Neuronii-oglinda. In cadrul neurostiintei au fost facute descoperiri care au schimbat modul in care a fost inteles procedeul de functionare al mintii umane. In categoria descoperirilor revolutionare se incadreaza si neuronii-oglinda care permit oamenilor sa inteleaga ceea ce se petrece in interiorul realitatii psihice a celuilalt, cu alte cuvinte sa fie capabili de empatie.
Neuronii-oglinda in psihanaliza
Dupa cum se poate deduce si din denumirea asociata, neuronii-oglinda produc reflectia a ceea ce cel din fata noastra gandeste sau simte, iar astfel ne este permis sa intelegem rolul actiunilor, natura emotiilor si poate si sa percepem stari persoanele intim gestionate.
O alta particularitate a neuronilor-oglinda este mimetismul. Integrand procedee si actiuni exterioare, in minte se creeaza aceleasi conexiuni ca in cazul celui care initiaza aceste procese. Astfel realitatea este transpusa intr-o practica virtuala in care formatiunile neuronale simuleaza si reproduc in mod ideal actiuni si emotii.
Cititi si Neurostiintele si psihanaliza – reperele unei aliante
Neuronii-oglinda ofera o pre-cunoastere, o mentalizare a realitatii, o dezvoltare a indicilor de discriminare interna care ne ajuta sa ne plasam in situatii fara a le experimenta concret. Acest proces de mentalizare este asociat unui tip de atasament sanatos initiat in copilarie, atunci cand bebelusul nu isi poate intelege starea mentala daca aceasta nu a fost perceputa de catre cineva (mama), identificată, iar apoi reflectată copilului. Observam o comunicare de la inconstient catre inconstient, care pune bazele sistemului in care copilul, iar mai apoi adultul, poate simti si poate releva acesta simtire.
Acesti neuroni nu reactioneaza doar la actiuni, ei pot estima si prezice intentiile celorlalti. In cadrul parentajului sanatos, mama incearca sa inteleaga nevoile copilului, fara a face apel la comunicarea verbala intrucat nu este prezent un astfel de sistem de referinta integrat a priori. Astfel se creeaza o punte empatica intre cei doi, punte care este premisa naturii sociale a fiintei umane.
Este necesar sa observam totusi ca empatia este o manifestare pasiva: intelegi si testezi emotii ce nu iti apartin, reusesti sa le integrezi, insa nu faci demersuri in acest sens. Psihologia sociala diferentiaza empatia de altruism, care poate determina comportamente pro-sociale.
S-a presupus insa ca intr-o terapie precum psihanaliza, importanta neuronilor-oglinda este esentiala, acestia facilitand conexiunea care ajuta la intelegerea motivatiilor subiacente.
Noul tip de neuroni produce o simulare automata a trairilor interioare, acestia mimeaza si pot estima ce actiuni face celalalt, dar nu pot spune si care este motivatia actiunilor.
In psihanaliza, transferul si contratransferul sunt instrumente esentiale. Analistul preia proiectiile pacientului, le transforma si apoi le expune intr-o forma in care pulsiunile sunt amortizate. O data cu descoperirerea neuronilor, contratransferul este privit intr-o maniera noua, inteles mai presus decat un „proces ocult”. Neuronii-oglinda permit o identificare partiala in conformitate cu intentiile pacientului, acestia nu contin informatii referitoare la fantasme.
Cititi si Psihanaliza ar trebui sa incorporeze neurostiintele pentru a supravietui
Neuronii-oglinda ne permit sa simtim ce simte cel de langa noi, sa intuim actiuni, dar capacitatea lor de procesare are anumite limite. Ei percep actiuni intentionale simple, precum nevoia de a se ridica pentru a lua un pahar cu apa. Tot ca o limita, s-a observat faptul ca durerea nu poate fi analizata si receptata deloc. Exista argumente in defavoarea acestora, se considera ca ei pot dezorganiza pentru ca nu permit o cunoastere general valabila, fiind impregnati de particularitati culturale si individuale.
Neuronii-oglinda pot favoriza stabilirea unei legaturi subtile intre analist si pacient, insa este absolut necesar limbajul, pentru ca acesta utilizeaza naratiunea si personajele, miturile, pentru a produce un efect profund in terapie, mai profund decat ce poate fi furnizat de noile structuri neuronale.
Psihanalistii sunt rezervati in ceea ce priveste mecanismul neuronilor-oglinda. Intrucat, in copilarie, bebelusul nu are experienta sentimentelor personale pana ce acestea nu sunt constientizate si mai apoi reflectate de cei care il ingrijesc.
Acest travaliu de identificare si internalizare nu se produce ca o actiune fantastica a unor tipuri de neuroni, ci se bazeaza pe interactiuni repetate si coerente de parentaj, actiuni ce pot favoriza apoi intemeierea unor obiceiuri care sa devina apoi automatisme de actiune neuronala. Nu putem vorbi despre o celula-minune care sa inlocuiasca un intreg mecanism de analiza si perceptie.
Cititi si Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii
Sursa: C. Fred Alford, Mirror Neurons, Psychoanalysis and the Age of Empathy, John Wiley & Sons, Ltd., 2014
Foto: shutterstock.com
Alexandru Paunescu
este student la Psihologie, interesat de terapia psihanalitica.
