Autismul, diagnosticare timpurie si terapie

Autismul poate fi diagnosticat chiar inaintea varstei de doi ani, sugereaza ultimele cercetari in domeniu.

Un lucru important de mentionat este si faptul ca multe dintre simptomele comportamentale ale autismului sunt observabile inainte de varsta de un an.

Tabloul simptomatologiei include fixatii vizuale neobisnuite si slaba prezenta a contactului vizual cu alte persoane, deficit in intelegerea si utilizarea adecvata a gesturilor, lipsa expresiilor faciale, dificultati in a-si face prieteni sau a sustine interactiuni sociale adecvate si interese restrictive, fixiste.

Contactul vizual este una dintre primele modalitati de socializare ale bebelusului, profund umana si aparent foarte la indemana in primele luni de viata. Procesul de a deveni fiinte sociale incepe inca de la nastere si este incununat de primele mici succese timpurii precum sustinerea contactul vizualui si actiunea de a zambi figurilor familiare.

Cititi si Autismul poate fi detectat inainte de varsta de 1 an, arata un nou studiu

Ceea ce ne sugereaza puternic acest tablou simptomatologic specific autismului este ca scopul acestei tulburari sta in retragerea excesiva in sine si blocarea in interiorul unei cochilii interioare protective. Copilul cu autism se refugiaza intr-o viata interioara intensa, refuzand experienta complexa si coplesitoare cu lumea din jurul lui.

Autismul si angoasa de anihilare

Psihanalistul francez Henri Rey-Flaud sustine ipoteza ca autismul este o reactie de retragere manifestata de copiii care, la nastere, au fost victima unei frici inexplicabile care s-a dezvoltat si mentinut ulterior de-a lungul anilor. A identificat-o ca fiind frica sau angoasa de a fi anihilat, distrus prin relationarea cu celalalt (initial mama, dar mai tarziu extinsa la toti ceilalti), relatie stabilita prin ochi, voce sau atingere.

Sub aceasta amenintare ingrozitoare, copilul autist adopta o pozitie de retragere, care il tine departe de orice comunicare, de orice contact, il forteaza sa evite contactul vizual, sa-si pastreze vocea si sa-si blocheze urechile pentru a evita sa primeasca ceva de la celalalt. Cand acest principiu este recunoscut, comportamentul autist nu mai pare atat de neinteles sau de absurd.

Autismul cere imperativ o examinare clinica minutioasa, cele mai mici gesturi fiind deosebit de importante pentru observator, purtatoare de informatii pretioase in a intelege reticenta fata de lume a acestor copii. Copilul autist este inrobit de emotiile sale puternice, captiv al haosului originar senzorial al bebelusului, din care o simpla manifestare de afectiune il poate ajuta sa se rupa.

Autismul si interactiunea copil-mama

Stern (1985, p. 139) a descris modul in care copilul dezvolta sentimentul propriului sine in interactiunea copil-mama. La faza intersubiectiva, incepand cu aproximativ opt luni, copilul simte ca el si mama au fiecare stari mentale interioare pe care le pot impartasi. Modelul de dezvoltare al lui Stern explica de ce ochii sunt importanti. Mama simte prezenta vietii interioare a copilului in parte prin ochii copilului. De asemenea, copilul simte viata interioara a mamei in parte prin ochii acesteia.

Chiar si pentru un adult, ochii sunt o parte a fetei extrem de atragatoare; deoarece un copil invata mai intai sa distinga formele, ochii vor fi probabil prima imagine pe care acestia o vor masteriza.

Sindromul Asperger – intre autism si identitate

La nastere, copilul iese dintr-un recipient, uterul, care a satisfacut cu succes toate nevoile sale. Personalitatea copilului trebuie sa se organizeze apoi pentru a asigura continuarea dezvoltarii fizice si psihologice. Stern (1977, pp. 37-8, 18) a aratat ca, la aproximativ sase saptamani, de exemplu, copilul invata sa sustina contactul vizual cu ochii mamei. Stern a observat ca prin contactul permanent cu ochii, stimuleaza mama sa se joace mai mult: ea se joaca cu expresia fetei, cu vocea, cu miscari ale capului si cu jocuri de proximitate. In acest mod ea contine impulsul copilului sau de a se juca. Pentru mai mult de 70% din timpul de joc, o mama se uita la fata copilului ei; durata medie a contactului vizual este extrem de lunga (20 secunde). Pentru a stabili contactul permanent cu ochii, copilul trebuie sa invete sa recunoasca ochii mamei. Aceasta inseamna si faptul ca bebelusul trebuie, intr-un anumit sens, sa dobandeasca o imagine interna a ochilor.

Bion, Winnicott si Stern au aratat toti ca personalitatea copilului nu se poate dezvolta fara continere. Daca bebelusul nu reuseste sa internalizeze imaginea ochilor mamei in primele saptamani de viata, rezultatul probabil este o cascada pervaziva de esecuri in ceea ce priveste dezvoltarea sa psihica.

Klin (2002, p. 809) a aratat ca o persoana cu autism priveste preferabil catre gura persoanei cu care interactioneaza, mai degraba decat spre ochii acesteia. O persoana tipica face exact opusul. Klin sugereaza ca aceasta preferinta poate reprezenta un deficit social de baza in autism.

Realitatea pentru o persoana cu autism este o masa confuzanta de evenimente, oameni, locuri, sunete si privelisti, nu exista limite clare, ordine sau semnificatii care sa poate fi cunoscute cu o anume usurinta. O mare parte din viata este petrecuta de catre persoana cu autism doar in incercarea de intelege mecanismul din spatele tuturor lucrurilor. Setarea rutinelor, orelor fixe, a rutelor si a ritualurilor speciale, toate ajuta la obtinerea ordinii intr-o viata insuportabil de haotica.

Autism: Cresterea numarului de cazuri ar putea fi doar o problema de semantica

Henri Rey-Flaud nu-i incarca insa pe parinti cu responsabilitatea debutului bolii. “Copilul, scrie el, nu este lut moale in mainile celuilalt.” El are propria contributie in alegerea pe care o face legat de reticenta si retragerea in propriul univers interior. O relatie de iubire si incredere nu este o garantie universala.

Terapia timpurie modelul Denver (ESDM) in autism

Rezultatele preliminare ale unui studiu din regiunea Wellington indica faptul ca majoritatea copiilor sunt diagnosticati cand au varsta de aproximativ trei ani. Scopul principal al diagnosticarii precoce rezida tocmai in posibilitatea realizarii unei interventii timpurii.

Terapia timpurie in autism modelul Denver (ESDM) este o terapie promitatoare pentru copiii foarte mici (intre unu si cinci ani) care manifesta tulburari din spectrul autist. ESDM foloseste activitatile interactive si jocurile pentru a construi relatii pozitive in care copiii sunt incurajati sa isi dezvolte abilitatile lingvistice, sociale si cognitive.

Aspectul care diferentiaza ESDM de celelalte terapii este reprentat de faptul ca tehnicile comportamentale sunt incorporate si invatate in joc, furnizandu-se indicatii si recompense clare pentru comportamentele dezirabile.

Parintii, terapeutii si profesorii pot folosi de asemenea tehnicile ESDM in cadrul jocului cu copii si le pot include cu usurinta in rutina zilnica pentru a ii ajuta sa ajunga la etapele de dezvoltare corespunzatoare varstei.

Cercetarea initiala efectuata in Statele Unite, unde modelul a fost dezvoltat, sugereaza ca terapia ESDM este deosebit de eficienta atunci cand este pusa in aplicare pentru mai mult de 15 ore pe saptamana de catre terapeuti instruiti. Modelul a fost adoptat si in Australia, unde guvernul finanteaza centrele specifice copiilor cu autism. Cercetarea efectuata in aceste centre indica faptul ca acei copii care primesc interventia ESDM de la terapeuti instruiti arata imbunatatiri superioare in intelegerea si abilitatile cognitive fata de copiii care nu au primit tratament.

Top 10 filme care trateaza tema autismului

Bibliografie

• Stern, D. N. (1977). The first relationship. Cambridge: Harvard Univ. Press.
• Stern, D. N. (1985). The Interpersonal world of the infant. New York: Basic Books.
• Bion, W. R. (1977). ‘Learning from experience’ In Seven servants. New York: Jason Aronson.
• Klin, A., Jones, W., Schultz, R., Volkmar, F., & Cohen. Visual fixation patterns during viewing of naturalistic social situations as predictors of social competence in individuals with autism. Archives General Psychiatry, 59(9): 809-16.
• Flaud, H.R. (2012) Les paradoxes de l’autisme. Paris: Eres Poche.

Foto: Unsplash.com