Jonathan Shedler, Phd, este psiholog american, recunoscut la nivel international ca autor, consultant si profesor.
A scris numeroase articole in reviste academice si stiintifice. Articolul sau „The Efficacy of Psychodynamic Psychotherapy” / „Eficacitatea psihoterapiei psihodinamice” publicat in American Psychologist s-a bucurat de recunoastere internationala pentru prezentarea caracteristicilor principale ale abordarii psihanalitice si demontarea mitului privind lipsa de dovezi stiintifice privind eficacitatea ei. Jonathan Shedler are peste 20 de ani de experienta in predare si in supervizarea psihanalistilor si a altor specialisti in sanatate mintala. Este co-autorul instrumentului pentru evaluarea personalitatii si formularea clinica a cazului Shedler-Western Assesment Procedure (SWAP). Membru de onoare al Asociatiei Internationale de Psihanaliza, Jonathan Shedler a fost anterior director al Catedrei de psihologie a departamentului de psihiatrie ambulatorie a Universitatii din Colorado si profesor asociat de psihiatrie al aceleiasi universitati. In prezent sustine ateliere si ofera consultanta pentru profesionistii din domeniul sanatatii mintale si pentru agentiile guvernamentale din Statele Unite ale Americii si pentru agentii internationale.
Interviul cu Jonathan Shedler pentru British Psychoanalytic Council / Consiliul Britanic de Psihanaliza, realizat de dr. Jessica Yakeley, a fost publicat in revista New Associations.
Psihoterapia psihanalitica si „psihoterapia bazata pe dovezi”
Jonathan Shedler in dialog cu Jessica Yakeley
JESSICA YAKELEY: Lucrarea dumneavoastra din jurnalul American Psychologist din 2010, „The Efficacy of Psychodynamic Psychotherapy” / „Eficacitatea psihoterapiei psihodinamice”, a fost recunoscuta international si continua sa fie citata indelung. Cum ati devenit interesat de cercetarea in acest domeniu?
JONATHAN SHEDLER: Ma saturasem de relatarile false pe care le auzim iarasi si iarasi, ma saturasem de faptul ca psihoterapia psihanalitica a fost discreditata si de ideea ca asa-numita terapie bazata pe dovezi este dovedita stiintific si superioara. Cunosteam domeniul cercetarii si stiam ca publicului, decidentilor in sfera politicii si profesionistilor din domeniul sanatatii mintale li se vindea o factura de produse. De asemenea, stiam din experienta acumulata direct de la sursa ca „psihoterapia bazata pe dovezi” – care este de obicei un cuvant de cod pentru terapia cognitiv-comportamentala (TCC), scurta, manualizata – esueaza intr-un numar enorm de cazuri de pacienti. Supervizam intr-o clinica universitara de psihiatrie si ii vedeam zilnic. Cineva trebuia sa clarifice situatia.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Exista, de asemenea, si un istoric personal. Eram dezamagit de lumea academica si terminasem cu scrierea articolelor pentru jurnale stiintifice. Este o munca ingrata, din motive pe care as putea sa le expun la nesfarsit. Bob Wallerstein, cu care am lucrat la prima editie a Psychodynamic Diagnostic Manual (PDM) / Manualul de Diagnostic Psihodinamic – MDP, m-a rugat sa scriu un articol despre rezultatele cercetarii psihodinamice, se presupunea ca pentru o editie speciala a jurnalului American Psychologist despre psihanaliza. I-am raspuns ca nu mai scriam articole pentru jurnale si am refuzat.
M-a sunat in fiecare saptamana, timp de luni la rand. In final, am cedat. Am acceptat proiectul, mai mult dintr-un simt al obligatiei pentru profesie, decat pentru orice altceva. Am dat proiectului un acronim, T-LAP, prescurtarea de la The Last Academic Paper / Ultimul Articol Academic. Inca il mai numesc asa in discutiile cu prietenii.
Inca o ironie este ca American Psychologist nu a intentionat niciodata sa publice o editie speciala despre psihanaliza. Totul a fost o neintelegere. Celelalte articole trimise impreuna cu al meu au fost respinse imediat. Exista o astfel de prejudecata impotriva tuturor lucrurilor psihanalitice, ca jurnalul nu a putut nici macar sa gaseasca un editor dornic sa se ocupe de manuscrisul meu. Psihanaliza este atat de marginalizata, incat jurnalele de masa nu publica lucrari pe teme psihanalitice. T-LAP era un unicorn.
JESSICA YAKELEY: Cum ati descrie stadiul actual al cercetarii in psihoterapia psihanalitica si psihodinamica?
JONATHAN SHEDLER: Exista lucrari excelente realizate de o serie de cercetatori psihanalisti. Dar nu avem inca o cultura in psihanaliza care sa fie autentic suportiva pentru cercetare. Sunt doar cativa psihanalisti care citesc cercetare – chiar si dintre cei care vorbesc despre importanta acesteia. Cativa analisti afirma ca cercetarea este importanta, nu pentru ca vad valoarea ei intrinseca in a contribui la cunoasterea psihanalitica, ci doar pentru a ne justifica fata de cei din exterior. Cercetatorii psihanalisti merg uneori pe un drum nebatatorit. Acestia sunt marginalizati in lumea academica, unde „toata lumea stie” ca psihanaliza nu este un subiect de cercetare legitim, si sunt vazuti ca straini breslei de unii membri ai comunitatii psihanalitice: nu chiar „unul de-ai nostri”.
Dovezi bazate pe practica sau practica bazata pe dovezi?
JESSICA YAKELEY: In Marea Britanie, toate serviciile National Health Service – NHS sunt obligate de comisari sa efectueze monitorizarea continua a rezultatelor pentru a demonstra siguranta, calitatea si eficienta tratamentelor. Este dificil sa facem din aceasta obligativitate mai degraba un exercitiu cu sens decat o actiune indeplinita doar cu scopul de a-i multumi pe oficiali. Dupa cum stiti, la clinica Portman, cu indrumarea dumneavoastra, folosim SWAP si il consideram un instrument extrem de informativ ca sistem de masurare a diagnosticului si a rezultatelor. Suntem capabili sa aratam schimbari in structura personalitatii in tratamentul pe termen lung, ceea ce a ajutat la asigurarea continuitatii implementarii serviciului nostru de psihoterapie psihanalitica. Consideram asta un exemplu de dovezi bazate pe practica spre deosebire de practica bazata pe dovezi. Cum ati incuraja practicienii psihanalisti si psihodinamici sa devina mai implicati in segmente modeste de cercetare ca acesta, avand in vedere toate presiunile de a gestiona si a oferi servicii?
JONATHAN SHEDLER: Ati pus punctul pe „i”. Multi clinicieni psihanalisti abordeaza cercetarea orientata pe rezultate stramband din nas, si pe buna dreptate. O problema este ca adesea exista o profunda nepotrivire intre obiectivele terapiei psihanalitice si masuratorile legate de rezultate utilizate in cercetare. Masuratorile legate de rezultate tin sa se concentreze pe simptomele acute – de exemplu, criteriile de diagnosticare din DSM – si prea putin pe altceva.
Terapia psihanalitica are alte scopuri. Noi incercam sa schimbam procesele psihologice latente – ceea ce psihanalistii au denumit istoric „schimbari structurale”. Cand tratamentul psihanalitic are succes, nu doar simptomele se modifica, persoana se schimba la randu-i. Persoana devine o versiune a sa diferita si mai buna – care se simte mai confortabil in propria-i piele, cineva care poate sa traiasca viata mai liber si mai bogat. Psihanalistii vor incepe sa vada cercetarea bazata pe rezultate ca avand sens atunci si doar atunci cand vom evalua rezultatele intr-o maniera care este relevanta pentru ceea ce facem.
Cercetarea dumneavoastra realizata in cadrul Clinicii Portman este un exemplu minunat de cercetare psihanalitica relevanta bazata pe rezultate. Folositi Shedler-Westen Assessment Procedure (SWAP) / Procedura de Evaluare Shedler-Westen, pe care co-autorul meu Drew Western si cu mine am dezvoltat-o pentru a evalua personalitatea in modalitati semnificative din punct de vedere psihanalitic. SWAP nu este un chestionar completat de pacienti. Este un instrument completat de un clinician, pe baza intelegerii in profunzime a pacientului. SWAP evalueaza viata mintala inconstienta intr-un mod fiabil si valid. De exemplu, abordeaza conflictul intrapsihic, apararile, viata fantasmata, formatiunile de compromis, motivele inconstiente, relatiile cu obiecte interne si externe, predilectiile transferentiale, experimentarea sinelui si punctele forte si deficitele eului.
Atunci cand studiem rezultatele terapiei psihanalitice cu SWAP, vedem lucruri ca reducerea conflictului intrapsihic, comutarea de la reactiile de aparare relativ rigide si primitive la reactii de aparare mai mature si mai flexibile, reprezentari mai integrate ale sinelui si obiectului, dezvoltarea unor resurse si a capacitatii psihologice sanatoase, si asa mai departe. Aceste schimbari intrapsihice se suprapun peste modificarile simptomatice.
In cele din urma, cercetarea trebuie sa ne ajute sa ne intelegem pacientii mai profund si sa lucram mai eficient. Altfel, care i-ar fi scopul?
Aflati daca Poate fi standardizata psihoterapia?
O idee foarte distructiva pentru profesia de psihanalist
JESSICA YAKELEY: Revenind la activitatea dumneavoastra clinica in calitate de terapeut, cum ati descrie orientarea dumneavoastra teoretica? In Marea Britanie, desi se pune mult accent pe pluralitatea scolilor teoretice de psihanaliza, ideile kleiniene si post-kleiniene argumentabile continua sa exercite, fara indoiala, cea mai mare influenta in cadrul formarii psihanalitice, in detrimentul celorlalte abordari, precum traditiile britanice freudiene contemporane sau cele independente. Mai mult, din experienta mea, desi activitatea lui Otto Kernberg este bine cunoscuta, multi stagiari in domeniul psihoterapiei de la noi se raporteaza putin la alte scoli psihanalitice care au fost proeminente in Statele Unite ale Americii, precum psihologia eului si psihologia sinelui, cu atat mai putin la dezvoltari singulare care au aparut mai recent, cum ar fi scolile de psihanaliza relationale sau intersubiective. Astfel de distinctii teoretice va par precum narcisismul micilor diferente sau au fost relevante pentru formarea si practica dumneavoastra?
JONATHAN SHEDLER: Imi este greu sa ma gandesc la ceva mai distructiv pentru profesia noastra decat ideea ca ar trebui sa alegem o orientare teoretica. Gandirea critica ajunge la o finalitate atunci cand ideile nu mai sunt considerate meritul celor de la care au emanat, ci devin in schimb teste de detectare a loialitatii de grup sau semnificanti pentru statutul in interiorul / in afara grupului. Parcursul nu este o bursa de studiu, ci tribalism.
Teorii noi apar pentru a aborda limitarile teoriilor existente. Pe masura ce analistii au intalnit fenomene noi clinice, ei au dezvoltat noi teorii pentru a le aborda. Putem si trebuie sa intrebam care concepte teoretice se potrivesc acestui pacient particular in aceasta conjunctura specifica si de ce? Avem de-a face in principal cu un conflict intrapsihic? Cu reprezentari ale sinelui si ale obiectului neintegrate sau rauvoitoare? Cu dificultatea mentinerii unui simt al sinelui coerent sau pozitiv apreciat? Cu cat suntem mai versatili in ceea ce priveste teoria, cu atat putem fi mai eficienti in legatura o gama larga de pacienti.
Din pacate, conceptele teoretice care au fost initial dezvoltate pentru a aborda tipuri specifice de pacienti si probleme s-au transformat in teorii atotcuprinzatoare si au devenit scoli si miscari. Aceste miscari au aparut ca o reactie la existenta ortodoxiilor, dar ulterior au devenit noi ortodoxii. Acest tipar a fost impresionant de ciclic.
Cand propriile noastre identitati devin mult prea stranse de o orientare teoretica, ne supunem riscului de a forta pacientii spre patul procustian al teoriei noastre preferate, indiferent daca se potrivesc sau nu tiparului acesteia.
„Psihoterapie psihanalitica” sau „psihoterapie psihodinamica”?
JESSICA YAKELEY: Va descrieti pe pagina dumneavoastra web mai degraba ca psihoterapeut psihodinamic mai degraba decat ca un psihoterapeut psihanalist. De ce si cum ati explica diferenta dintre psihoterapia psihanalitica si psihoterapia psihodinamica, care poate crea confuzie pentru publicul larg?
JONATHAN SHEDLER: Utilizez termenii psihodinamic si psihanalitic interschimbabil. Marea majoritate a oamenilor nu cunosc istoricul termenului psihodinamic. A devenit raspandit in Statele Unite ale Americii dupa o conferinta despre educatia medicala dupa Al Doilea Razboi Mondial, unde a fost folosit ca sinonim pentru psihanalitic. Mi s-a spus ca intentia celor care au introdus termenul a fost aceea de a asigura un loc pentru educatia psihanalitica in psihiatrie fara a-i alarma inutil pe directorii americani de formare care ar fi putut privi „psihanaliza” cu ceva aprehensiune. Pe scurt, termenul psihodinamic a fost un fel de siretlic.
Din pacate, termenul psihanalitic a capatat conotatii negative pentru segmente largi ale publicului. Pentru acestia nu inseamna ceea ce semnifica pentru noi. Evoca stereotipuri negative si preconceptii peiorative. Atunci cand comunic cu publicul, tind sa utilizez termenul psihodinamic. Cand comunic cu colegii, spun mai degraba psihanalitic.
Psihoterapia psihodinamica inseamna mai mult decat sa vorbesti despre copilarie pe un divan
O tocanita alfabetica de terapii non-analitice. Marcile psihanalitice sau psihodinamice
JESSICA YAKELEY: Legat de asta, exista mai multe modalitati terapeutice diferite, adesea identificate cu acronime de trei litere sau „nume de marca”, care pot fi clasificate sunt umbrela larga a psihoterapiei psihodinamice, mai ales in scopuri de cercetare. Totusi, acestea pot crea confuzie in randul pacientilor, dar si al multor psihoterapeuti, inclusiv mie, in legatura cu meritele unei terapii psihodinamice in comparatie cu alta. Credeti ca asta e o situatie care ajuta?
JONATHAN SHEDLER: Avem o tocanita alfabetica de terapii non-analitice care sunt cunoscute dupa acronimele din trei sau patru litere. Sincer, este o rusine. Cu siguranta, nu exista atat de multe abordari complet distincte de tratament. M-as simti mai bine daca studentii la psihoterapie ar stapani principiile fundamentale si ar construi pe acea fundatie.
In ceea ce priveste „marcile” psihanalitice / psihodinamice, este posibil sa le grupam in teme ample sau curente de gandire psihanalitica. Un fundal solid in curentele majore ale teoriei psihanalitice – teoria pulsiunii, psihologia eului, relatiile de obiect, psihologia sinelui, psihanaliza relationala – ofera un cadru pentru a intelege cum se incadreaza tratamentele in imaginea de ansamblu. Fiecare marca ofera propriul accent si punct de vedere, dar exista valoare in a ne gandi la ele integrativ, ca parte a intregului. In loc sa ne gandim la voci in competitie, putem sa ne gandim la ele ca la elementele unei simfonii.
Iata un exemplu despre ce inteleg prin integrativ. Conceptul de clivaj este central in abordarea relatiilor de obiect a lui Otto Kernberg pentru patologia severa a personalitatii (ceea ce ei numesc acum Psihoterapia Centrata pe Transfer sau TFP). Multi psihanalisti relationali detesta conceptul de clivaj, dar imbratiseaza conceptul de „stari disociate ale sinelui”. Iata ceva ce da de gandit! Oare descriu acelasi fenomen sau se refera la ceva fundamental diferit? Ce castigam sau ce pierdem adoptand terminologia unei traditii fata de alta? Diversi analisti pot furniza raspunsuri diferite, dar cred ca exista valoare in framantarea cu aceste intrebari.
Acest tip de gandire integrativa se afla la baza instrumentului SWAP. Am scos in evidenta includerea conceptelor teoretice din toate traditiile majore psihanalitice si exprimarea lor clara, fara jargon. Asta ne permite sa studiem conceptele psihanalitice in modalitati care intrepatrund diviziunile teoretice.
Dar realizez ca nu am raspuns la intrebarea dumneavoastra. Ati intrebat daca aparitia marcilor de terapie psihodinamica / psihanalitica este utila. Sunt de doua pareri. Contribuie la o anumita cantitate de confuzie. Pe de alta parte, mare parte din terminologia psihanalitica este atat de descurajanta pentru studenti si stagiari, incat acestia ridica o bariera de indata ce o aud. Limbajul nostru este caracterizat de opusul conceptului de usurinta in utilizare. Sfarsim prin a-i indeparta pe stagiari, care altfel ar fi interesati de ideile noastre. Pentru a ajunge la generatiile viitoare, va trebui sa gasim modalitati noi de a comunica. Un motiv pentru care stagiarii graviteaza in jurul notiunii de TCC este pentru ca este simplu de inteles. Terapeutii debutanti sunt nerabdatori si adesea disperati dupa o structura de orice fel.
Vedeti ce inseamna Psihoterapie psihanalitica
Terapia psihanalitica sau psihodinamica si terapia cognitiv-comportamentala
JESSICA YAKELEY: Credeti ca noi, ca psihoterapeuti psihanalisti si psihodinamici, putem avea o atitudinea prea dezaprobatoare cu privire la terapia cognitiv-comportamentala, fara a-i recunoaste beneficiile, precum si ariile emergente care se suprapun peste psihoterapia psihodinamica in teorie si tehnica?
JONATHAN SHEDLER: Trebuie sa fim deschisi sa invatam de fiecare data cand e ceva de invatat. Acestea fiind spuse, as face o distinctie intre practicienii TCC si cercetatorii TCC. Practicienii sunt colegi care se lupta cu aceleasi provocari clinice ca si noi. Poate ca nu folosim aceiasi terminologie, dar exista o baza clinica partajata in experienta clinica si putem purta un dialog. Pe de alta parte, multi cercetatori academici au putina experienta practica semnificativa. Acestia sunt cei care imping catre terapiile scurte, manualizate, general-valabile. Unii sunt in mod deschis dispretuitori fata de notiunea de expertiza clinica. Viziunea lor cu privire la viitorul psihoterapiei este una in care tratamentul va fi livrat de tehnicieni minim formati care utilizeaza manuale de instructiuni.
Eu iau in serios regula celor „10 000 de ore” – constatarea ca iti trebuie 10 000 de ore de experienta practica pentru a dezvolta stapanirea domeniului. Este valabila si in spectacolele muzicale, reprezentatiile sportive, arta scrierii, programarea pe calculator si in destul de multe alte activitati bazate pe abilitati, pe care cercetatorii le-au studiat. Ideea a fost popularizata in cartea Outliers de Malcolm Gladwell. Zece mii de ore de experienta nu garanteaza stapanirea intr-un domeniu, dar sunt o cerinta preliminara.
Un clinician adevarat cu 10 000 de ore de experienta practica este un coleg care probabil stie ceva ce eu pot invata. Un cercetator academic fara experienta practica semnificativa? Nu sunt atat de sigur.
Cititi si Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii
Autodezvaluirea psihoterapeutului si „adevarata” psihanaliza
JESSICA YAKELEY: In privinta diferentelor in tehnica psihoterapeutica, o dezbatere controversata care a castigat importanta in ultimii 20 de ani este utilizarea dezvaluirii de sine a terapeutului, a autodezvaluirii in relatie cu contratransferul sau fata de pacient. In articolul din 2015 din Psychology Today, „Relatia terapeutica in terapia psihodinamica versus TCC”, oferiti o scurta descriere literara a unei femei care este eleganta si a atins succesul, dar care nu a reusit sa aiba o relatie intima. Ea a incercat terapia de cateva ori, dar declara ca nu a ajutat-o niciodata si ca terapeutii intotdeauna sfarsesc prin a cauta aprobarea ei. Afirmati ca terapeutii cu formare in TCC si alte terapii „bazate pe dovezi” rar atribuie suficienta importanta comentariilor pacientilor despre relatiile lor terapeutice anterioare.
Daca pot sa va citez, afirmati: „Unii se hazardeaza ca Caroline ar avea nevoie de un terapeut „securizant” care nu va fi intimidat de aspectul ei fizic sau de statutul ei. Dintr-o perspectiva psihodinamica, este irelevant daca terapeutul lui Caroline este sigur sau nesigur pe el… Ea are nevoie de un terapeut care sa constientizeze si sa aiba curajul sa observe acea tresarire de nesiguranta din prezenta Carolinei, sa o trateze ca informatie si sa o foloseasca in scopul intelegerii.
Un astfel de terapeut ar putea spune: „Stii, ai venit aici pentru ajutorul meu si totusi in multe din interactiunile noastre, sunt constient de un sentiment vag de a vrea sa te impresionez sau sa-ti castig increderea, ceea ce bineinteles nu te ajuta deloc. Incerc sa inteleg ce inseamna sau daca ar putea sa fie o fereastra catre intelegerea a ceva ce se intampla in relatiile tale in general. Poate este ceva ce tie iti este familiar.”
In aceasta scurta descriere literara, dezvaluiti direct pacientei sentimentul pe care ea il evoca in dumneavoastra, si anume un sentiment care apare din contratransferul dumneavoastra. Cred ca multi terapeuti membri ai British Psychoanalytic Council ar ezita sa discute deschis despre sentimentele lor in contratransfer cu pacientul, dar in schimb ar folosi aceste sentimente pentru a oferi o interpretare precum „ma intreb daca te ingrijorezi ca eu as vrea sa te impresionez sau sa caut aprobarea ta asa cum simti ca au facut terapeutii tai precedenti”, ceea ce nu dezvaluie sentimentele proprii ale terapeutului. Aceste diferente in tehnica pot sa sune subtil, dar cred ca ele sunt importante si ca pot fi o sursa de confuzie, in special pentru terapeutii in formare, si, astfel, as fi foarte interesata de parerea dumneavoastra in legatura cu acest aspect si despre rationamentul pentru care autodezvaluirea terapeutului in acest context poate fi mai eficienta ca interventie terapeutica, decat o interpretare a transferului in care nu apare nicio autodezvaluire.
JONATHAN SHEDLER: A fost o vreme cand nu as fi dezvaluit ce am facut si in care probabil as fi spus ceva legat de ideile pe care le-ai sugerat. Dar gandirea mea s-a schimbat.
Inainte de a comenta acea interventie specifica, sa recunoastem elefantul din camera: relatia problematica a domeniului nostru fata de schimbare. Toate disciplinele cresc, evolueaza si se schimba. Ceea ce nu creste, moare. Dar in cultura psihanalizei, unele abordari se schimba nu ca urmare a evolutiei, ci a tradarii.
O opinie: Orice raspuns al psihanalistei e o forma de autodezvaluire
Eu insumi am simtit asta. Am avut o analiza foarte clasica. Cand incepeam sa tratez pacienti, practicam asa cum practica analistul meu pentru ca aceea era „adevarata” psihanaliza si eu voiam sa fiu un psihanalist adevarat. Am descoperit la putin timp ulterior ca acest mod de a lucra era adesea de prea putin folos pentru pacienti si uneori facea rau. Pentru a-i ajuta, a trebuit sa invat sa fac lucrurile diferit. Dar cumva, facand lucrurile diferit, nu simteam ca invat. Parea o tradare a propriului meu analist, a supervizorilor si profesorilor mei – oameni pe care eu i-am respectat si chiar iubit. Dar hai sa recunoastem – „profesorul meu a procedat in acest mod” nu este o baza intelectuala solida pentru deciziile clinice.
Acum, sa ne intoarcem la „Caroline”. Ca sa fie clar, nu promovez autodezvaluirea fara discriminare. Vorbim despre dezvaluirea disciplinata, chibzuita in serviciul muncii analitice. Nu dezvalui chiar orice. Ceea ce dezvalui este reactia mea la ceea ce se intampla in camera, in interactiunea noastra de aici si acum.
Pacientul si cu mine punem in scena ceva. Nu este pur intrapsihic, se intampla in interactiunea dintre noi. Este nevoie de doi actori. Cu alte cuvinte, terapeutul este deja participant in astfel de puneri in scena, cu voie sau fara voie. Unii ar folosi termenul intersubiectiv pentru a descrie aspectul unei astfel de intalniri.
Sa presupunem ca spun ceea ce dumneavoastra ati sugerat: „Ma intreb daca te ingrijorezi ca si eu voi vrea sa te impresionez sau sa caut atentia ta”. Asta nu ar aduce punerea in scena specifica in centrul atentiei. Pacienta ar fi putut spune: „Nu, nu ma ingrijoram despre asta in legatura cu dumneavoastra”. Sau, poate: „Sunteti un medic faimos, nu cred ca ati vrea sa ma impresionati”. Pacienta nu este de fapt ingrijorata ca voi reactiona in acest fel. Pentru ea este egosintonic. Este doar felul in care ea experimenteaza lumea, naturala si invizibila pentru ea precum apa pentru un peste.
Atunci cand spun: „Sunt constient de un sentiment vag de a vrea sa va impresionez sau sa castig aprobarea dumneavoastra”, eu afirm un lucru care trebuie sa fie luat in considerare. Nu este o speculatie despre experienta ei. Este un fapt ca aceasta este modalitatea in care experimentez interactiunea noastra. Sunt, de asemenea, constient de motivul pentru care pacienta a venit la terapie: ceva sta in calea relatiilor intime. Iata un exemplu de acel „ceva”, chiar aici, chiar acum.
Comentariul serveste functia de a clarifica si de a confrunta. Clarifica ceva ce altfel ar fi scapat atentiei si directioneaza atentia pacientului cu asteptarea ca ea va reflecta asupra lui. Este, de asemenea, o invitatie de a ne gandi impreuna asupra intelesului sau. Exista un meta-mesaj ca munca este o colaborare. Nu o sa ii interpretez ei experienta sa. Cand ajungem la o interpretare, si vom ajunge, va fi intelegerea noastra, nu doar intelegerea mea.
Aflati ce este Autodezvaluirea din perspectiva teoriei intersubiective
Un terapeut cu adevarat psihodinamic va avea, cel mai probabil, succes in terapie
JESSICA YAKELEY: Spuneti ca sunteti mandru ca ati ajutat oameni care nu au gasit ajutorul de care aveau nevoie la alti profesionisti. Cum credeti ca reusiti sa realizati asta?
JONATHAN SHEDLER: Este o specializare intamplatoare. Am realizat ca practic toti pacientii mei au parcurs tratamente anterioare care nu au ajutat sau care au ajutat, dar la nivel minim. Unii au avut tratamente precedente multiple, atat psihoterapeutice, cat si psihofarmacologice.
Sa fim cinstiti, exista o multime de tratamente proaste pe piata. Cel putin in Statele Unite ale Americii exista. Un terapeut care lucreaza psihodinamic, care dezvolta o formulare puternica a cazului, care implica pacientul ca un colaborator si care este cu ochii pe ceea ce isi doreste pacientul de la tratament va avea, cel mai probabil, succes.
Iar viitorul psihanalizei este…
JESSICA YAKELEY: In final, ce ati dori pentru viitorul psihanalizei si al terapiei psihanalitice si cum credeti ca se poate infaptui?
JONATHAN SHEDLER: Nu suntem buni la a comunica cu publicul, sau cu decidentii politici, sau cu alti profesionisti in domeniul sanatatii mintale legat de ceea ce facem. Am fost prea izolati sau mult prea preocupati cu conflictele interne. Psihanaliza s-a intors in mod istoric spre interior. Sustinatorii altor terapii au umplut vidul cu propriile lor relatari (adesea false), folosind psihanaliza ca o perdea sau ca un tap ispasitor. Acum trebuie sa invatam cum sa ne conectam cu studentii si colegii din afara cercurilor noastre relativ inchise. De asemenea, trebuie sa invatam sa comunicam in limbajul uzual, nu in jargon. Toate acestea inseamna sa schimbam cultura profesiei noastre. Asta nu e un lucru usor de infaptuit.
>> Cu ce se ocupă un psihanalist
Foto: offskies.blogspot.com (modificata), jonathanshedler.com