Constiinta si realitatea halucinata

Odata cu un simt mai profund al intelegerii vine un sentiment deplin al miracolului si o intelegere mai adanca a faptului ca suntem parte din natura si nu in afara ei. 

In prezentarea sa TED, Anil Seth afirma despre constiinta ca ar fi mai degraba o caracteristica specifica unui organism viu, decat a unei entitati inteligente, facand diferenta simplist:

nu trebuie sa fii destept ca sa suferi, dar cel mai probabil ca trebuie sa fii viu;

el incearca sa demonstreze faptul ca experientele constiente impartasite nu sunt decat o serie de halucinatii controlate pe care corpul le traieste si pe care le creeaza in egala masura.

Seth se refera la derularea experientelor ce tin de lumea exterioara (imagini, sunete etc.) ca la derularea unui film interior multisenzorial, in care sinele este personajul principal (concepte pe care si filosoful David Chalmers le utilizeaza).

Creierul este considerat a fi „motorul predictiv” care cauta sa desluseasca ceea ce se intampla in lume, dar poate face asta numai prin intermediul unor impulsuri electrice. Astfel, perceptia lumii exterioare se realizeaza prin preluarea inputurilor transformate in impulsuri electrice, carora creierul le da sens pe baza asteptarilor anterioare sau a credintelor despre ce si cum este lumea, formandu-si astfel cel mai bun raspuns cu privire la cauza semnalelor.

Creierul nu aude sunetele si nu vede lumina. Ce percepem e cea mai buna presupunere a creierului despre ce e in lume.

Un exemplu in aceasta directie pe care l-a prezentat a fost redarea unui fragment auditiv al unei voci distorsionate, dar din care nu se poate intelege nimic. Dupa inca o incercare de control, el a redat audio acelasi fragment, insa de data aceasta la claritatea normala. in final, la redarea fragmentului audio initial, s-a putut recunoaste cu usurinta si, mai ales, intelege, ceea ce vocea distorsionata spune.

Cititi si Excitatie si constiinta

Ideea este ca realitatea nu e data atat de informatia senzoriala care vine in creier, cat de modul in care creierul a facut predictia despre aceasta, aducand astfel in atentie faptul ca perceperea lumii se face mai degraba intr-un mod activ, de la interior spre exterior intr-o mult mai mare masura.

Lisa Feldman Barrett, intr-o alta prezentare TED, vorbeste de asemenea despre predictiile pe care creierul le face, insa de data aceasta pentru a genera emotiile si detaliaza ca predictiile, in general, contribuie la intelegerea lumii intr-un mod rapid si eficient, pe baza experientelor anterioare creierul construind experienta din prezent. in situatiile noi asadar se poate vorbi de fenomenul de „orbire experientiala”, in care creierul nu are un referent pentru inputul prezent despre care sa faca o predictie si, astfel, sa genereze un sens.

Se poate deduce astfel ca, daca halucinatia este un soi de perceptie necontrolata, atunci perceptia a ceea ce o persoana experimenteaza aici si acum este tot un soi de halucinatie, insa una controlata – anume predictiile controlate de informatiile senzoriale din lume pe care le fac(e) creierul – si mintea, as spune eu, intrucat separarea celor doua este dificila si comporta asumarea unui soi de responsabilitate a fragmentarii: creierul este intr-adevar suportul biologic, hardware-ul, insa este mintea cea care stocheaza si vehiculeaza continuturile, sofware­-ul, carevasazica; cele doua se pot confunda pana la un anumit punct, dat fiind faptul ca se sustin una pe cealalta in manifestare, insa nu se si identifica.

Ceea ce inseamna un „Eu” insa nu poate fi redus doar la un program (software) si nici transferat la o tehnologie pe care sa o activeze (hardware), indiferent de gradul de inteligenta sau de sofisticare al acesteia, constiinta fiind in stransa legatura cu natura biologica vie si depinzand de modelarile experientelor la toate nivelurile ce opereaza in directia mentinerii vietii.

Cand suntem de acord in privinta halucinatiilor, numim asta „realitate”.

Kreitler (2017) defineste constiinta din perspectiva teoriei sensului (se ocupa de continuturile si de procesele care stau la baza functionarii cognitive). Ipoteza principala pe care autorul o avanseaza este cea conform careia cognitia este atat un sistem de procesare a sensului, cat si un sistem procesat prin sens, sugerand despre constiinta ca ar fi produsul unor transformari organizationale cognitive de circumscriere pe baza de sens care afecteaza sistemul cognitiv si pot conduce, de asemenea, la schimbari in alte sisteme: emotional, de personalitate si de comportament.

Sensul este definit ca patternul referitial al contunuturilor cognitive, inputul fiind referentul in sine, iar valorile sensului continuturile cognitive atribuite referentului, cele doua formand o unitate cu inteles care da, la randul sau, sistemul de sens al unei persoane.

Considerand constiinta drept o variatie de-a lungul unui continuum perpendicular, ea are drept limita superioara constiinta obisnuita (caracterizata de calitatea sa cea mai importanta a vigilentei, sporita de termenii afiliati, de claritate, gandire logica, judecata, controlul impulsurilor, reglare emotionala, realisl si vointa), si drept limita inferioara starea de inconstienta (mai precis, starea de inconstient, in care sunt pastrate continuturile reprimate, majoritatea de natura sexuala sau agresiva, ori temele arhetipale).

Mai mult, considerand cognitia o conditie necesara a priori pentru aparitia constiintei, autorul considera ca este posibila schimbarea constiintei in urma operarii schimbarilor asupra unor aspecte specifice ale cognitiei – ceea ce a si demonstrat: schimbari specifice ale constiintei au fost obtinute prin schimbari cognitive datorate manipularilor proceselor de semnificare.

Cateva idei despre re-gandirea constiintei, disociere si cum poate fi curtat noul in experienta noastra 

Rolul pe care sensul il are in ceea ce priveste cognitia indica faptul ca sensul functioneaza asemenea unei infrastructuri pentru cognitie, asigurand continuturile si procesele pentru performarea actelor cognitive si a altor sarcini in care cognitia este implicata, iar relatia stransa dintre cognitie si sens permite schimbarea functionarii cognitiei prin schimbarea anumitor aspecte ale variabilelor sensului.

Asadar, constiinta este starea de cognitie din orice moment dat definita in termeni de organizare a sistemului de sens de la acel moment, unde orice schimbari majore in starea de cognitie, cauzata de schimbari specifice ale sensului, pot fi considerate diferite stari ale constiintei.

Este important astfel sa intelegem si sa acceptam posibilitatea atat de a percepe gresit lumea, cat si de a ne percepe gresit si pe noi insine (in termeni de auto-perceptie, perceptie de sine), de aici deschizandu-se drumul in cercetarea mecanismelor de emergenta si de functionare a proceselor constiintei.

In concluzie, asa cum Seth afirma, fiecare nu poate avea decat un singur mod de a fi constient, propriu universului sau individual, constiinta umana in general nefiind decat o mica regiune a unei vaste zone a constiintei posibile. Sinele individual este unic pentru fiecare si lumea inconjuratoare la fel, insa ambele se bazeaza pe mecanismele biologice impartasite cu alte fiinte vii.

Bibiografie

• Kreitler, S. (2017). „The Many Faces of Consciousness”, Psychology, 8, 119-130.
• Feldman Barett, L. (2017, December). You aren’t at the mercy of your emotions – your brain creates them. TED@IMB. Retrieved from https://www.ted.com/talks/lisa_feldman_barrett_you_aren_t_at_the_mercy_of_your_emotions_your_brain_creates_them/up-next
• Seth, A. (TED Talks). Your brain hallucinates your conscious reality. TED2017. Retrieved from https://www.ted.com/talks/anil_seth_how_your_brain_hallucinates_your_conscious_reality

Alexandra Frîncu

este masteranda psihologie clinica si psihoterapeut in formare PEU, pasionata de scris si cercetare.

Toate articolele acestui autor