Cele mai recente statistici ne arata o tendinta alarmanta: in Anglia, de exemplu, 60% dintre barbati si 50% dintre femei sunt supraponderali sau obezi. Un sfert dintre barbati si femei sunt obezi, iar acest lucru a luat amploare, cu preponderenta in ultimii 30 de ani. Prin comparatie, in 1980 doar 7% dintre adulti sufereau de obezitate.

Impactul social nu este deloc de neglijat, avand in vedere ca jumatate dintre angajatori declara ca sunt mai putin dispusi sa angajeze candidati obezi, fata de persoanele normoponderale care candideaza pentru aceeasi functie.

Citeştedespre

Obezitatea si stereotipurile negative

Un lucru este clar si in aceeasi masura ingrijorator: stereotipurile negative despre persoanele obeze persista. Persoanele obeze sunt adesea vazute ca fiind lenese, lipsite de autodisciplina, mai putin competente, mai putin constiincioase si insuficient de motivate. Angajatorii considera si ca este mai putin probabil ca persoanele obeze sa fie percepute ca lideri capabili sau sa aiba potential in cariera si ca ar fi mai susceptibile de a suferi agresiuni si hartuiri.

Fetele cu ADHD sunt de doua ori mai predispuse la obezitate

Prejudecatile impotriva obezitatii constituie unul dintre tipurile de discriminare cele mai validate din punct de vedere social. Chiar si in randul medicilor exista o compasiune anecdotica fata de pacientii anorexici si o aversiune fata de pacientii obezi.

In mod similar, se pare ca medicii accepta pur si simplu faptul ca pacientii obezi, confruntati cu starea lor depresiva, aleg o forma de automedicatie, mancatul compulsiv, utilizat pentru anestezierea afectelor negative. Drept raspuns, lipsa controlului si a autonomiei in raport cu propriul organism poate provoca cu usurinta un sentiment puternic de frustrare in randul profesionistilor din domeniul sanatatii si o lipsa de implicare in vederea solutionarii problemei de baza a pacientilor obezi.

Masinaria infernala a obezitatii

Ce ii determina pe pacientii obezi sa aleaga cantitati enorme de mancare in detrimentul unei stari de bine, al sanatii, al relatiilor si al potentialelor cariere gratificatoare? Ce propulseaza si alimenteaza masinaria infernala a obezitatii?

Multe dintre investigatiile clinice timpurii care au studiat dinamica supraalimentarii au folosit tehnica de intervievare a pacientilor cu obezitate moderata recrutati din clinicile medicale, fiind chestionati in legatura cu situatiile tipice care ii determina sa recurga la alimentatia de tip compulsiv. Intr-un studiu pe scara larga, Freed (1947) a intrebat 500 de femei obeze daca au mancat mai mult sau mai putin atunci cand experimentau o stare de nervozitate. 75% dintre acestea au raportat o crestere a consumului de alimente atunci cand erau nervoase; 20% au spus ca au mancat mai mult cand s-au plictisit; si doar 5% nu au raportat o relatie intre emotii si mancare.

In cadrul unui alt studiu (Slochower, 1975), participantii obezi au mancat semnificativ mai mult atunci cand au avut o anxietate ridicata, dar pe care nu putut sa o defineasca, decat atunci cand anxietatea lor a fost ridicata, dar a fost etichetata in mod clar. Putem observa cu claritate ca abilitatea persoanei obeze de a controla anxietatea a fost centrala in acest model de supraalimentare.

Pranzul elevilor in diverse colturi ale lumii

Persoanele obeze raspund intr-un mod specific in ceea ce priveste anxietatea. Experientele repetitive de hranire timpurie folosesc adesea hranirea pentru linistirea, supunerea sau confortul copilului. Acest model de hranire timpurie interfereaza uneori cu asocierea foamei si a mancarii cu grija, securitatea si dragostea, astfel incat copilul devine in cele din urma incapabil sa faca diferenta intre afectele negative si foame. Persoanele adulte obeze sufera ulterior de un anumit deficit (dobandit) de constientizare adecvata a indicatorilor organici asociati foamei fiziologice.

Prin asocierea repetata a afectelor dureroase cu hranirea ulterioara si linistirea se poate impiedica trairea pe deplin a starii afective diferentiate. Prin consumul de alimente se distruge prematur experienta afectiva, care e inabusita, anesteziata si incomplet traita. Apare astfel incapacitatea de a percepe cu exactitate si de a putea eticheta adecvat anumite trairi coplesitoare.

Bruch (1957, 1961, 1973) descrie parintii copiilor obezi ca fiind, in mod evident, incapabili sa-si diferentieze propriile nevoi de cele ale copilului. Prin urmare, acesti parinti nu pot oferi copilului o protectie emotionala adecvata. Bruch a caracterizat, de asemenea, experientele de hranire ale acestor copii ca fiind extrem de inadecvate, deoarece produsele alimentare nu sunt oferite ca raspuns la nevoile nutritionale, ci pentru o varietate de alte motive.

Ulterior, ajunsi la varsta adulta, acesti copii nu reusesc sa-si dezvolte capacitatea de a percepe si de a monitoriza in mod adecvat starile emotionale si de a le delimita clar de trairile fiziologice. Aceasta capacitate slabita de automonitorizare interna ar putea lasa copilul excesiv de dependent de factorul extern (initial mama, mai tarziu pe o varietate de indici externi) pentru a defini afectul intern.

Avand in vedere modul in care comunicarea timpurie mama-sugar ar putea stabili cursul dezvoltarii tulburarilor de alimentatie, un factor crucial pare a fi capacitatea mamei de a percepe cu exactitate nevoile orale biologice ale sugarului ei, pentru a le diferentia de nevoile care nu sunt legate de alimentatie, si sa raspunda corespunzator fiecaruia.

Potrivit lui D. W. Winnicott (1963), sentimentul de gol interior sta la baza actului de a manca si de a invata; este o conditie prealabila pentru a dori incorporarea. Problema este ca acest gol interior poate surveni in timpul unei etape a vietii in care persoana respectiva nu este destul de matura incat sa-i atribuie o semnificatie. Prin urmare, subiectul se teme de amenintarea golului si incearca sa se apere cu orice pret, organizand fie o golire controlata (nu mananca) sau mancand compulsiv, cu o furie existentiala paroxistica.

Cautarea senzatiei de satietate inlocuieste sentimentele insuportabile de pierdere. Alternativa la dependenta si posibila detasare de obiect o constituie dezlantuirea comportamentului compulsiv prin care subiectul incearca sa controleze obiectul. Subiectul va manca din ce in ce mai mult si se va simti din ce in ce mai plin, desi nu ii va aduce niciodata satisfactia cautata; cautarea de baza fiind cea de a umple toate vidurile sale existentiale.

Pacientii incapabili de a pierde in greutate sau care arata prea putin progres, dupa numeroasele incercari neproductive de a urma diete miraculoase, recurg la aceleasi ritualuri maniacale de a manca. Aceste ritualuri sunt urmate de sentimente de amorteala care le invadeaza sufletele, facand pacientii sa se simta prinsi in propriile corpuri si incapabili de a rupe ciclul tautologic de ingerare, anesteziere si vina.

Conceptul de zona orala erotogena a fost amplu discutat, fiind subliniat rolul acesteia de a furniza placere independent de necesitatile de nutritie. Un deficit al stimularii orale, ce are loc in copilarie, poate duce la o fixatie in aceasta perioada a dezvoltarii, rezultat al unei gratificari prea reduse sau excesive, care isi are sursa in aceasta perioada a dezvoltarii. Astfel copilul care a esuat in a obtine o gratificare adecvata poate regresa, in conditii de stres, la un comportament specific fazei orale.

Corpul ideal este creat de normele sociale si imaginatia colectiva, internalizat de contemporani ca o lege, mai degrabă decat ceva pe care ei aleg sa urmeze. Pe de o parte, anorexia si bulimia sunt cautarea neintrerupta si patologică a corpului ideal; pe de alta parte, obezitatea poate fi o renuntare declarata a acestei cautari, cum ar fi pacientul melancolic care renunta la cautarea Sinelui ideal.

Foamea nevrotica experimentata de persoanele obeze comporta caracteristici specifice, fiind clara diferenta de trairea viscerala de foame. Pacientii se plang de senzatia de a fi hamesiti, devorati de propriile senzatii. Celulele adipoase reprezinta construirea unui veritabil scut, menit sa ii apere de emotiile negative, tinute captive in propriul inconstient prin intermediul unui obiect extern – alimentul.

Este necesar, mai acut ca niciodata, sa ne indreptam atentia catre cauzele primare ce stau la baza uneia dintre maladiile secolului nostru, sa renuntam la stigmatizare pentru a putea stopa cercul vicios al intretinerii mecanismului nevrotic si pentru a pune in miscare mecanismul constientizarii, al integrarii si repararii unui psihic fragil, aflat intr-o suferinta autodevoratoare.

Familii nevrotice de simptom, familii nevrotice de caracter

Bibliografie

Bruch, H. (1957). The importance of overweight. New York: Norton
Bruch, H. (1973). Eating disorders. New York: Basic Books.
Winnicott, D. W. (1965). The maturational processes and the facilitating environment. New York: International Universities Press.
Slochower, J. (1975). Emotionality and overeating in obese and normal weight individuals, Columbia Univ.

Foto: https://dribbble.com/shots/898432-Obesity-in-USA