Strainul ne ademeneste sau ne obliga sa ne incalcam granitele obisnuite, strainul ne modifica identitatea.
Tot ceea ce ne este necunoscut ne apare in egala masura ca fiind si straniu, fiind tocmai acest sentiment care ne starneste interesul si ne capteaza atentia, fascinandu-ne. Or, ce alt strain mai atragator putem intalni decat propriul psihic, materializat in chiar propria noastra umbra?
Intrucat inconstientul, in viziunea jungiana, nu este doar depozitarul continuturilor refulate si uitate, ci si „rezervorul” din care provin constant noi impulsuri, atunci in psihic va exista mereu si ceva ramas necunoscut, ceva strain, neintegrat.
Cu toate acestea, tendinta este de a respinge strainul si de a prefera cunoscutul, familiarul, acesta asigurand un grad ridicat de confort psihic, in vreme ce necunoscutul este perceput mai degraba drept amenintator – iar umbra nu face exceptie de la acest fenomen.
Umbra sau partea Eului respins
Daca fundamentul personalitatii este unul nesigur, atunci frica va transforma strainul in rau, potentandu-i caracterul amenintator in detrimentul potentialului datator de vitalitate, ceea ce conduce frecvent la indepartarea sau chiar la desprinderea de realitate, care sufera in acest fel alterari grave.
Aceasta modificare a aspectelor exterioare se petrece in felul urmator: ceea ce la exterior ne este asadar strain, fie ca ne fascineaza, fie ca ni se pare amenintator, este intalnit de asemenea in propriul psihic, iar intrucat schimbul este bilateral, dar cu origine in Sine, prin atribuirile pe care le facem in afara noastra, si care astfel se intorc spre noi, ajungem sa ne oferim spre a vedea exact acea lume interioara pe care am proiectat-o.
Cititi si Eminescu: arhetipuri, complexe… (I)
Strania umbra – strainul din noi – trezeste fascinatie atunci cand predominant este sentimentul de incredere in propria identitate, deci: in fata libertatii interioare, amenintarea nu are efect, frica fiind inlocuita de curiozitate. De aici incolo, este acest sentiment al fascinatiei care impulsioneaza spre a urma sursa stranie ce ne atrage si a incepe, astfel, cercetarea minutioasa a spatiilor necunoscute, demers despre care Verena Kast afirma ca „se poate intampla (…) sa dureze o viata intreaga.”
Totusi „daca cedam fricii fata de ceea ce este este strain inseamna ca ne este frica de o criza de identitate, ca nu vrem sa acceptam apelul la dezvoltare si schimbare care ni se adreseaza”, atrage atentia Verena Kast. Forta fascinatiei este „covarsitoare” si impinge la schimbare si la evolutie de sine, putand fi asadar motorul metamorfozei identitare.
In umbra se afla o suma de potentialuri si resurse provenite din insesi arhetipurile ce guverneaza din spate. Accesarea, analizarea si „decantarea” acestor continuturi este esentiala pentru dobandirea unui echilibru constient si utilizarea energiei psihice spre dezvoltarea vitalitatii si a sanatatii psihice.
Persona ca interfata a Eului cu lumea
Foto: psychology.expertscolumn.com, darkknightofthesoul.blog, youtube.com, phlearn.com
Alexandra Frîncu
este masteranda psihologie clinica si psihoterapeut in formare PEU, pasionata de scris si cercetare.
Intrebarea e de ce scrie doamna cu formare in PEU despre abordarea jungiana?
De ce nu, dna/dra/dle Anonim?
Din nou Anonimul Curajos…
Ce sau cine va opreste pe dvs. sa scrieti despre Jung?
Pare ca va aflati incarcerat in elitism, sub pretextul academiei, si va înţepeniţi elasticitatea cognitiva in mod voluntar.
Noutate: oricine are dreptul sa scrie despre orice.
nu chiar orice, ati putut constata la publicarea comentariului ca o cenzura functioneaza, nu stiu cat de restrictiva, dar in tot cazul, incompatibila cu ideea de ”orice”. In alta ordine de idei, ilustra d-na Andrada, nu stiu cine-i mai intepenit cognitiv si cu un limbaj mai de lemn. Pretiozitati precum cele de mai sus nu sunt interzise, dar nu si le poate permite oricine, ca sa scoti ceva din ele e nevoie de un oarecare exercitiu, altfel raman ceea ce sunt la origine : niste forme fara fond!
„Umbra, fascinantul strain interior”
Dincolo de vorba 'fascinant', care semnalizează distanță dublă (față de cei care nu o folosesc) de realul domeniu al umbrei.
(altminteri, vorbim despre el, și mai puțin simțit – ceea ce s=ar lăsa cu păr măciucă la cub).
Vorbitul e pendinte de conștient.
Umbra se află în alt tărîm.
Repetînd un pic ce-am zis mai sus, cînd ajungi acolo nu-ți mai arde (chestie poate de regulă trei simplă) a mai vorbi în sine despre el, cu atît mai puțin ca în textul distinsei doamne autor, de deasupra.
Apropo de imagini, dintr-un așa articol.
Chiar de-ar fi alese mai după tipicul adîncului tot ar avea probleme…
În sensul că adîncul ni se află diferit.
Indiscutabil, scrisele ca ale mele fac praf producțiunile sociale.
Dar ele indică o felie a realității.
„Ce sau cine va opreste pe dvs. sa scrieti despre Jung?”
Să mă iertați, dar orice tip nesociabil mă aflu și-al naibii de vorbă lungă.
Fără îndoială-i un lucru onorabil și mintos să scrie cineva despre Jung.
Din unghiul meu de vedere însă, simt nevoia să explorez prin jur doar în baza minții mele – este drept că lecturînd cîndva din vreun autor psiho ori altul (spre rușinea-mi, n-am rezonat prea tare cu Jung).