The turn of the Screw – relatia dintre imaginatie si complexul lui Oedip (I)

Ce relatie exista intre dezvoltarea facultatii psihologice a imaginatiei, recunoasterea in copilarie a legaturii sexuale intre parinti (de fapt a uniunii lor) ca parte a complexului Oedip si existenta unui spatiu mental de reflectie obiectiva asupra relatiilor cu ceilalti?

Raspunsul la aceasta intrebare presupune un dialog intre teorii psihanalitice destul de diferite (intre Freud, Klein si Winnicott) si chiar intre psihanaliza si psihologia analitica a lui Jung. Ronald Britton descopera la pacientii sai lipsa unei legaturi (in sens mental) intre cei doi parinti – ceea ce se traduce prin faptul ca acesti pacienti nu pot lega lucrurile diferite in mintea lor, nu pot fi creativi si nu pot avea decat relatii de deplina reciprocitate, in care pozitia unui al treilea, a observatorului, precum si a participantului, nu este posibila.

Paul Klee – Seventeen,1923

Perspectiva lui Britton e kleiniana: complexul Oedip si pozitia depresiva – in care obiectele lumii psihice interne devin persoane reale, ale lumii exterioare obiective –  merg mana in mana. Intoleranta frustrarii legate de excluderea din legatura intre parinti are consecinte in planul dezvoltarii mentale: in lipsa unui spatiu mental care sa contina acest fapt, aceasta pierdere, se creeaza un obiect persecutoriu,  care il bantuie pe pacient cu o prezenta aproape halucinatorie. Acest obiect nu este un obiect al imaginatiei, este un obiect pierdut care nu poate fi regasit pe deplin in aspectul sau bun, ci  osciland mereu intre coruptie iremediabila si inocenta. Este mama a carei identitate (in sensul unitatii de sine) a fost compromisa prin relatia cu tatal. Dar poate fi si tatal, ca obiect rau. De exemplu, o pacienta era bantuita de o prezenta masculina infioratoare si nu putea concepe o uniune intre cei doi parinti care sa fie o legatura, si nu o fuziune amorfa.

René Girard despre complexul lui Oedip

Este surprinzator modul in care, in nuvela Turn of the Screw, Henry James face implicit aceste observatii ale clinicii psihanalitice. Personajul principal, o femeie tanara vede si comunica separat cu fantomele unui cuplu mort in incercarea ei de a proteja doi copii orfani, frati, o fetita si un baiat, care dovedesc precocitate si stapanire de sine neobisnuita. Prespunand ca cei doi copii se afla sub vraja si influenta malefica a celor doi, care vor sa-i traga in lumea lor corupta, se lupta singura, fara ajutorul barbatului care e tutorele lor de drept, doar cu sprijinul nestatornic al unei slujnice needucate, sa-i readuca in aceasta lume – o lume comuna, in care toti distingem in aceeasi masura ce exista si ce nu exista si in care granitele dintre copii si adulti sunt clare. Ceea ce o sperie si o determina sa actioneze de urgenta, imboldind copiii sa marturiseasca ca vad fantomele si comunica continuu cu ele este ideea ca acesti copii traiesc pe o cu totul alta lume, astfel ca de fapt nu exista ca individualitati – deoarece nu isi apartin, sunt posedati fiecare de catre membrul de acelasi sex al cuplului. Nuvela nu are propriu-zis un sfarsit, ci doar un punct culminat, cand aceasta educatoare tanara confrunta copiii cu adevarul pe care il crede valid potrivit propriei judecati, dar nu obtine raspunsul si rezolutia asteptate. Cine vede bine, cine isi imagineaza si cine e cu totul cazut in eroare?

O clarificare buna a mizei si sensului psihologic al nuvelei lui Henry James este ecranizarea din 1961 sub numele The Innocents. Filmul incepe cu o afirmatie succinta a personajului care nu va lua parte la niciun fel de actiune, si care vorbeste din postura celui care nu se implica si nu vrea sa aiba de-a face cu absolut nimic – sa nu stie, sa nu i se transmita si sa nu i se ceara sa stie sau sa faca ceva:

Adevarul este foarte rar inteles de cineva fara imaginatie.

De cum ajunge la casa unde isi va lua sarcina educarii copiilor, femeia tanara incepe sa faca deductii si sa citeasca printre randuri, cautand sa stie tot adevarul: cum sunt copiii, daca sunt inocenti sau rai, ce li se intampla, cum percep ei lucrurile, daca personalitatea lor e a lor sau e imprumutata. I se pare ca adevarul este limpede, odata ce un fir al povestii cuplului – ce a ingrijit anterior copiii – se incheaga in mintea ei si e pus in cuvinte in fata singurei sale confidente (slujnica):

Sunt doi. Doua monstruozitati din acelea. Copiii sunt intr-un pericol infiorator. Se iubeau?  

Nu aveam complexul lui Oedip, ma intreb intr-adevar de ce…

Orice ii raspunde slujnica nu face decat sa-i confirme suspiciunea ca copiii au fost supusi coruperii si ca in acest caz trebuie salvati cu orice pret. Slujnica ii raspunde:

Iubire? Era de fapt o boala, o febra care lasa trupul slabit si secat. Nu stiu ce au vazut copiii, dar se tineau dupa ei.

Concluzia vine firesc, cuplul marsav se poate reuni doar distrugand inocenta copiilor:

Se pot atinge doar intrand in sufletele copiilor si posedandu-i. Copiii trebuie sa recunoasca ce se petrece: un singur cuvant adevarat de la ei si ii putem alunga pe demoni.

Pe tot parcursul nuvelei (spre deosebire de film) copiii se joaca in timp ce educatoarea vede tot ce s-a intamplat ca si cum ar urmari un film, vede imagini ale barbatului lipsit de scrupule si asista la doliul femeii parasite.

Interpretarea in cheie kleiniana este in sensul delirului si persecutiei de care e cuprins cineva care nu poate contine destabilizarea psihica a complexului Oedip. O interpretare jungiana precum cea a lui Warren Colman este in sensul unei incapacitati de a-si imagina, de a crea o a treia lume din doua lumi opuse – din doua subiectivitati care nu par sa aiba nimic comun si sunt cu totul incompatibile, cum sunt cele reprezentate de cei doi parinti. Complexul Oedip nu are rezolutie in lipsa imaginatiei, a capacitatii de a gasi un pattern comun in imaginile psihice contradictorii, marcate de diferenta. Fara aceasta capacitate nu exista sens, intrucat acesta nu e dat ca o structura (prin trecerea prin stadiul complexului Oedip), ci se creeaza.

Ce este psihanaliza? Psihanaliza si Complexul Oedip

Bibliografie

• Colman, W (2007). Symbolic conceptions: The idea of the third. Journal of Analytical Psychology, 52, 565-583.
• Britton, R. (1989) The missing link: Parental sexuality in the Oedipus Complex. The Oedipus Complex Today Clinical Implications (83-101).

Sursa foto: https://crystalkalyana.wordpress.com/2015/10/01/the-innocents-1961/

Cristina Ene

se formeaza in psihoterapie psihanalitica.

Toate articolele acestui autor