Ori de cate ori ne aflam in situatia de a lucra cu un pacient, in special atunci cand cererea este facuta de catre un parinte pentru copilul sau, ne confruntam cu problema instalarii unui dispozitiv individual sau a unui dispozitiv de familie. Winnicott spunea ca situatia banala fata de care nu avem prejudecati este cea in care o mama solicita consultatie pentru copil venind impreuna cu acesta. Situatiile in care se prezinta intreaga familie pun in evidenta interesul, motivatia celor doi parinti pentru o problema mai mult sau mai putin definita; alteori, poate fi vorba despre familii conflictuale in care certurile sunt frecvente si, atunci, prezenta membrilor familiei este importanta pentru ca ei sa auda in mod direct ceea ce se vorbeste.
Cititi si Donald W. Winnicott – Cateva concepte
Astfel, primele intrevederi vor fi definitorii in privinta instalarii unui dispozitiv care sa permita diminuarea angoasei, transformarea in interiorul psihismului individual sau grupal, o reorganizare a legaturilor. Intuitia si experienta clinicianului care se bazeaza pe ceea ce poate afla in cadrul primelor sedinte vor conduce catre debutul unei terapii individuale sau a unei terapii de familie / cuplu. Una dintre indicatiile pentru o terapie de familie este cea in care individuarea psihica este problematica, chiar absenta punand in evidenta o patologie sau o disfunctionalitate la nivelul legaturilor de familie.
Alberto Eiguer a propus folosirea notiunii de organizator inconstient pentru a studia coeziunea familiei in cadrul sau natural, in afara terapiei psihanalitice de familie. El a considerat ca, prima terapie de familie a fost realizata de Freud atunci cand l-a analizat pe Micul Hans prin intermediul scrisorilor tatalui sau.
Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii
Una dintre ipotezele terapiei de familie este ca membrii ei prezinta modalitati de functionare psihica inconstient diferite de functionarea lor individuala. De asemenea, in cadrul terapiei de familie, perturbarea de la nivelul legaturii poate deveni evidenta fata de cazul in care un membru al familiei este vazut individual.
Organizatorul familial indeplineste doua functii: una economica in cadrul careia sunt reactivate investitiile trecute si una topica in care organizatorul va permite aparitia obiectului grup familial care este o instanta colectiva.
Oedipul, primul organizator inconstient al cuplului asaza alegerea de obiect in prim-plan. Alegerea de obiect in momentul instalarii relatiei amoroase face ca Oedipul fiecarui partener sa intervina in acest organizator. Obiectele parentale interiorizate constituie nucleul inconstientului familial.
Alegerea partenerului, desi la prima vedere ar putea parea o alegere spontana, ea este incarcata de semnificatii inconstiente, este predeterminata inconstient de nevoile defensive, narcisice ale fiecarui partener precum si de reprezentarile, prejudecatile familiei, culturii din care acestia provin. Freud, in Totem si tabu, a aratat valoarea socializanta a Oedipului in ceea ce priveste interdictia incestului si unirea sexuala cu un partener din afara grupului.
Alegerea obiectului sexual da nastere inconstientului de cuplu si apoi, a celui de familie, iar obiectele lumii interioare inconstiente ale familiei vor fi proiectate asupra copilului.
Intr-o maniera generala, alegerea oedipiana este proprie structurilor nevrotice si “normale”. Sigur, exista alegeri defensive in sensul in care este cautat un partener care nu seamana in nimic cu parintele de acelasi sex. Alegerea de obiect poate sa acopere Oedipul parental inconstient al tanarului care alege un partener fantasmatic investit de catre tata sau de catre mama (de exemplu, bunicul matern pentru baiat, bunica paterna pentru fiica).
Cititi si Nu aveam complexul lui Oedip, ma intreb intr-adevar de ce…
Un alt tip de alegere este cea anaclitica in care este cautat un partener care sa permita gasirea unui sprijin, pe mama sau tatal copilariei. Aceasta alegere se fundamenteaza pe pulsiunea de conservare iar la baza ei se afla sentimentele de pierdere si de abandon.
In cadrul alegerilor de tip narcisic functioneaza un tip de joc speculativ in care, la originea constituirii legaturii lor se afla o idee de putere, de orgoliu si de ambitie nemasurata. Acesti parteneri se atrag prin aceea ca sunt incapabili sa recunoasca faptul ca s-ar putea insela, ei se excita intr-o lupta sado-masochista perpetua cautand tot timpul in celalalt un partener pentru a-si masura fortele si capacitatile manipulatorii.
Unii autori au propus un mod de a gandi alegerea partenerului pornind de la intrebarea
Cum sa intelegem beneficiul narcisic al partenerului?,
aratand ca exista urmatoarele modalitati de asigurare narcisica gratie partenerului: una dintre ele este prin aditie sau prin posesie, un partener purtator al Idealului Eului, dar si prin sustragere, adica prin diferenta, astfel fiind ales un partener in care este presupusa o slabiciune, un defect specific, iar celalalt este salvatorul sau este mai bun decat celalalt prin comparatie.
Familia isi structureaza nacisismul pe o instanta organizatoare: sinele familial sau conjugal. Sotii vor forma un cuplu ale carui legaturi narcisice se vor sprijini pe reprezentarile pe care le au despre cuplul lor.
Sentimentul de apartenenta la familie este constituit din acele sentimente de apropiere, din amintirile comune, mirosuri, zgomote, obiecte, schimburi intime specifice fiecarei familii care ii vor conferi unicitatea si specificitatea sa. De asemenea, el contribuie la conturarea unei identitati familiale. In famiiile disfunctionale, sentimentul de apartenenta este fragil, mecanic, iar terapeutul resimte in contratransferul sau acel climat nelinistitor. Miturile sunt cele care fundamenteaza apartenenta familiala, contribuind la conturarea identitatii. Mitul se configureaza ca o fantasma inconstienta, mare parte dintre mituri fiind, de fapt, inconstiente. Treptat, mitul ajunge sa fie o credinta impartasita de membrii grupului familial.
Ideea unui “habitat interior” s-a nascut din luarea in considerare a faptului ca, in psihismul nostru sunt figurate reprezentarile corporale care se vor proiecta asupra spatiului casei astfel incat putem gasi aici confort, siguranta, il putem face al nostru, il putem locui. Investirea unor spatii comune in casa, locul atribuit fiecaruia, distribuirea camerelor intre copii si adulti, rolurile pe care le adopta membrii familiei, toate aceste aspecte sunt detectate prin intermediul unor mediatori cum ar fi planul casei.
Un alt organizator al legaturilor este idealul Eului familial. Spre deosebire de idealul Eului care reprezinta un model pe care subiectul aspira sa-l realizeze, idealul Eului familial este reprezentat de proiectele familiale, de “misiunile pe care le au de indeplinit” membrii familiei cum ar fi, de exemplu, alegerile profesionale, maritale pe care le vor face copiii atunci cand vor deveni adulti.
Foto: http://toddcreager.com/coping-dysfunctional-family/
