Viata afectiva a unei multimi este caracterizata de o serie de trasaturi care ii sunt specifice, conferindu-i acesteia particularitatile de care nu se poate dezice, intrucat constituie insusi caracterul sau.

Astfel, o multime este deopotriva impulsiva, dominata fiind de fortele si impulsurile inconstiente, si versatila, dovedind in acest sens maleabilitate, in special in fata variatiilor „stimulentelor exterioare” carora ea se poate supune (avand, aici, in vedere, gradul crescut de sugestibilitate in fata unui hipnotizator abil, asa cum a fost ilustrat in articolele anterioare).

Gustave Le Bon despre “era multimilor”

De asemenea, data fiind scazuta – aproape absenta – capacitate rationala, multimea este si foarte credula. Gasindu-se „adesea intr-o stare de expectativa favorabila sugestiei”, ea este expusa cu usurinta fenomenului de contagiune, ceea ce creeaza terenul perfect pentru transformarea ideilor – fie ele oricat de distorsionate si de absurde – in acte.

Importanta aici este precizarea faptului ca o multime gandeste prin imagini, iar acestea, pe cat de usor pot fi deformate, pe atat de greu pot fi controlate; mai precis, este de ajuns o singura imagine evocata de un singur individ pentru ca impulsul inconstient ce domina multimea in totalul ei sa constituie imaginea in „nucleu” si sa fie transformat si purtat de fenomenul contagiunii catre o serie de alte imagini din ce in ce mai absurde, dar unanim acceptate.

Problema rezida insa in faptul ca multimea confunda imaginile evocate cu realitatea sau cu evenimentul insusi si, asa cum si Erich Fromm afirma, in cazul unei coeziuni date de numarul covarsitor, realitatea devine o chestiune de „rezonabilitate” care poate sa nu aiba nimic in comun cu obiectivul sau cu rezonabilul in sine.

Cititi si ce crede Erich Fromm despre caracterul necrofil si caracterul biofil

Credulitatea multimilor, bazata pe „paralizarea oricarei facultati critice”, face ca sentimentele sa devina extreme, exagerate si, in acelasi timp, simpliste. Ideile complexe nu pot fi procesate de o minte comuna supusa irationalitatii si simplismului in sine, asa incat nu doar ca o multime nu va sesiza niciodata „nuantele” si nu va cunoaste „tranzitiile”, ci ea va vedea „lucrurile in mare” si le va trai la intensitate amplificata de influenta afectiva.

Prin aceasta explica Gustave Le Bon si fenomenele de diseminare a responsabilitatii si de „certitudine a impunitatii” prezente intr-o multime: daca individul in stare izolata se teme de pedeapsa si atunci este capabil de a-si infrana impulsurile, individul in stare de multime este impresionat de senzatia de putere pe care numarul o confera, simtindu-se „eliberat de sentimentul nulitatii si al neputintei.”

Nu in ultimul rand, dat fiind acest extremism afectiv al multimii, iau forma astfel si trasaturile intolerantei, autoritarismului si conservatorismului. „Multimile – ne spune Le Bon –, necunoscand decat sentimentele simple si extreme, resping sau accepta in bloc opiniile, ideile si convingerile care le sunt sugerate, considerandu-le fie adevaruri absolute, fie erori nu mai putin absolute.”

O multime nu va putea cunoaste astfel niciodata calea de mijloc si nici pe cea rationala, rezonabila in sensul obiectivitatii si al negocierii. Multimea nu se indoieste de ea insasi si nici nu are capacitatea de a tolera ambiguitatea ori contradictia, manifestand tendinta pregnanta de a reveni, constant, la ceea ce ii este cunoscut si, de ce nu, confortabil: fiind „prea reglate de inconstient si prea supuse, in consecinta, influentei ereditatilor seculare”, ele nu au cum sa nu se arate „extrem de conservatoare.”

Concluzia va completa cele expuse mai sus, rezumand si totodata reluand importanta fortei dominatoare a inconstientului: multimile, ca entitate regresiva, primitiva, „au instincte conservatoare ireductibile si (…) un respect fetisist pentru traditie, o oroare inconstienta pentru noutatile capabile sa le modifice adevaratele conditii de existenta.”

Cititi ce spune Gustave Le Bon despre caracteristicile multimii

Bibliografie: Gustave Le Bon, Psihologia multimilor, Editura Cartex, Bucuresti, 2016
Foto: Being John Malkovich (1999) de Spike Jonze (afis – detaliu)

Alexandra Frîncu

este masteranda psihologie clinica si psihoterapeut in formare PEU, pasionata de scris si cercetare.

Toate articolele acestui autor