Sinuciderea si criza financiara: Minunata lume noua, anomia care anihileaza

Marile evenimente de la nivel mondial au repercusiuni de intensitati diferite in psihicul individual, in functie de factorii vulnerabilizanti intrinseci si specifici, dar si de conditiile de mediu. Cand vorbim despre criza economica din 2008-2009 insa, ne referim la un impact de o amplitudine care a adus modificari semnificative odata pentru totdeauna, dincolo de sfera economic-financiara.

Restructurarile de la nivel social se produc intr-adevar in acord cu directiile pe care forurile politicilo-economice le impun in astfel de situatii-limita. Daca, atunci cand se opereaza cu cifre, se pot face usor predictii, continuturile cantitative fiind usor de manipulat, cand vine insa vorba de un tip de continut calitativ, ce nu se limiteaza la o intindere numerara limitativa, predictiile de tip statistic si determinist isi pierd eficienta.

Peste 1 000 de sinucideri din cauza crizei economice in Marea Britanie

Astfel ca, in ceea ce priveste sistemul psihosocial al unei societati, trebuie avut in vedere in primul rand factorul uman si capacitatea diferentiata de reactie. Fara a face referire strict la nivelul de unitate individuala, se pot lua in calcul grupurile de marime mica si medie, constituite pe baza unor credinte comune, a unor valori si a unor asipratii impartasite de membrii ei si care si-au construit existenta in functie de aceste elemente.

Cand, intr-un astfel de mare moment social, grupului ii este lansata si impusa cu titlu coercitiv o masura de austeritate, atunci entropia grupului, indiferent de gradul ei, se sparge. Impunerile capata o dimensiune de rapt si de atentat la insasi capacitatea de subzistenta a grupului, lovind in chiar acele credinte, valori si aspiratii ale prezentului pe care se cladea speranta zilei de maine.

Incepand din acest moment, realitatea isi pierde sensul si apar fenomenele anomice, caracterizate de o crestere semnificativa, vizibila in situ.

Ce ofera psihoterapia în vremuri de criza? 

Acesta este si cazul sinuciderii, ale carei rate, pentru anul 2009 (primul an „complet” de la declansarea crah-ului financiar), au crescut cu 3,3%, in Europa fiind cu pana la 11,7% mai multi tineri care si-au luat viata – barbati in floarea varstei, de la 15 pana la 24 de ani, iar pentru cele doua Americi cu varste cuprinse intre 46 si 64 de ani: stalpi ai familiei, tati de familie, unchi, bunici, frati si fii si soti ce duceau pe umerii lor un sistem valoric in care erau importanti.

Din punct de vedere cantitativ, 34 de milioane de persoane si-au pierdut locurile de munca, la nivel global fiind in acel an 212 milioane de someri.

Din punct de vedere calitativ s-ar traduce asa: au existat cu pana la 34 de milioane de indivizi ai minunatei lumi noi care s-au confruntat (cel putin) cu rusinea, esecul, neputinta, furia si angoasa de a ramane pe drumuri, de a nu-si mai putea intretine familiile si de a constitui o ratare fata de sine.

Cititi si O sinucidere la fiecare 40 de secunde

Corelatiile au fost evidente in ceea ce priveste legatura dintre sinucideri si pierderea locului de munca. Pus in perspectiva si dus un pic mai departe, acest fapt este caracterizat de chiar amenintarea existentei, de amenintarea anihilarii ca persoana, ca fiinta psihologica si biologica: dincolo de faptul ca individul nu mai este util societatii, ca nu o poate sustine ci, dimpotriva, ca intretinerea sa de catre societate o seaca pe aceasta de resurse, individul se vede confruntat cu smulgerea mijloacelor de trai bazale.

Asigurarea existentei se realizeaza intr-un ciclu subtil programat: imi iau haine ca sa ma apar de frig, sa nu ma imbolnavesc si sa nu mor; cumpar mancare ca sa ma hranesc, sa am forta si vitalitate si sa nu mor; fac credit astfel incat sa-mi pot ridica o casa, in care nu doar sa stau, ci in care sa fiu aparat de factorii de mediu adversi si chiar de semenii mei.

Cu alte cuvinte, banii au sens in intelesul ca sunt investiti simbolic cu o multitudine de continuturi afective si irationale si, in momentul in care nu doar societatea, ci si individul primeste eticheta mai mult sau mai putin explicita de parazit, de daunator, de consumator si de mancator („-fag”), in momentul in care persoana isi pierde locul de munca, la care se adauga adesea si pierderea locuintei, este dificila gasirea vreunui nou sens al existentei. Confruntat cu toate aceste respingeri succesive din partea socialului si a materialului, individul se simte ramas pe dinafara si mai mult decat dezavantajat.

Grecii si criza greaca ne spun ca Voltaire a anticipat multe lucruri: Voltaire si criza monetara

Individul este anulat.

Simbolica la nivelul Supra Eului instantelor parintesti, societatea invalideaza astfel persoana, careia ce alt gest (reparator, vindicativ?) ii mai ramane mai graitor decat sinuciderea, pentru a transpune astfel in concret, in palpabil acest sentiment al incetarii existentei sale? In fond, sinuciderea, prin caracterului ei autovatamator – deci autoanihilator – este corespondenta proceselor de introiectare a imaginii celorlalti despre noi si a celorlalti insisi.

Societatea se anihileaza pe sine, deci.

Din dorinta de surprindere concentrata si succinta, se incearca rezumarea acestor fenomene prin concepte precum rapoartele matematice proportionale si statistice de genul „pentru fiecare persoana care comite o tentativa de suicid sunt alte 10 persoane care au ideatie suicidara” si „pentru fiecare tentativa de suicid reusita sunt alte 40 de tentative nereusite” – asta à propos si de restructurarile definitive impuse societatii.

Incheind tot cu restructurarea definitiva a existentei socialului: poate ca este nevoie ca paradigma politica economica sa fie mutata pentru stabilirea unui nou curs de dezvoltare al minunatei lumi noi, unde pietele si profiturilor sunt mult mai explicit mijloace de atingere a scopurilor existential-umane, si nu vice versa.

Si nu ar fi chiar atat de imprecisa afirmarea faptului ca in astfel de mari momente ale umanitatii se da lupta dintre Eros si Thanatos mai evident decat oricand…

Despre „criza” anuntata a psihanalizei: Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii

Foto: daroltuttle.com

Alexandra Frîncu

este masteranda psihologie clinica si psihoterapeut in formare PEU, pasionata de scris si cercetare.

Toate articolele acestui autor