Ca proces relational, oglindirea reprezinta o modalitate deprinsa inca din prima zi de viata prin care individul se conecteaza la celalalt si prin care se construieste, atat la nivel cerebral, cat mai ales psihosocial, fiind o dimensiune a identitatii adanc impregnata cultural.
Ascultand prelegerea formatoarei, m-am intrebat (in lumina atat a informatiilor oferite, cat si a experientei exercitiului tocmai parcurs) daca oglindirea n-ar putea fi privita drept o adaptare constanta a propriei individualitati, o negociere a miscarilor care tintesc atat spre a ne face intelesi, cat si spre a-l intelege pe celalalt.
Spatiul dintre noi este astfel transformat si devine scena de intalnire a lumilor noastre interioare. Aici, in acest spatiu, fiecare aduce dinamica sa de relationare, aceea deprinsa inca de la inceputuri, cand acest dans al miscarilor se realiza cu… parintii.
De ce e sexualitatea noastra „nebuna” si ce putem face cu ea (2)
In cadrul relatiei primare se invata insemnatatea controlului si a puterii, precum si care sunt efectele lor. In aceasta negociere se descopera ceea ce ne face sa ne retragem din contact sau cand intalnirea devine dureroasa, tot aici afland si ceea ce ne impinge inainte si ne determina sa perseveram in interactiune.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Cunoscand aceste lucrurile despre noi insine se intampla ca ni se deschide o suma de noi potentialuri: descoperim cum sa ne acordam la ceilalti, ce ritmuri ne sunt favorabile si care ne solicita, aflam ce ne scoate din prezent – pentru ca miscarea este ritm, iar ritmul este timp.
Fiind multidimensional, tocmai prin prisma multiplicitatii si varietatii de ritmuri; timpul reprezinta insa o constanta extraordinar de subiectiva; fiecare dintre noi functioneaza dupa o dinamica specifica si, de cele mai mult ori, are nevoie sa deprinda disciplina si rabdarea in doi.
Sa ne acordam noua insine asadar rabdarea de a cunoaste propriul ritm, precum si pe al celuilalt. De asemenea, sa intelegem ca a ne acorda la ritmul celui din fata noastra nu inseamna nici pe departe renunta la al nostru, ci doar a intra pentru moment in lumea celuilalt si a-ncerca sa-l intelegem.
Vedeti si Timpul ca obiect in teoria relatiilor de obiect
Si, poate cel mai important, sa avem incredere si deschidere sa cream un ritm nou, propriu relatiei prezente, eliberat de dinamicile preinscrise in noi din acele vremuri imemoriale, arhaice ale ontogenezei.
Foto: jofrancesphotography.co.nz
Alexandra Frîncu
este masteranda psihologie clinica si psihoterapeut in formare PEU, pasionata de scris si cercetare.
