Boris Cyrulnik utilizeaza conceptul de „nisa afectiva” pentru a descrie mediul emotional in care un copil se dezvolta inca din prima sa zi de viata ori chiar mai devreme, acest mediu afectiv influentand absolut toate palierele dezvoltarii umane (cognitiva, emotionala, comportamentala si, nu mai putin, biologica).

Astfel, daca mediul este propice, caracterizat de stabilitate si securizare, atunci creierul, prin intermediul acestor experiente sanatoase, se va „circuita” in mod corespunzator, Boris Cyrulnik numind, in acest sens, numeroasele dovezi aduse de cercetarile neuroimageriei in ceea ce priveste atasamentul si importanta acestuia nu doar pentru individ, ci si pentru societate in ansamblul functionarii sale.

In acest sens, Boris Cyrulnik ofera exemplul comparativ al tarilor nordice, precum Finlanda sau Norvegia, care au reformat sistemul educational national in acord cu faptele demonstrate prin studiul aprofundat al atasamentului, fata de tarile din vestul extrem, precum Japonia sau China, care nu tin cont, in demersurile educative institutionale, de realitatea dinamicilor afective si neurocerebrale.

Din ce e construita memoria noastra? Din mai nimic, ne spune Boris Cyrulnik

Diferenta este data de costurile sociale platite: daca tarile din Extremul Orient obtin adesea rezultate bune si foarte bune, performante le-am putea spune, ele platesc insa un pret uman exorbitant, mai ales cel al sinuciderilor, fenomen anomic ultraprezent al societatii japoneze (in special in randul elevilor si al tinerilor).

Boris Cyrulnik nu se fereste sa numeasca aceste practici educative „o noua forma de maltratare prin suprastimularea copiilor”, practica aflata in stransa legatura cu prezenta semnificativa in randul populatiei si a patologiilor personalitatii precum psihopatia si tulburarile de dezvoltare psiho-afectiva.

Un exemplu de practica diferita dintre cele doua sisteme educationale este cel al varstei la care copilul este dat la scoala, anume cu cat mai tarziu (intelegand aici si cu cat mai mult se intarzie implementarea unui sistem de notare bazat pe recompense si pe competitie), cu atat mai bine (cum s-ar spune), deoarece este lasat timpul absolut necesar dezvoltarii afective.

Bineinteles, se intelege astfel ca este necesara o reforma sociala care sa vizeze nu doar sistemul de educatie institutional, ci si pe cel al psihoeducatiei, intrucat nu este suficient ca un copil sa nu fie dat la scoala de la o varsta frageda si doar sa fie pastrat in mediul familial, ci este nevoie ca acest mediu familial sa fie unul sanatos si stabil, care sa asigure hrana emotionala adecvata.

Cititi si Metamorfoza creatoare a Sinelui rezilient

Pentru ca, altfel, in lipsa acesteia, este vorba despre privare afectiva, dusa chiar la extrem de izolarea afectiva (dar, despre aceasta, data viitoare). Insuficienta stimulare adecvata din punct de vedere relational, emotional si senzoriala nu doar ca incetineste sau impiedica dezvoltarea pe toate planurile mai sus mentionate, ci si determina atrofia corticala.

Cercetarile de specialitate au constatat in mod evident atrofia si diminuarea bilaterala a volumului cortexului prefrontal la persoanele care au fost expuse privarii si izolarii afective, aceasta arie cerebrala avand rolul de a inhiba activitatea amigdalei, despre care se stie ca reprezinta „soclul neurologic al emotiilor intense insuportabile.”

Concluzionand si intelegand astfel importanta unui cortex prefrontal „in forma”, vor mai spune doar ca alterarea cerebrala prefrontala determina hipeactivitatea amigdalei, ceea ce inseamna ca (iar faptul a fost demonstrat stiintific) acei copii privati sau izolati afectiv in copilarie devin adolescenti care resimt si interpreteaza totul asemenea unei agresiuni, unei violente careia ei trebuie sa-i raspunda pe masura, Cyrulnik precizand ca, pentru acesti adolescenti, toata informatia primita din interactiunea cu mediul este ea insasi o agresiune, cu atat mai violenta, cu cat si privarea afectiv-senzoriala a fost mai accentuata.

Cititi si Mai bine mor decat sa spun! Boris Cyrulnik si rusinea de neindurat

Bibliografie: Boris Cyrulnik : il faut faire le récit de soi, France Culture
Foto: singaporeschild.com.sg

Alexandra Frîncu

este masteranda psihologie clinica si psihoterapeut in formare PEU, pasionata de scris si cercetare.

Toate articolele acestui autor