Alfred Adler vorbeste despre o „sugrumare” a sentimentului social de comuniune la acei copii marcati de o deficienta fizica si care impinge, asadar, la angajarea „pe negandite intr-o lupta cu viata”. Pregnante sunt sentimentele de grija exclusiva de sine si de imaginea pe care individul o produce celorlalti, considera autorul, iar dezvoltarea unei atitudini ostile fata de mediu este rezultanta faptului ca influentele exterioare care actioneaza sunt, asadar, resimtite „ca o povara”.
Cotitura decisiva are loc foarte de timpuriu,
din primii ani de viata remarcandu-se o inegalitate autoperceptiva in raport cu ceilalti, dublata de „un sentiment al insuficientei” care vine sa pluseze comporamental Egoul ce va supracompensa… Luand in calcul – din perspectiva acestui individ – plasarea pe o pozitie dezavantajoasa in fata vietii, caracteristicile fizico-biologice deficitare si starea de dependenta adiacenta, atunci este, intr-adevar, conform lui Adler, indreptatita postularea existentei unui sentiment de inferioritate (Minderwertigkeitsgefühl).
Alfred Adler despre cunoasterea omului si practica psihologiei
Aceasta este forta propulsiva, punctul de la care pornesc si se dezvolta toate stradaniile copilului de a-si fixa un scop, de la a carui realizare el asteapta linistea si securitatea existentei sale viitoare.
Educatia este cea care se cristealizeaza de aici inainte in catalizatorul pentru succes, educabilitatea sentimentului de inferioritate fiind influentata, pe de o parte, de intensitatea sentimentului, iar pe de alta parte de scop in sine, care nu asigura securizarea, cat mai degraba conduce la dezvoltarea unei „aspiratii la putere” – de asemenea catalizatoare, dar in directia celeilalte extreme, pentru fenomenul de supracompensare.
Cenuşa lui Alfred Adler a fost descoperită după 74 de ani
Masura in care un individ se considera eficient si capabil comporta insa influente masive din partea conceptiei pe care copilul si-o face despre sine si despre lume, fiind vorba despre o conceptie faurita in urma rezultatelor interactiunilor dintre individ si lume – interactiune ale carei rezultate variaza in acuratete, in functie de specificul contextual de dezvoltare al fiecaruia.
Supracompensarea apare ca pasul necesar si suplimentar atunci cand frica de stagnare in dezvoltare pune in pericol cresterea. Se intampla astfel ca „aspiratia la putere si superioritate” sa se exacerbeze, atingand patologicul. Ea isi lasa amprenta asupra intregii personalitati a individului, indiferent ca este vorba de manifestarile comportamentale, emotionale, atitudinal-valorice s.c.l.
Abonaţi-vă la newsletter Cafe Gradiva
Primiţi în email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Se petrece asadar o inflatie care, in cazul unei dezvoltari neingradite, devine „incomodanta” atat pentru individ in sine, cat si pentru anturaj, deoarece, in ciuda asa-zisei „sugrumari” a sentimentului de comuniune sociala, scopul prin care se va asigura dobandirea superioritatii va fi stabilit in raport tot cu socialul, caci doar asupra acestuia se doreste surplasarea…
Cititi si Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii
Bibliografie: Alfred Adler, Cunoasterea omului, Editura Iri, Bucuresti, 1996
Foto: thefamouspeople.com
Alexandra Frîncu
este masteranda psihologie clinica si psihoterapeut in formare PEU, pasionata de scris si cercetare.
O tema inspirat aleasa in care m-am regasit pe deplin, chiar daca deficienta mea nu a fost de ordin fizic, ci psihic am resimtit de timpuriu acel sentiment de inferioritate pornit dintr-o capacitate extrem de redusa de adaptare la mediu. Si asa cum spune teoria, in ecuatie au intrat si pozitiile de putere, in parte ca reactie compensatorie la vulnerabilitatea originara, in parte pentru ca tot luptand atat la un moment dat chiar devii mai puternic. E de asteptat ca asta sa fie destinul celor care n-au in mod natural buna masura pe care o intrupeaza ceilalti, adaptati, nestiind unde si cand sa se opreasca dau din supracompensare in supraadaptare.