principala de a intra in relatie, ne putem intreba despre felul in care a esuat procesul firesc de maturizare psihica si implicit extensia lui sociala. O modalitate de relationare care ocoleste cuvintele si valoarea plina de sens a acestora si trece direct la a pune in act, la a descarca impulsiv afectul ne poate oferi indicii despre un anume deficit de fantasmatizare, despre o absenta a interiorizarii conflictelor, despre o carenta a narcisismului primar, despre dificultati de a accesa simbolicul etc.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Pe de alta parte, adolescentii sunt in permanenta cautare a securitatii afective si sunt mereu dornici sa gaseasca un obiect psihic asupra caruia sa proiecteze fantasmele lor, aceasta proiectie diminuand temporar cantitatea uriasa de anxietate pe care o resimt. Un act care se centreaza in jurul oralitatii este o cautare regresiva a placerii, in sensul in care se apeleaza la cai si surse de mult depasite, inferioare posibilitatilor psihice actuale.
Despre oralitate cititi si Psihanaliza si literatura: Emma Bovary – portret psihanalitic
Al treilea reper se poate referi la confuzia care se petrece tot mai des intre ceea ce inseamna public, privat si intim. Frecvent, gesturi si comportamente care apartin registrului intim sunt facute publice si devin lipsite de orice protectie. O astfel de confuzie porneste inca din mediul familial acolo unde nu sunt trasate in mod clar si transparent limitele necesare recunoasterii spatiilor psihice: ceea ce este public si poate fi cunoscut de toata lumea, ceea ce este privat si apartine doar familiei, ceea ce este intim si apartine fiecarui individ in parte (urmand ca mai tarziu aceasta intimitate sa poate fi impartasita in cadrul unui cuplu). O buna amenajare a acestor trei spatii conduce la un invelis suficient de continator si la capacitatea unor repere solide cu privire la exprimare si expunere.
Putem extrage cateva observatii care merita poate o reflectia mai adanca: poate ca exista in randul adolescentilor din generatia actuala un soi de imaturitate afectiva care impune actul impulsiv afectului elaborat si corpul cuvantului si gandirii; poate ca regresia la modalitatea de relatie orala este si un semnal de alarma adresat adultului si greu de ignorat, adica o incercare a obtine un ajutor prin acompaniere; poate ca indecenta si imoralitatea percepute din exterior, nu fac altceva decat sa ne atraga atentia asupra unui invelis psihic deficitar si care nu isi poate indeplini functia de continator.
Am putea incerca sa elaboram aceste situatii impreuna cu cei care sunt protagonistii lor, stand de vorba cu ei si invitandu-i sa reflecteze alaturi de noi la experienta pe care au trait-o. Am putea sa incercam sa intelegem alaturi de ei care este miza atat de valoroasa pentru care sunt dispusi sa isi sacrifice intimitatea si sa isi expuna vulnerabilitatea. S-ar putea ca raspunsul lor sa ne suprinda.
Cristina Calarasanu
este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.
Foto: i5.walmartimages.ca
Da, rasunsurile lor s-ar putea sa surprinda…sau nu. Depinde la ce ne raportam: la valorile proprii, la valorile de grup, la valorile legate de apartenenta de gen, etc.. Per total ne uitam la ceea ce inseamna diferentierea intre public, privat si intim, aceasta diferentiere depinde de o serie intreaga de factori, inclusiv grupul de apartenenta si experiente comune anterioare. Nu stiu daca vorbim de o sacrificare a intimitatii, sacrificiu este actul de a renunta la ceva la care tii si acel ceva nu seamna obligatoriu cu al altora….
Eu n-as lua prea in serios acest avertisment, l-am mai intalnit in finalul textelor doamnei psihoterapeut si de aceea cred ca a fost folosit mai mult ca sablon literar pentru incheierea articolului decat pentru a avansa o ipoteza consistenta (alta!), cu privire la adancimea sau maturitatea surprinzatoare pe care am fi autorizati s-o asteptam de la explicatiile "impricinatilor". Asa, posibilitatile de abordare si analiza prezentate anterior ar intra in contradictie cu sugestia finala si din punct de vedere al logicii formale, si din punct de vedere al conținutului, ca ce rost ar mai avea sa promovam niste ipoteze daca in fapt banuim ca adevarul e altul (deocamdata intraductibil), obligatoriu de presupus diferit de singurul reper cert de care dispunem, recte raspunsul deja obtinut: "a fost fun si dovada de open minded!".
Sau, ar mai fi faptul ca generatiile mai tinere care sunt mai putin reprimate sexual, nu au nici o nevoie sa isi ascunda sexualitatea in privat ptr ca nu au de ce sa se rusineze. In sine, oamenii care fac sex in prezenta altora care nu participa, sau in grup, nu sunt ceva nou, atata ca e un fenomen mai rar,ptr ca presupune un nivel mare de incredere atat in legatura cu propria persoana cat si cu propria sexualitate. Jocul in sine a avut rolul de a-i face pe adolescenti sa se afirme ca fiinte sexuale in interiorul grupului, lucru care in sine nu mi se pare negativ. Negativa mi se pare mai degraba interpretarea data de adultii care au decis deja ca sexualitatea altora trebuie sa fie privata pentru ca ei nu se simt confortabil cu aceasta.
@anonim 1
Nu e de literatura. E ca adolescentii sunt prietenii nostri. Nu zicem de rau de ei sau daca zicem, nu-i lasam cu onoarea nereperata, pana la final vedem cum ii reabilitam. Ce conteaza ca dam cu mucii-n fasole, pe prieteni nu scuipam fara lingem dupa, pentru asta s-au inventat pacientii!