Publicat in anul 1964, volumul Sufletul omului de Erich Fromm trateaza amplu despre subiectul naturii distructivitatii umane ca preconditie versus stare patologica mai degraba determinata de conditiile sociale.

Cititorul ia asadar cunostinta cu ceea ce teoreticianul denumeste „sindrom de descompunere” ca forma a iubirii de moarte (necrofilie), a narcisimului malign si a fixatiei simbiotic-incestuoase, fiind starea patologica ce ii determina pe oameni „sa distruga de dragul distrugerii si sa urasca de dragul urii.”

Despre narcisism malign in Sindromul lui Erostrates

In studiul acestui sindrom, autorul marturiseste ca, dincolo de experienta sa clinica, ceea ce l-a condus pe aceasta cale a fost si conditia societatii vremurilor („evolutia sociala si politica din ultimii ani”). Contextul istoric, social si politic nu este de neglijat, ba chiar numai in cadrul sau poate fi inteleasa initiativa lui Erich Fromm, intrucat se are in vedere o societate mutilata si traumatizata de doua razboaie mondiale extrem de distrugatoare, Holocaustul, si urmate de tensiunea Razboiului Rece care, la acel moment, parea sa fi culminat cu criza rachetelor nucleare (si, astfel, amenintarea unei noi deflagratii cu potential anihilator), precum si cu asasinarea unuia dintre cei mai iubiti lideri de la nivel planetar, anume JFK.

Astfel, Erich Fromm ridica mingea la fileu: „se pune intrebarea daca ne indreptam spre o noua barbarie (…) sau daca este posibila o noua renastere a traditiei noastre umaniste.” In acest sens, teoreticianul va trata, in opozitie cu necrofilia, sindromul de crestere – sau biofilia, ca forma a iubirii de viata, a iubirii fata de om si a independentei.

Aflati ce intelege Erich Fromm prin orientare mercantila: Cand incepem sa ne credem posete… 

In ceea ce priveste atat cauza, cat si expresia a ceea ce autorul numeste „faliment moral” al lumii occidentale a secolului sau, se distinge in mod aparte „sentimentul de neputinta” care, cuprinzandu-l pe om, il determina la „a accepta o noua versiune a pacatului originar” care sa serveasca drept rationalizare – sau justificare – pentru viziunile defetiste ce alcatuiesc propaganda conflictelor beligerante.

Dincolo insa de a fi o perspectiva realista, acestei propovaduiri a distructivitatii naturii umane ca repercusiune a caderii in pacat Fromm ii opune un alt punct de vedere, argumentand faptul ca presupusa nesupunere a lui Adam si a Evei au constituit de fapt „o conditie pentru constiinta de sine a omului, pentru capacitatea sa de a alege”, astfel ca, „in ultima instanta, primul act de nesupunere al omului reprezinta primul sau pas catre libertate.”

Libertate care, asa cum se va vedea de-a lungul volumului, constituie cel mai important factor si care libertate este a fi inteleasa drept posibilitatea si capacitatea „de a crea si de a construi, o libertate de a te minuna si de a te aventura”, implicand responsabilitate si a fi activ – practic, o libertate interioara, care se poate dezvolta in limitele si in ciuda oricaror granite exterioare…

Heinrich Himmler: un caz clinic de sadism anal-acumulator, in analiza lui Erich Fromm

Bibliografie: Erich Fromm, Sufletul omului. Intre geniul binelui si al raului, Editura Trei, Bucuresti, 2017

Foto: Erich Fromm in 1974

Alexandra Frîncu

este masteranda psihologie clinica si psihoterapeut in formare PEU, pasionata de scris si cercetare.

Toate articolele acestui autor