La inceputul anului scolar primesc un mesaj de la o prietena, prin care ma intreba daca as vrea sa merg ca voluntar sa vorbesc copiilor de la o scoala dintr-o zona saraca a Bucurestiului despre droguri. Imi povesteste pe scurt ca ea face deja munca de voluntariat acolo, care consta in a-i ajuta la teme si ce inseamna o hrana sanatoasa. Primesc cu bucurie provocarea si stabilim intalnirea pentru o duminica din primul semestru.
A fost o experienta noua pentru mine, intrucat, desi participasem la campanii antidrog, nu fusesem niciodata in postura de a vorbi unor copii despre acest lucru. Motiv pentru care, in timpul pe care l-am avut la dispozitie, am citit cartea Tripat (Editura Trei, 2014), cu speranta ca imi va oferi informatiile de care aveam nevoie.
Cu cateva zile inainte de întâlnire, primesc mai multe detalii. Sunt copii de la o scoala din Ferentari, care traiesc intr-o lume dominata de imaginea drogurilor.
S-ar putea ca ei sa stie mai multe despre droguri decat stii tu,
a fost avertismentul prietenei mele.
Cu aceasta imagine in minte imi spun ca strategia cu care voi pleca la drum va fi legata de vise si visuri. Stiam deja din carte ca orice mesaj de genul „drogurile nu sunt bune”, „drogurile aduc moarte”, „NU drogurilor” sunt ineficiente pentru copii si adolescenti. Ei au nevoie sa inteleaga sensul profund al acestor mesaje pentru a fi convinsi ca adultii nu le vand gogosi si astfel, drogurile nu se transforma in fructul interzis. Au nevoie de explicatii rationale, pe care sa le inteleaga si sa le insuseasca ca repere.
In ziua stabilita, am ajuns in jurul orei 11.30 la scoala aflata la marginea Ferentariului. Ghidul meu, prietena mea, îmi deslusea unde suntem. Dincolo de strada principala unde se afla scoala este „ghetoul”. Lumea pe care mi-i infatisa si pe care o vedeam cu ochii mintii era una intunecata, in plina zi de vara cu soare arzator. Un contrast de lumină și întuneric, un clivaj pe care la nivel de societate îl simțim, dar nu-l putem defini. La colt de strada erau o spalatorie de masini și o vulcanizare, unde cativa tineri radeau si ascultau manele. Pe scaun, in fata lor, o tanara se misca in ritmul muzicii. Auzeam glasul prietenei mele spunandu-mi ca orice efort pentru acesti copii este esential, astfel incat sa nu ajunga ca acei de pe celalalt trotuar.
Vedeti Ce anume cauzeaza adictia?
Am petrecut doua ore cu copii cu varste cuprinse intre 10 și 15 ani care, in timp ce isi desenau cate un vis, povesteau ce stiu ei despre droguri, cum arata si cum se comporta oamenii care au consumat droguri. Stiau deja ca este periculos sa le consumi, ca iti poti pierde viata la propriu si la figurat. Impreuna am incercat sa descoperim motivele pentru care oamenii incep un astfel de obicei. Raspunsurile pe care le-am primit au fost legate de anturaj si de curiozitate. Simteam ca le-a fost greu sa vorbeasca despre durere, despre pierdere, despre neputinta. Si mai ales despre dorul pe care unii il simt fata de parintii plecati din tara. Si despre visurile pe care le au si le pot pierde, iar unii dintre ei despre visurile pe care le-au pierdut și efortul pe care il depun sa le reconstruiasca.
Inainte de a ne desparti, eu sa plec si sa reflectez la ceea ce am trait in tot timpul petrecut impreuna cu ei, iar ei spre masa calda care ii astepta, am descoperit cu bucurie ca nu si-au pierdut curiozitatea. Chiar daca traiesc in mijlocul unei lumi intunecate, dorinta de a cunoaste, constiinta faptului ca exista ceva si dincolo de universul lor limitat, ceva ce poate fi descoperit, le-am interpretat ca pe un semn de sanatate. Au vrut sa stie printre altele, ce se intampla in corpul si in mintea celor care consuma droguri. Au fost cele mai intense minute, in care au lasat creioanele din mana si au primit cu toata fiinta lor toate informatiile, ca orice alt copil insetat de cunoastere. Am simtit in ei nevoie a de a fi hraniti nu doar material, ci si intelectual si afectiv, aidoma cu orice alta fiinta umana. Resemnarea isi pierduse din intensitate, facand loc unei curiozitati reale, sanatoase.
Cateva consideratii psihanalitice asupra consumului de droguri
Mai tarziu, reflectand la intreaga experienta mi-am amintit de gandurile lui Kohut care spunea ca drogurile sunt un substitut de relatie. Relatiile calde, sustinatoare, suficient de hranitoare sunt cele despre care le este cel mai greu acestor copii sa vorbeasca. Si totusi am simtit in cativa dintre ei ca exista ceva sanatos si solid, un obiect intern bun. Am citit in ultima perioada despre tehnica de lucru cu delicventii juvenili a lui Aichhorn. In mod constient, asumat, se oferea spre idealizare copiilor cu care lucra, cu scopul de a construi o relatie afectiva puternica, care sa poata sta la baza unei schimbari structurale profunde si durabile. Cu alte cuvinte, in cel mai directiv mod, actiona asupra imagoului parental idealizat, modificandu-l prin propria sa personalitate.
Heinz Kohut despre personalitatile narcisice
Atunci am avut imaginea acelei structuri pe care am simtit-o sanatoasa in ei. Aveau, cei mai mari dintre ei, sentimentul de siguranta pe care il ofera introiectia unui imago parental sanatos, care poate sta la baza unor asteptari realiste, la formularea unor obiective, a unor proiecte de viata adecvate social. Precum si un sine grandios diminuat, integrat, ca o sursa de creatie. Si ma intrebam ce sau mai degraba cine si-a asumat acest rol. Raspunsul este Valeriu Nicolae, un om despre care mai apoi am aflat ca de multi ani se ocupa de copiii de etnie rroma. La fiecare sfarsit de saptamana, de oriunde ar fi in lume vine sa-i intalneasca, sa faca temele cu ei, sa se joace cu ei, sa-i hraneasca la propriu si la figurat si sa le ofere un model de succes. Mai multe despre Valeriu Nicolae aici. Munca sa si rezultatele pe care le are sunt dovada ca exista speranta pentru orice copil.
In continuare – alte desene ale copiilor de la marginea orasului.
