Alfred Adler despre cunoasterea omului si practica psihologiei

In volumul Cunoasterea omului, Alfred Adler realizeaza o analiza amanuntita a numeroase fatete ale individului, pornind de la constructia mecanismelor de functionare si ajungand pana la descrierea acestora de-a lungul vietii si a diferitelor sale axe, in egala masura in care el realizeaza un indreptar adresat practicienilor.

Asupra „anomaliilor, conflictelor si esecurilor pe plan psihic”, Adler are o viziune apropiata celei cu care Henri Ey porneste in cercetarea constiintei: precis, Adler considera ca psihopatologia nu are in structura sa „nimic strain vietii psihice a omului asa-zis normal”, fiind vorba de

aceleasi elemente, aceleasi conditii, numai ca mai reliefate, mai deslusit manifestate si mai usor de identificat

– tot asa cum Ey, in definirea proceselor constiintei, pleaca de la studiul inconstientului si al formelor de dezagregare ale psihicului.

Alfred Adler este si el, asemenea lui Sigmund Freud, aderent al considerentului ca

stimulentii cei mai puternici pentru edificarea vietii psihice a omului provin din cea mai frageda copilarie

 – insa diferentierea intre cele doua viziuni este data de modul in care aceste inputuri incipiente se cupleaza cu viata omului de mai tarziu.

Cenusa lui Alfred Adler a fost descoperita după 74 de ani

In cazul psihologiei individuale adleriene, nu se poate vorbi despre fenomene izolate ale vietii psihice si nici de considerarea acestora „ca un intreg inchis in sine”, ele neputand fi intelese decat ca facand parte dintr-un „ansamblu indivizibil”, in cadrul careia au statutul de parti componente.

Adler considera ca linia de orientare a individului se poate asadar releva cu usurinta in masura in care conduita infantila se identifica cu cea a omului din viata sa adulta. Tiparul, stilul de viata este rezultatul acestor „stimulenti”, care conduc la intiparirea unui pattern specific de functionare.

Pentru Alfred Adler,

un fapt de viata nu are doar o singura semnificatie, 

de aceea este atat de important ca, atunci cand se formuleaza o judecata, sa se aiba in vedere faptele si daca aceasta judecata este cuiva benefica, deoarece chiar si cea mai exacta judecata, formulata si facuta cunoscuta „intr-o forma suparatoare si la loc nepotrivit”, aduce mai multe prejudicii decat beneficii.

Scopurile neconstientizate ale copiilor care simt ca nu apartin

In final, privitor la linia de viata (die Lebenslinie), aceasta ramane neschimbata, autorul referindu-se aici la faptul ca, desi anumite experiente pot duce la concluzii noi si pot determina modificari in conduita, linia generala directoare nu se modifica, in parte si din cauza faptului ca

din masa experientelor sale, omul nu extrage decat o morala strict limitata si ca, privita mai indeaproape, aceasta morala se adapteaza intr-un fel sau altul la linia vietii sale, intarind-o in tiparele sale.

Altfel spus, omul isi valideaza si re-consolideaza de unul singur patternul de constructie si functionare, iar acest lucru este cu atat mai vizibil in situatiile in care, cu toate ca experientele de viata pot avea multiple semnificatii, conducand la concluzii chiar divergente, omul nu-si schimba, totusi, felul de a fi,

ci mai degraba isi suceste si rasuceste in asa fel trairile pana cand acestea ajung sa se ajusteze cu felul sau de a fi.

Cat priveste luarea cuvantului in privinta psihologiei, Adler realizeaza un discurs in care vorbeste despre anumite capcane in care poate cadea cercetatorul prea dornic de cunoasterea omului – iar aceste indemnuri se pot institui in indreptar de practica pentru specialistii de toate orientarile.

Nimic nu este mai suparator si nu este privit cu mai multa aversiune decat faptul de a proiecta pe neasteptate sub ochii cuiva informatiile dobandite cu privire la viata sa psihica.

Alfred Adler avertizeaza si indeamna la prudenta in consiliere, argumentand ca a te arata in mod abuziv si intruziv stiutor despre faptele de viata ale cuiva reprezinta un comportament neprevazator si care nu doar ca aduce „o proasta reputatie”, atragand antipatia celuilalt, ci si aduce prejudicii persoanei – consiliate, mai ales!

Adler face un apel la modestie in aceste demersuri – mai ale cand ele se adreseaza „profanilor” – de livrare a „conceptiilor de baza ale acestei invataturi” (i.e. cunoasterea omului) „drept adevaruri definitive”, considerand ca o astfel de nevoie

de a se lauda in fata cuiva cu cunostintele dobandite pe planul cunoasterii omului

amintesc nici mai mult nici mai putin decat de

vanitatea copilului care crede ca totul ii sta in putinta.

Ce face de fapt autorul este nu atat infirmarea psihologiei in calitatea sa de stiinta, cat o redimesionare la adevaratele sale capacitati, mai exact este vorba de reiterarea statutului psihologiei ca stiinta ce are drept obiect de studiu tocmai un concept pe cat de complex, pe atat de variabil.

Tocmai de aceea necesitatea ponderarii si precautiei in a livra adevaruri absolute in aceste directii, caci aceasta nu ar face decat sa ridice „noi dificultati in fata acestei stiinte pe cale de construire” – iar acest fapt poate fi considerat la fel de valabil si in prezent. Cu toate ca se admit si nu pot fi tagaduite progresele inregistrate in campul psihologiei, nu inseamna ca procesul cunoasterii omului a fost epuizat…

Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii

Bibliografie: Adler, A. (1996). Cunoasterea omului. Bucuresti: Editura Iri.

Foto: theunboundedspirit.com