Ce terapie psihologica ti se potriveste?

Esti o persoana care doreste sa isi imbunatateasca comportamentul, sa isi creasca stima de sine, sa isi rezolve fobiile, sa duca o viata armonioasa si sa beneficieze de potentialul maxim pe care il are?

Esti o persoana sceptica fata de ideea de a merge la un psiholog? Ai nevoie sa vezi mai intai rezultate concrete bazate pe terapii psihologice care si-au demonstrat eficacitatea?

Crezi ca e mai bine sa mergi la preot sau la psiholog atunci cand ai o problema / suferinta de natura psihica / emotionala?

Am discutat cu psihologi apreciati despre unele dintre cele mai cunoscute psihoterapii utilizate in Romania.

>> Caută aici psiholog, psihoterapeut, psihiatru

Ce terapie psihologica ti se potriveste?

In perceptia comuna, ideea de a merge la psiholog nu face diferentieri intre terapii diferite. Se presupune in mod eronat ca psihologii sunt toti la fel. In cele ce urmeaza vom vedea ca exista abordari si nuante diferite iar fiecare psihoterapie are atuurile si limitele sale. Interviurile vor clarifica, speram, o parte dintre aceste aspecte.

Dan Niculescu, psiholog clinician cu formare in psihanaliza

1. Ce te-a determinat sa urmezi formarea in psihanaliza?

Am ajuns la psihanaliza dupa un drum lung de cautari in diferite orientari psihoterapeutice, eu incercand astfel sa evit in mod constient aprofundarea si formarea in aceasta directie. Acest lucru s-a intamplat pentru ca la inceput nu am fost scutit de numeroasele clisee cu care este perceputa psihanaliza: dureaza prea mult, e prea costisitoare, e depasita, nu e moderna, complexul Oedip nu e universal, copiii ar fi perversi, psihanalistul sta si tace, ca ar fi pseudostiintifica, o sarlatanie, prea biologizanta, prea spiritualista, prea subiectiva, prea pansexualista etc. Toate aceste prejudecati si impresii deformate sunt absolut firesti, deoarece psihanaliza se ocupa de procesele psihice irationale, cele care prin insasi natura lor au mecanisme care se opun constientizarii. Investigarea in mod special a Inconstientului reprezinta un demers dificil pentru ca este acea instanta a psihismului care eludeaza simtul comun mai mult decat orice alt demers legat de cunoastere.

Ulterior, am avut sansa sa inteleg profunzimea cu care psihanaliza sondeaza psihicul uman si, mai ales, importanta proceselor inconstiente in tot ce tine de mintea noastra. Astfel, motivat de curiozitate, dar si de o anumita inclinatie spre onestitate intelectuala, am ajuns sa ma angajez in aceasta riguroasa si indelungata formare psihoterapeutica pentru a deveni psihanalist. Un proces care pentru mine personal mai dureaza si astazi, dupa aproape 20 de ani…

2. Cum ai descrie aceasta terapie si care sunt punctele ei forte? Dar punctele slabe?

Psihanaliza este cea mai bine fundamentata teorie asupra personalitatii umane. Acesta este un fapt care nu poate fi ignorat, iar de aici rezulta beneficii legate de complexitatea si gama larga de tulburari psihice abordate. Valoarea acestui punct tine de epistemologie: psihanaliza are un mare ratio explicativ, adica postuleaza putin si explica enorm. De exemplu, teoria stadiilor psihosexuale alaturi de dinamica celor trei instante psihice (Sine, Eu, Supraeu), descrie si explica aproape tot ce tine de functionarea psihica nomala si patologica. Alt punct forte provine din abordarea tehnica si clinica prin care psihanaliza considera cauzele mai importante decat efectele. Astfel, cand cineva sufera de o boala psihica sau de o anumita problema de ordin emotional ori comportamental, nu se ataca frontal simptomul, adica efectul vizibil si deranjant pentru bolnav sau ceilalti apartinatori. Dimpotriva, psihanalistii au un respect deosebit fata de simptom pentru ca vad in acesta un echilibru temporar, chiar daca e dureros, la care a ajuns mintea pacientului. Asadar, investigarea si interpretarea cauzelor conflictului psihic sunt mult mai potrivite pentru o vindecare pe termen lung, decat suprimarea simptomatologiei. De prea multe ori a fost dovedit faptul ca simptomul poate migra catre alte suferinte, in cazul somatizarilor se poate plimba prin corp catre alte organe sau se poate structura in alte comportamente nedorite. Punctele slabe ale psihanalizei sunt de ordinul duratei, dar si cele privitoare la cadrul terapeutic, care nu poate fi respectat de multe din functionarile patologice. Traind inca intr-un secol al vitezei, oamenii doresc o usurare / eliberare rapida, dupa principiul „aici si acum”, in care satisfacerea imediata nu suporta amanare. A te angaja intr-o cura psihanalitica cu minimum trei sedinte pe saptamana, de cele mai multe ori pentru ani de zile, presupune o anumita intelegere din partea pacientului a procesului, dar si o forta a Eului necesara pentru a putea suporta rigiditatea cadrului in care se desfasoara terapia.

3. Cand e de preferat sa mergi la psiholog? Oricand sau doar cand simti o suferinta ori ai o problema de natura psihica?

De cele mai multe ori, oamenii cer ajutorul unui psiholog cand traverseaza o criza existentiala, adica atunci cand ceva le provoaca o suferinta. E de inteles acest lucru. Insa pot adauga ca sunt si cazuri de oameni care vor sa-si dezvolte potentialul creativ, sa se cunoasca mai bine si sa intreprinda o cura dintr-o anumita curiozitate. A fost chiar un fenomen cultural, mai ales in Franta anilor ’70, cand a face o psihanaliza era foarte la moda, iar fiecare intelectual respectabil se intindea pe divanul unui psihanalist.

4. Ce le-ai spune celor care sunt sceptici in privinta mersului la psiholog?

Celor sceptici in apela la serviciile unui psiholog as putea sa le spun cu empatie ca-i inteleg. Parca nimic nu e mai lezant din punct de vedere al orgoliului si narcisismului propriu decat sa recunosti ca esti coplesit de anxietate, ca anumite ganduri te obsedeaza, ca nu poti depasi o pierdere, ca nu te mai poti controla, ca nu mai ai nici un sens, ca iti pierzi mintile. Totusi, asa cum atunci cand un organ te doare, cand ai o suferinta fizica, apelezi usor la un medic, la fel ar trebui sa se intample si in cazul suferintelor emotionale. Oamenii prefera sa se imbolnaveasca la propriu, sa-si piarda un membru sau sa sufere o interventie chirurgicala dificila, decat sa intreprinda un travaliu anevoios in propriul psihic. Se poate observa ca multe persoane tin la nefericirea lor. Presupune foarte mult curaj actiunea de a plonja in propriul interior, de a te putea privi asa cum esti, de a-ti accepta limitarile etc.

5. Cam cati dintre clientii tai, procentual vorbind, isi rezolva cu succes problemele prin terapia urmata?

Ceea ce se poate intelege printr-o psihanaliza reusita depinde de idealurile de vindecare ale pacientilor. Acestia sunt cei care valideaza o terapie de succes. Unii pot fi multumiti ca nu mai au acelasi simptom evident, altii ca si-au gasit un sens in viata, ca suferinta lor nu recidiveaza, ca au putut sa treaca peste o trauma, altii afirma ca pot iubi si munci, ca sunt mai flexibili, mai adaptati, facand alegeri mai potrivite, ca au depasit inhibitii, ca se pot exprima si pot pune in cuvinte dorintele si nevoile lor, ca au o stare interioara / subiectiva ameliorata, ca au ajuns la un adevar personal important, ca au mai multa energie si imaginatie creativa s.a.m.d. Foarte probabil, cel mai ambitios ideal de vindecare ar fi restructurarea functionarii intregii personalitati. Intr-adevar, acest lucru chiar se intampla! Ceea ce pot eu afirma cu convingere e faptul nu toti oamenii sunt potriviti pentru aceasta terapie, insa acei pacienti care au ramas suficient de mult timp intr-o analiza, dand astfel sansa de a elabora cat mai mult din propria minte, s-au putut schimba radical in interior, dar si pe plan comportamental. Adica erau total diferiti fata de momentul cand au intrat in terapie, experimentand un fel de renastere interioara benefica, asa cum adesea chiar ei remarca si isi descriu transformarea.

6. Unde este mai bine sa vina oamenii, la preot sau la psiholog?

7. Ce le-ai spune oamenilor pentru a discerne intre psihologii autentici si tot felul de terapii „miraculoase” bazate pe credinta in puterile supranaturale ale terapeutilor ori pe diverse forte magice?

Exista multi exploatatori ai suferintei umane. As afirma ca toti cei care intaresc gandirea magica fac parte din categoria pseudoterapeutilor si a sarlatanilor. Daca o fac in mod constient sau inconstient nu conteaza, poate doar sub aspectul penal al intentiei. Important este efectul nociv pe care-l au asupra persoanelor vulnerabile, aflate in suferinta acuta, prin metodele aberante pe care adesea le folosesc. Preotii, mai mult decat cei care doar cred in supranatural (astrologi, bioenergeticieni, mediumuri, guru, clarvazatori etc.), aduc aspectul moralizator in relatie, ceea ce influenteaza culpabilizarea, iar in acest fel se poate adanci o patologie nevrotica. De exemplu, din cauza ca morala religioasa e impusa din exterior ca un cod imuabil, infailibil si obligatoriu printr-un set de porunci, atunci exista chiar amenintarea cu pedeapsa vesnica in iad. Conform celei de-a zecea porunci, cineva poate pacatui doar cu gandul (fantasma) si astfel religia neaga flagrant natura umana, iar dupa cum bine a fost demonstrat inca din timpul lui Freud, nu se pot controla gandurile care-i invadeaza mintea cuiva.

Dimpotriva, psihanaliza e caracterizata de absenta judecarii morale a actiunilor, gandurilor si sentimentelor unei persoane. Un preot da sfaturi si se poate implica activ in viata unui credincios, dar psihanalistul se abtine in a ghida sau a sugera in vreun fel. Totodata, preotii incearca sa explice raul / boala psihica care se intampla unui pacient prin cauze exterioare: plan divin (Dumnezeu) sau influenta malefica (Diavol). Demersul psihanalitic este unul umanist pentru ca a mutat sensul in interior (locus of control), adica ceea ce se intampla unui om se afla in el si depinde, mai ales, de om.

Asadar, e necesara informarea in prealabil celor care apeleaza la serviciile unui terapeut si e foarte importanta atentia asupra promisiunilor de vindecare – cei care afirma ca trateaza tot, si sunt multi astfel de sarlatani, trebuie evitati!

Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii 

Anca Raducan, psiholog cu formare in terapia experientiala

1. Ce te-a determinat sa urmezi formarea in terapia “experientiala”?

Cand am decis ca urmez o formare in psihoterapie eram foarte atrasa de exprimarea de sine prin tehnici creative cum este metafora, dansul sau desenul si totodata de psihanaliza. Asa am ales terapia experientiala care le are pe amandoua, intr-o anumita masura, plus altele. Dar, in timp, am invatat mai multe metode, deoarece am simtit ca nu pot ajuta oamenii cunoscand doar una. Plus ca eu sunt o fire mai directa si aveam nevoie de mai multa structura decat mi-a oferit experientiala. Astfel, folosesc in aceeasi masura sau chiar intr-o masura mai mare tehnici din terapia cognitiv-comportamentala si dialectic-comportamentala.

2. Cum ai descrie aceasta terapie si care sunt punctele ei forte? Dar punctele slabe?

Este o terapie care impleteste tehnici din mai multe metode – terapia centrata pe persoana, terapia gestaltista, existentiala si psihanaliza. Puncte forte: pune accent pe exprimarea creativa si pe trairile lor si astfel ii ajuta pe oameni sa se exprime mai liber, mai natural si mai constient.

Puncte slabe: nu este structurata (cel putin asa cum am invatat-o eu) si, fiind centrata mai mult pe emotii, nu da prea mare atentie gandurilor si cognitiilor, care au un rol foarte important in starea noastra emotionala.

3. Cand e de preferat sa mergi la psiholog? Oricand sau doar cand simti o suferinta ori ai o problema de natura psihica?

Depinde, unii oameni pot ajunge la psiholog cu un motiv vag sau, la prima vedere, simplu si sa descopere ca au probleme mult mai serioase pe care nu au invatat sa le identifice pana sa faca terapie. In general, oamenii nu vin in terapie ca nu au ce face. Au diverse probleme de viata sau tulburari psihice pentru care au nevoie de ajutor.

4. Ce le-ai spune celor care sunt sceptici in privinta mersului la psiholog?

Ca nu stiu ce ne-am face noi, psihologii, fara ei. Glumesc. Dar, intr-un fel cred ca ne stimuleaza sa ajutam psihologia sa devina mai cunoscuta ca domeniu al cunoasterii stiintifice. Cred ca asta e si problema, ca unii oameni nu au cunostinte corecte despre munca unui psiholog si despre psihologie. Iar altii nu sunt educati la modul general. Asa ca i-as invita sa citeasca pe tema asta, sau sa se uite la un film (In Treatment, spre exemplu) despre munca unui psihoterapeut sau sa participe la evenimentele organizate de mine :-).

5. Cam cati dintre clientii tai, procentual vorbind, isi rezolva cu succes problemele prin terapia urmata?

Nu am facut niciodata o statistica, dar ar merita sa fac una. Cred ca un procent marisor, dar nu am date concrete.

6. Unde este mai bine sa vina oamenii, la preot sau la psiholog?

Nu mi se pare potrivita asocierea. Mai bine e sa vina acolo unde crede el ca se poate face bine. Pentru amandoua variantele oamenii au nevoie de credinta pentru a functiona. Stiu ca a sunat cumva, dar mult din psihoterapie cantareste relatia dintre client si terapeut la fel ca la preot. Dincolo de asta, lucrurile sunt diferite. Daca relatia este foarte buna, psihoterapeutul ii ofera clientului pasi concreti catre rezolvarea problemelor si posibilitatea sa masoare rezultatele. La preot cred ca lucrurile sunt mult mai putin palpabile spre deloc.

7. Ce le-ai spune oamenilor pentru a discerne intre psihologi autentici si tot felul de terapii „miraculoase” bazate pe credinta in puterile supranaturale ale terapeutilor ori pe diverse forte magice?

Le-as spune sa verifice daca au atestat de libera practica recunoscut de Colegiul Psihologilor, ce formarea au, sa le citeasca blogul sau site-ul, dar, in general, psihologii “autentici” nu sunt prea usor de identificat, ba din contra. Spre deosebire de cei care deja se cred foarte stapani pe “puterea” lor de vindecare, ei studiaza continuu, isi analizeza intotdeauna cazurile inainte sa se intalneasca cu clientii, isi iau notite, au grupuri de intervievare si supervizare, cauta sa afle mereu informatii noi din domeniu (cititnd sau participand la cursuri / conferinte) si in general, se pregatesc in permanenta sa fie mai buni in munca lor. Dar asta nu prea poti vedea cu usurinta. Poate doar mergand la conferinte si ascultandu-i sau citindu-le blogurile.

Cititi si Arta de a fauri oameni

Stefan Feldmann, psihoterapeut cu formare in terapia cognitiv-comportamentala

1. Ce te-a determinat sa urmezi formarea in terapia cognitiv-comportamentala?

Long story short – imi place ca are o structura logica si poate indica destul de clar terapeutului si clientului stadiul in care se afla terapia. Are o baza filozofica si logica concretizata in asa-numitul model ABC. Sumarizat, modelul are la baza un citat de-al lui Epictet, filosof stoic grec:

Oamenii nu sunt deranjati de lucrurile care se intampla, ci de opinia lor despre lucrurile care se intampla.

Si, in toata aceasta analiza rationala, te gandesti doar la binele persoanei din fata ta – adaptezi tehnici si metode pentru a ameliora si remedia problema emotionala cu care vine.

Focusul principal este pe tratarea simptomelor, dar si pe remedierea vulnerabilitatii psihologice (acei factori ce tin sau nu de noi si ne predispun la tulburari psihologice – exemple: factori sociali, de mediu, stil de gandire, factori biologici; evident, schimbarea se face pe factorii ce pot fi schimbati de noi – exemplu: stilul de gandire). Directia pe care o iau sedintele de terapie depinde atat de tine ca terapeut, dar si de client, in functie de cat si ce doreste el de la acest proces. Clientul participa activ si este informat despre proces si rezultat astfel, scopul fiind sa isi dezvolte o serie de abilitati prin care sa faca fata mai bine unor situatii viitoare. Asta mi se pare grozav!

2. Cum ai descrie aceasta terapie si care sunt punctele ei forte? Dar punctele slabe?

Nu am sa le spun pe toate, ci unele care imi ies in evidenta mai des.

Cred ca este una dintre cele mai comprehensive forme de terapie la momentul de fata. Cand spun asta, ma refer la faptul ca este forma de terapie cu cele mai multe dovezi stiintifice ca „merge” – cu alte cuvinte, exista tehnici si proceduri verificate ca au efect, daca sunt aplicate corect. In plus, ai destul de multa libertate in modul in care creezi sedintele, urmand insa o structura-cadru de baza, specifica CBT (cognitive-behavioral therapy). Poti sa faci apel la o sumedenie de tehnici si metode fara a simti ca ai intinat in vreun fel „puritatea abordarii”, tocmai pentru ca abordarea in sine permite acest lucru.

Observ ca unii fug de alaturarea: cognitie si emotie. Din punct de vedere CBT, a vorbi despre ganduri si emotii in acelasi context nu este exclus – suntem fiinte complexe si cele doua aspecte merg mana in mana si se influenteaza reciproc. De asemenea, este o abordare in care terapeutul trebuie sa stie sa traduca limbajul specific intr-un limbaj de interfata, fapt care, daca nu se realizeaza, poate da senzatia de rigiditate sau superficialitate, iar eu stiu ca CBT nu este nici rigid, nici superficial. Ca orice forma de terapie insa, efectele nu sunt miraculoase si unele beneficii se vad de multe ori abia in timp.

3. Cand e de preferat sa mergi la psiholog? Oricand sau doar cand simti o suferinta ori ai o problema de natura psihica?

Cred ca ar fi de preferat sa participam, la un moment dat, cel putin la cateva sedinte de autocunoastere. Poate fi si un grup de dezvoltare personala, nu neaparat sedinte individuale. Odata cu intelegerea modului in care ne comportam si gandim putem efectiv sa devenim mai puternici pentru noi, in primul rand. Asta nu inseamna ca nu vom mai avea niciodata vreo problema psihoemotionala, ci doar ca vom putea sa le gestionam intr-un mod mai eficient (de exemplu: depresia, daca se vindeca de la sine, se vindeca de multe ori cam in acelasi ritm fie ca mergi la terapie, fie ca nu; diferenta majora este data de ce se intampla dupa – prin psihoterapie, recaderile sunt mai rare si mai putin severe). Vulnerabilitatea o avem toti. Sa stii sa recunosti semnele de irationalitate (un termen care se refera la o gandire care te predispune la probleme psihologice) poate fi benefic la nevoie – pentru tine sau pentru altii.

Daca mergi doar “in criza”, munca va fi in primul rand despre acea criza. Unii clienti, o data ce se simt mai bine, considera ca au terminat si pleaca din terapie. Risca sa ramana insa cu vulnerabilitatea. Facem o distinctie intre “ma simt mai bine” si “m-am facut mai bine” – sau cu alte cuvinte, tratare simptom versus cauza.

4. Ce le-ai spune celor care sunt sceptici in privinta mersului la psiholog?

E greu sa spun ceva scepticilor si asta pentru ca exista motive diferite pentru care lumea este sceptica – de la experiente nefericite, la neincrederea in domeniu si frica de schimbare, dar si altele.

Ce imi place mie sa fac este sa discut cu ei, sa explorez motivele pentru care sunt impotriva, sa vad ce inteleg ei prin psiholog si terapie. De cele mai multe ori am aflat lucruri interesante si cred ca am reusit si sa schimb cateva preconceptii legate de profesie.

5. Cam cati dintre clientii tai, procentual vorbind, isi rezolva cu succes problemele prin terapia urmata?

Mi-as dori sa spun 100%, dar asta este nerealist. Feedback-ul de la majoritatea clientilor insa este pozitiv, in sensul ca exprima o imbunatatire pe ariile pe care am lucrat. In baza studiilor relevante (sumarizate pe site-urile unor organizatii profesionale precum APA – The American Psychological Association sau BPS – British Psychological Society) se stie ca pentru majoritatea (cam 80%) calitatea vietii e mai buna in urma terapiei.

6. Unde este mai bine sa vina oamenii, la preot sau la psiholog?

Eu pot sa spun asta: psihologul este un expert in sanatate mintala si este format sa te ajute sa ai o viata mai echilibrata abordand aspecte psihologice (de exemplu: credinte despre lume sau despre sine). Preotul are alta arie de expertiza, ce tine de spiritualitate. Alegerea nu ar trebui facuta intre profesii / vocatii, ci intre nevoi (de exemplu „spiritualitate – preot”; „obiceiuri de gandire rationala – psihoterapeut”) sau, dupa caz, in functie de situatie (in cazul depresiei, de exemplu, recomand mai degraba un terapeut). Stiu ca pe unii religia ii ajuta, dar cred asta nu exclude psihologul si viceversa. Altfel, credinta in ceva avem cu totii (fie ea si in principiile stiintifice).

7. Ce le-ai spune oamenilor pentru a discerne intre psihologi autentici si tot felul de terapii ‘miraculoase’ bazate pe credinta in puterile supranaturale ale terapeutilor ori pe diverse forte magice?

Singurul indemn pe care pot sa-l fac este spre o abordare critica a oricarui “miracol”. Terapia presupune implicare si munca de ambele parti. E de inteles daca din dorinta de a scapa de o situatie neplacuta “ai face orice” – nu este o rusine daca te prinzi pe parcurs ca ai fost pacalit – pleaca si fa un banc bun din povestea asta. In plus, ar fi de preferat sa si inveti ceva din asta. De la cum sa fii mai critic in viitor cu miracolele, dar poate si mai multa intelegere pentru altii care gresesc si ei in mod „irational”.

Cititi si Psihanaliza si (sau?) psihoterapie cognitiv-comportamentala

Foto: medium.com

>> Cu ce se ocupă un psihanalist