In cadrul perspectivei evolutioniste din aria psihologiei generale si a psihopatologiei pare sa se fi produs un shift catre o abordare mult mai deschisa si interdisciplinara, mai precis in directia integrarii informatiilor pe care epigenetica, ecologia, cultura le-au adus.

Abordarea clasica a modularitatii mentale este considerata depasita, mintea umana fiind tot mai putin considerata a fi organizata in mai multe module, fiecare sprijinindu-se pe adaptari psihologice dezvoltate in scopul rezolvarii problemelor cu care stramosii din Pleistocen se confruntau (altfel spus, aceste module mentale permiteau o flexibilitate a comportamentelor de raspuns la factorii atat interni, cat si de mediu).

Privitor la natura contestata a psihologiei evolutioniste, sunt autori (Barrett et. al., 2014) care afirma ca aceasta consta nu in statutul oamenilor de fiinte care au evoluat, ci in masura in care ideile evolutioniste pot adauga valoare la studiul comportamentului uman si in rigoarea cu care aceste idei sunt testate.

Citeştedespre

Asadar, noua viziune este fundamentata pe o baza care ia in calcul variatiile in pattern-urile si procesele de dezvoltare, mediile de dezvoltare selectand nu doar pentru variatie, ci si in scopul de a crea noi variatii prin influentarea tocmai a dezvoltarii prin intermediul transmiterilor sigure a informatiei non-genetice, dar mostenibile.

Este vorba de fapt de acele mosteniri extinse care se situeaza intre cele genetice si cele culturale, intr-o asa-zisa zona gri a ariei sistemelor de mostenire genetica si comportamentala; aceste procese sunt privite si in termenii unei plasticitati de dezvoltare transgenerationala a psihologiei evolutioniste.

Se considera ca oamenii joaca un rol activ si constructiv in co-directionarea propriilor dezvoltari si evolutii, noua paradigma accentuand integrarea cognitiva si ipoteza extinsa a mintii, argumentand ca aceasta premisa incorporeaza mai bine procesele sociale si istorice cruciale pentru „facerea” mintii umane, subliniind totodata necesitatea extentei unui cadru evolutionist riguros informat.

Doua mari concepte sunt definitorii pentru orientarea evolutionista, dincolo de aspectul selectiei naturale, si anume „mediul de adaptare evolutiva”, inteles ca fiind acel mediu ce impulsioneaza individul spre a se adapta si a evolua (daca mediul nu prezinta provocari si nu exercita presiuni asupra speciei, aceasta stagneaza si, deci, nu evolueaza), precum si conceptul de „fitness”, in dubla sa acceptiune: pe de o parte este vorba de numarul concret de urmasi ai unui individ, pe de alta parte de acel complex de trasaturi care se asociaza cu succesul reproductiv.

Evolutia in psihologie si psihopatologie nu este asadar considerata ca progres per se, ci in termeni ai schimbarii ce faciliteaza supravietuirea si reproducerea prin determinarea de trasaturi care sa asigure un mai mare succes in aceste doua mari directii; aceste trasaturi, prin transmiterea lor la urmasi, ajung, la un moment dat, sa caracterizeze majoritatea indivizilor unei specii.

Vera Sandor: Aspecte metapsihologice, psihopatologice si tehnice ale limitei

Toate bune si frumoase, insa este la fel de adevarat si posibil ca unele dintre aceste trasaturi care s-au dovedit a avea o functie adaptativa in trecut sa nu mai prezinte utilitate in prezent, cu toate ca s-au pastrat in urma transmiterilor succesive transgenerationale.

Astfel, daca psihologia evolutionista vizeaza studiul acestor mecanisme si trasaturi psihologice, in psihopatologia evolutionista se intersecteaza atat psihiatria, cat si psihologia, cu scopul de a explica diferite simptome si tulburari mentale din perspectiva posibilelor avantaje cu rol adaptativ pe care le-au avut in diferite contexte, mizand pe aducerea in discutie a unor cauze distale ale tulburarilor.

Cateva exemple de tulburari catre care psihopatologia evolutionista si-a indreptat atentia:

In cazul tulburarii de hiperactivitate si deficit de atentie, explicatiile evolutioniste sustin ideea conform careia trasaturile de impulsivitate si de hiperactivitate ar fost utile la un moment dat atat pentru individ, cat si pentru comunitate, in sensul in care grupul avea nevoie de un membru dispus sa-si asume riscuri si dornic de a cerceta noul, aflandu-se totodata in posesia energiei necesare.
Secventialitatea starilor depresive corespunzatoare sezonului rece si iernii si a starilor maniacale cu manifestare in perioadele calde si de vara din cadrul tulburarii bipolare sunt explicate in termenii adaptarii cu scopul supravietuirii in functie de starea vremii mediului inconjurator, anume pe perioada rece individul tinzand catre o directie de autoconservare energetica si a resurselor, in vreme ce in perioadele calde, mai blande ale anului individul necesitand un plus energetic pentru a cauta si a explora tinuturi noi si a atrage parteneri in scopul reproducerii.
Ipotezele evolutioniste ale depresiei tind catre considerarea unor cauze care tin de pozitia intr-o ierarhie a individului si pierderile de statut ori de functia de obtinere de sprijin social prin semnalarea retelei sociale prin intermediul comportamentelor de risc, atragand astfel ajutorul celorlalti. De asemenea, este considerata a fi o functie ce reduce activitatea dupa o pierdere majora, fiind corelata cu ipoteza hartilor cognitive in sensul in care depresia devine o pauza necesara reorganizarii acestor structuri, nou determinate de modificarile contextuale semnificative.
Anxietatea generalizata este privita ca un mecanism de adaptare ce are scopul de a reduce contactul cu mediul si astfel si riscurile sau confruntarea cu pericolele. Despre atacul de panica se considera ca are functia de buton de alarma ce se declanseaza in momentele critice cu scopul de a salva individul de situatia periculoasa.
Coroborand cu informatiile oferite de epigenetica si de neurostiinte, cercetarile evolutioniste ale tulburarii obsesiv-compulsive inclina catre o ipoteza a mecanismului de adaptare in scopul maximizarii fitnessului si a sanselor de supravieturire si reproducere prin crearea unei capacitati crescute de detectare si preventie a pericolelor si a amenintarilor, chiar asemenea unei specializari comportamentale, in sensul in care verificarile repetate sau comportamentele de igiena deservesc nu doar individul in particular, ci si grupul in anasamblu.
Tulburarea de stres posttraumatic este vazuta asemenea unui mecanism de adaptare de evitare ulterioara a amenintarilor, mai precis in cadrul caruia este vorba de faptul ca, odata expus la o amenintare, individul va deprinde o metoda de a se apara, astfel ca aceasta metoda va fi preluata si integrata spre a fi folosita in scopul cresterii sanselor de supravietuire.

Exista cinci subtipuri de anxietate si depresie, arata un studiu de la Stanford

Shift-ul paradigmatic al psihologiei evolutioniste nu poate fi decat binevenit si considerat asemenea unei proverbiale „guri de aer proaspat”, intrucat nu doar ca inclina, ci si indica prin actiuni serioase spre o dezvoltare profesionista. Abilitatea de a deveni constient de propriile limitari si de a intreprinde actiuni in sensul depasirii lor nu poate fi decat dovada unei evolutii (!) cum nu se poate mai favorabile; salutara este si deschiderea catre interdisciplinaritate si integrarea informatiilor pentru a obtine o imagine cat mai detaliata si mai precisa a modului in care am ajuns sa fim – bineinteles, cu deosebit de importante implicatii in actiunile viitoare.

>> Caută aici psiholog, psihoterapeut, psihiatru

Bref, se poate afirma in acest caz ca a sti de unde vii te ajuta intr-adevar sa-ti dai seama si incotro te indrepti.

Bibliografie

Barrett, L., Pollet, T., V., Stulp, G. (2014). From computers to cultivation: reconceptualizing evolutionary psychology, Frontiers in Psychology, 12 august 2014, 5: 867.
Bolhuis, J., J., Brown, G., R., Richardson, R., C., Laland, K., N. (2011). Darwin in Mind: New Opportunities for Evolutionary Psychology, PLoS Biology, 19 iulie 2011, 9(7): e1001109.
Giosan, C. (2017). Psihopatologie evolutionista. Bucuresti: Editura Trei.
Lickliter, R. (2008). The Growth of Developmental Thought: Implications for a New Evolutionary Psychology. New Ideas in Psychology, decembrie 2008, 26(3): 353-369.
Stephen. I., D. (2014). Putting the theory before the data: is ‘massive modularity’ a necessary foundations of evolutionary psychology?, Frontiers in Psychology, 10 octombrie 2014, 5: 1158.
Stotz, K. (2014). Extended evolutionary psychology: the importance of transgenerational developmental plasticity. Frontiers in Psychology, 20 august 2010, 5: 908.