Vorbirea este o activitate cerebrala, o activitate cu un grad mare de control, ce necesita constientizare, intelegere si respectarea regulilor. Este o operatie cognitiva, ce are rol de reprezentare a unui obiect sau a unei situatii, de exprimare a unei stari, trairi, dar si rol de apel la cei ce ne asculta. (Bühler, 1934/1990)
Vorbirea are o importanta deosebita in viata de zi cu zi datorita incarcaturii sociale mari, ea fiind modul de exteriorizare si exprimare a gandurilor, sentimentelor sau trairilor. Probabil de aceea consideram ca aceasta este indispensabila vietii sociale.
Tacerea, ca si vorbirea, exprima o gama larga de emotii, fiind considerata o forma de comunicare, mai ales in terapie. In procesul terapeutic tacerea contribuie la fel de mult ca si vorbirea (Benjamin, 1981), uneori fiind mai putin daunatoare decat aceasta si necesitand un consum mai mic de energie mentala (Shafii, 1973). Tacerea ajuta in procesarea trairilor carora, uneori, ne este greu sa le facem fata, ne ajuta sa vedem lucrurile in adevarata lor lumina si la adevarata lor dimensiune, permite ordonarea, selectarea si probabil cel mai important aspect, in tacere lipseste deseori cenzura.
 |
| Foto: Ricardo Mancía |
Freud (1912/1953) considera tacerea ca fiind un simptom, o forma de rezistenta la transfer, ulterior aceasta fiind privita ca a modalitate de reprimare a emotiilor si o modalitatea de a detine controlul (Abraham, 1919/1953). Astazi, in psihoterapie, tacerea este vazuta ca un mod de comunicare intre client si terapeut si parte a aliantei terapeutice.
Cititi si Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii
Uneori tacerea este determinata de probleme de vorbire sau diferite afectiuni, dar ea nu este un gol interior. In terapie, tacerea poate fi urmarea unei greutati verbale, cand clientul nu isi gaseste cuvintele potrivite pentru a descrie emotiile traite sau pentru a exprima cu o mai mare acuratete experienta traita. Ea poate fi folosita in mod constient dar si inconstient, poate fi o forma de autocenzura ce da clientului posibilitatea de a face fata unei situatii noi, poate fi o forma de meditatie prin generarea pacii interioare oferind astfel o modalitate de control si permitand un proces de introspectie mai profund.
Terapia prin arta (art-terapia) nu este dependenta de cuvinte, diferiti terapeuti au viziuni si pareri diferite despre cum ar trebui sau cum poate fi folosita tacerea in sesiunile de terapie. Datorita formarii non-verbale, terapeutii prin arta manifesta probabil un nivel mai mare de confort in perioadele de tacere din timpul sesiunilor de terapie.
Tacerea in timpul producerii de arta permite intelegerea si reorganizarea mentala, lucrul cu dificultatile si experientele neplacute. Arta ofera o cale de exprimare, reducand nevoia de cuvinte.
Experimentarea tacerii in timpul procesului creativ este perceputa ca o experienta pozitiva determinata in special de materialele si media de arta folosite. Unele materiale, cele cu un continut regresiv mare, evoca tacerea determinand in general o experienta preponderent afectiva.
Desi in prima perioada a terapiei, cand relatia terapeutica nu este puternica, tacerea poate fi perceputa ca o experienta neplacuta, datorita prezentei si folosirii materialelor in activitatile de arta, aceasta este perceputa ca o experienta positiva (Moon, 2010).
Producerea de arta in tacere are in general un efect linistitor ce face ca lucrurile sa para mai putin amenintatoare, iar procesul creativ determina un oarecare nivel de pozitivism. Tacerea pozitiva apare atunci cand canalele non-verbale de comunicare devin accesibile si are loc activitatea creativa (Bat-Or, 2010). Tacerea in lipsa unei activitati artistice este experimentata deseori ca fiind o experienta negativa (Regev et al, 2016).
Materialele si modul in care acestea sunt folosite in timpul tacerii ofera terapeutului oportunitatea de a invata despre experientele interioare ale clientului. Sunetele rezultate din folosirea diferitelor materiale in producerea de arta sunt considerate o forma de comunicare non-verbala, ce reflecta relatia clientului cu lumea (Avrahami, 2006). Folosirea materialelor artistice in tacere nu creaza un zid intre client si terapeut, ci dimpotriva, mentin legatura dintre acestia.
Despre tacerea analistului si cautarea non-sensului in demersul analitic
Tacerea poate indica raspunsul clientului la o situatie dificila sau un pattern defensiv al acestuia. In cadrul terapiei prin arta, in general, clientii vad tacerea ca un instrument pozitiv de alinare si eliberare.
Tacerea e folosita uneori de catre clienti ca mecanism de aparare atunci cand e vorba de emotii si trairi dificil de abordat sau gestionat. Ea poate ajuta clientul sa se concentreze, sa fie constient si prezent in starea sa emotionala. Tacerea poate fi folosita pentru a suprima, controla sau evita trairile dificile, fapt ce impiedica tragerea concluziilor sau luarea deciziilor premature. Astfel, ea calmeaza si genereaza o stare de bine si este perceputa ca o experienta pozitiva.
Tacerea in terapia prin arta are un puternic impact asupra procesului creativ si relatiei terapeutice. Deseori vorbitul in timpul unei activitati artistice previne si limiteaza observarea si constientizarea emotiilor prezente. Acesta este unul dintre motivele pentru care terapeutul din arta incurajeaza clientii sa se angajeze intr-un proces de arta non-verbal, reflectia verbala avand loc ulterior producerii de arta.
Unii clienti se simt confortabil cu tacerea din timpului procesului creativ, altii nu, caci tacerea exterioara nu este si linistea interioara. Uneori zgomotul exterior sau vorbitul ne tin ocupati, ne despart de lumea interioara, un lucru bun atunci cand nu putem sau nu vrem sa o auzim, sa fim constienti de ea. Tacerea insa ne obliga sa vedem si sa cunoastem lumea interioara.
Tacerea ce apare in timpul procesului creativ, in timpul observarii lucrarii sau a contemplarii lucrarii este deseori perceputa de client ca o experienta pozitiva. Ea creaza o oarecare intimitate, permite introspectia, il face pe acesta sa se simta in control. Este un mod de a procesa informatiile, de acceptare a lor si a continutului lucrarii.
Multi clienti considera ca terapeutul foloseste tacerea in mod deliberat pentru a le permite sa fie singuri cu gandurile lor, sa poata privi si analiza procesul cat si continutul lucrarii. Deseori tacerea si contemplarea sunt percepute ca ceva placut, avand un continut empatic.
Exista insa si clienti ce percep tacerea in timpul procesului creativ diferit. Isi doresc tacerea, au nevoie de ea, dar nu vor sa fie priviti si analizati. Din experienta mea clinica faptul ca terapeutul la randul lui este ocupat intr-o activitate creativa, poate ajuta. A fi unul langa altul, in tacere, creaza o stare de intimitatea, intelegere si acceptare si da clientului posibilitatea de a fi sincer si autentic.
Insa atunci cand tacerea apare la inceputul procesului terapeutic sau la inceputul sesiunii de terapie, este perceputa ca o experienta negativa, ca fiind ambivalenta sau evitanta, o forma de deprivare sau neglijare ce-i poate intensifica clientului teama de abandon si il face sa se simta neinteles (Lane at al, 2002). Ea trezeste un sentiment de singuratate, de separare si inconfort si este perceputa ca o lipsa de interes din partea terapeutului si pot aparea indoieli in ceea ce priveste profesionalismul acestuia, metodelor si abilitatilor sale de lucru.
Aceasta tacere este apasatoare pentru client si constient sau inconstient acesta incearca sa umple golul. Desi considera ca este rolul terapeutului sa intrerupa tacerea, uneori clientul incearca sa preia controlul situatiei, sa puna capat tacerii, lucru ce poate avea implicatii puternice asupra procesului terapeutic.
Cititi si Art-terapia si tulburarile de limbaj
Cand momentele de tacere la inceputul procesului sau sesiunii terapeutice sunt initiate de terapeut, clientul se poate simti singur, frustrat, nervos, se intreaba asupra motivatiei ce sta la baza ei si pot aparea indoieli ca terapeutul il intelege cu adevarat. Aceste trairi afecteaza relatia terapeutica.
Tacerea nu este grea doar pentru clienti ci si pentru terapeuti. Si acestia se simt uneori inconfortabil, mai ales daca acest lucru se intampla in perioada de inceput a terapiei, terapeutii avand prea putine indicii legate de ce se intampla cu clientii.
Pentru terapeut, perceptia si interpretarea tacerii au un grad mare de subiectivism, iar modul in care acesta ii raspunde poate afecta relatia terapeutica in mai multe feluri. Astfel, intelegand importanta tacerii in unele momente ale procesului terapeutic, terapeutii o mentin, cand aceasta este initiata de clienti, dar nu o initiaza (Regev et al, 2016).
Tacerea clientilor in timpul activitatii artistice este perceputa de terapeuti ca avand efecte benefice: reflecta increderea, apropierea si intimitatea, iar relatia terapeutica este perceputa ca o relatie sigura si securizata. Datorita tacerii apare comunicarea non-verbala prin gesturi si priviri, mai precisa, asemanatoare comunicarii mama-copil. In viziunea terapeutului, tacerea este nevoia clientului de a fi inteles fara cuvinte. Cu cat relatia terapeutica este mai importanta, mai puternica sau de mai lunga durata, cu atat clientul se va simti mai confortabil in timpul tacerii.
Tacerea terapeutului da clientului posibilitatea de a putea fi el insusi, ii da un sentiment de incredere in el, in deciziile sale, lucru ce determina dezvoltarea personala. Terapeutul percepe propria tacere ca simbolizand acceptarea neconditionata, sustinerea si continerea (containment) clientului. Cand acesta se simte continut (conteined) terapia inainteaza.
Din punct de vedere al terapeutului, la inceputul procesului terapeutic vorbirea ocupa o foarte mare parte din sesiune. Cu cat relatia se dezvolta, tacerea devine parte integrala a limbajului terapeutic. Terapeutii considera ca tacerea la inceputul sesiunii poate intimida. Ea depinde de nevoile clientului, insa in general aceasta trebuie evitata in incercarea de a limita cresterea anxietatii clientului.
In timpul sesiunii de terapie, terapeutul foloseste uneori tacerea in scop personal pentru a-si organiza gandurile sau in momentele cand se simte distras de propriul continut emotional (Regev et al, 2016).
Terapeutii prin arta folosesc deseori tacerea pentru a da clientilor posibilitatea de a fi in legatura cu gandurile si trairile lor. A fi cu cineva in tacere reflecta mai multa intelegerea si empatie decat ar reflecta vorbirea. In evaluarea lucrarii de arta tacerea este folosita in scopul reflectiei de sine a clientului. Tacerea terapeutului, dupa reflectia verbala, creaza un efect de ecou al cuvintelor sale, dand posibilitatea clientului de a le analiza si interioriza.
In concluzie, tacerea in terapia prin arta apare in momente diferite ale procesului terapeutic sau al sedintei de terapie, poate fi initiata de client sau de terapeut, poate fi generata de procesul de arta, materiale, procesul de reflectie sau apare atunci cand clientii traiesc o transformare emotionala ce ia nastere din lucrarea de arta. Tacerea poate exprima incredere, acceptare, empatie, intimitate, o relatie terapeutica sigura, dar si stres, manie, nervozitate, rezistenta, dorinta de protejare a Sinelui. Poate fi traita de client ca o experienta pozitiva sau negativa, dar mai ales, isi poate lasa puternic amprenta asupra procesului sau a aliantei terapeutice intr-un mod pozitiv sau negativ.
Pentru ca tacerea sa fie efectiva, terapeutul trebuie sa stie cand si unde sa o introduca, cand sa o incurajeze sau cand sa o intrerupa. Atunci cand tacerea nu este folosita cum trebuie sau cand trebuie, poate fi perceputa ca fiind negativa sau amenintatoare, iar terapeutul este perceput ca fiind neprofesionist sau lipsit de empatie.
Art-terapia: definitii si scopuri
Bibliografie
- Abraham, K. (1919/1953). Selected papers on psycho-analysis. A particular form of neurotic resistance against the the psycho-analytic method. London: Hogarth Press.
- Avrahami, D. (2006). Visual art therapy’s unique contribution in the treatment of post-traumatic stress disorders. Journal of Trauma & Dissociation, 6:4, 5-38, doi: 10.1300/J229v06n04_02
- Bat-Or, M. (2010). Clay sculpting of mother and child figure encourages mentalization. The Arts in Psychotherapy 37, 319-327.
- Benjamin, A. (1981). The helping interview (3rd ed.) Boston: Houghton Mifflin.
- Bühler, K. (1934/1990). The Theory of Language: The Representational Function of Language (Sprachtheorie) (pp. 35). Translated by Donald Fraser Goodwin. Amsterdam: John Benjamin’s Publishing Company. ISSN 0168-2555.
- Freud, S. (1912/1953). The dynamics of transference. In J. Strachey (Ed. & Trans.), The standard edition of the complete psychological works of Sigmund Freud (Vol 12, pp. 209-253). London: Hogarth Press.
- Lane, R.C., Koetting,M.G.,&Bishop, J. (2002). Silence as communication in Psychodynamic psychotherapy. Clinical Psychology Review, 22, 1091-1104, doi:10.1016/s0272-7358(02)00144-7
- Moon, C.H. (2010). Materials and media in Art Therapy. New-York, NY: Routledge
- Regev, D., Chasday, H., & Snir, S. (2016). Silence during Art Therapy: The Client’s Perspective. The Arts in Psychotherapy, 48, 69-75.
- Regev, D., Kurt, H., & Snir, S. (2016). Silence during art therapy: The art therapist’s perspective. International Journal of Art Therapy, 21:3, 86-94, doi: 10.1080/17454832.2016.1219754
- Shafii, M. (1973). Adaptive and therapeutic aspects of meditation. International Journal of Psychoanalytic Psychotherapy, 2(3), 364-382.
