Fara a considera termenul in sensul sau clinic extrem, in cartea Familia ca pacient. Terapia conflictelor in cuplu si in familie Horst-Eberhard Richter numeste acest tip de familii paranoide de la faptul ca isi construiesc realitatea intr-un mod delirant. Aceste familii se constituie pe sine, asadar, asemenea unei fortarete, iar realitatea se construieste pe fundamentul unor idei – ba chiar ideologii – sistematizate si supraevaluate, de care grupul se foloseste ca defensa contra conflictelor.
Patologicul devine norma ideala
Familia paranoida modifica activ lumea in care traieste prin operarea unei reinterpretari sistematice care merge mai departe de simplele mecanisme ale negarii si evitarii fobice. Constructivitatea activa pe care o pune in scena are in acest fel scopul de a inlatura „discrepanta dintre conceptia asupra realitatii si conceptia asupra familiei.”
Cititi despre Familia patologica
Specifica este o agresivitate necontrolata ce nu poate fi altfel stapanita decat prin solidarizare; astfel, autorul atrage atentia asupra faptului ca, adesea, familiile de acest tip sunt construite pe baza unui cuplu care deviaza „impulsurile ostile reciproce si insuportabile in exterior.”
Odata ce unul dintre parteneri (in mod frecvent cel care este mai activ si mai fanatic) si-a ocupat pozitia paranoida, el incepe sa exercite presiune asupra celuilalt partener si a intregii familii pentru a obtine astfel solidarizarea sau polarizarea ostila, actionand asemenea catalizatorului de sistem. Insa, intrucat aceasta varianta din urma atrage cu sine ostilitatea membrului dominant, se intampla ca, de fapt, celorlalti membri ai familiei nu le mai ramane decat sa devina „adepti supusi” ai acestuia*.
Cititi si Familii nevrotice de simptom, familii nevrotice de caracter
Consecvent, odata constituit grupul, problema este externalizata, iar „tintele” sunt procurate din randul lumii de dincolo de zidurile fortaretei pentru a indrepta reprosurile care, de fapt, sunt menite a fi adresate in interior, unii catre ceilalti si chiar impotriva propriului Eu. Plasandu-le asupra altor persoane ori chiar a filosofiilor de viata, reprosurile pe care familia paranoida le adreseaza lumii provin dintr-o „obsesie fanatica si combativa”.
Ce se intampla de-a lungul timpului este ca structura se mentine, ba chiar se consolideaza, iar sistemul de aparare solidar este construit incontinuu prin participarea tuturor membrilor. Proiectiile sunt intretinute la comun si ideologia mentinuta, si totul in scopul de a se mentine acel echilibru interior. In acest fel, „agresivitatea este continuta in incapsularea plina de neincredere cu care familia se opune intregii lumi.”
* De asemenea, interesant este, conform lui Richter, ca paranoia e folosita pentru a compensa „tulburarile destul de dezolante ale casniciei” celor doi soti, fiind vorba „despre o adevarata folie à deux prin care este sprijinita in prezent o casnicie amenintata de destramare, grav deformata.”
Cititi si Familia cu nevroza de angoasa
Bibliografie: Horst-Eberhard Richter, Familia ca pacient. Terapia conflictelor in cuplu si in familie, Editura Trei, Bucuresti, 2016
Foto: dreamstime.com
Alexandra Frîncu
este masteranda psihologie clinica si psihoterapeut in formare PEU, pasionata de scris si cercetare.
